Anomalie: Diferenţa uriaşă dintre salariul la stat şi cel de la privat

Anomalie: Diferenţa uriaşă dintre salariul la
stat şi cel de la privat

Diferenţa salarială între angajaţii de la stat şi cei de la privat s-a amplificat enorm, în ultima perioadă, ajungând la peste 2.000 de lei, în luna septembrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Salariul mediu în întreaga economie a fost de 2.688 lei net (stat şi privat). La stat a fost de 4.235 lei net pe lună, pe când în privat a fost de aproximativ 2.218 lei. O diferenţă de 2.017 lei net, potrivit calculelor realizate de deputatul USR Claudiu Năsui.

Salariul mediu la stat în luna septembrie a fost deci aproape dublu celui din privat (mai precis este cu 91% mai mare), susţine Năsui. De ce această diferenţă? Pe scurt, explică el, cu cât este cineva mai aproape de centrii de putere în stat, cu atât i se întâmplă lucruri mai bune: salarii mai mari, pensii speciale, zile libere mai multe, vouchere de vacanţă, zi scurtă vineri, cursuri de „formare continuă“ la mare şi la munte, etc.

„Diferenţa aceasta enormă o ştiam deja. S-a scris despre ea şi cu ocazia legii salarizării. Doamna Olguţa Vasilescu chiar ne dădea şi o explicaţie a acestui lucru. Angajaţii statului, ne spunea ea, sunt plătiţi mai bine pentru că sunt mai bine pregătiţi decât restul românilor. Evident că nu este aşa, ei sunt doar blindaţi cu hârtii. Dacă ar fi fost, într-adevăr, mai bine pregătiţi, am fi văzut asta atunci când interacţionăm cu statul. Am fi văzut ceea ce ei tot numesc «performanţă» în funcţia publică. Am fi văzut educaţie de calitate, sistem de sănătate care nu te omoară, kilometri de autostradă şi nu doar kilometri de studii de fezabilitate care nu se materializează în nimic. Nu am fi văzut manuale şcolare avizate chiar de ministerul educaţiei, dar pline de greşeli ridicole”, arată deputatul USR.

Mai important decât diferenţa mare dintre salariul mediu de la stat şi cel din privat, mai spune el, este cum a evoluat aceasta în ultimii ani. Dacă în ianuarie 2017, când a venit PSD-ALDE la guvernare, salariu mediu în privat era de 1.966 lei şi cel de la stat de 3.320 lei, exista deci o diferenţă de 1.354 lei. Acum, această diferenţă a crescut la 2.017 lei. Adică însăşi diferenţa între cele două salarii a crescut cu 49%. Foarte mult.

„Am văzut cum justifica doamna Vasilescu diferenţa dintre salarii de acum un an. Dar cum justifică creşterea atât de mare a diferenţei? Sunt bugetarii cu atât mai productivi decât restul românilor din economia privată, încât să se justifice această diferenţă care tot creşte?”, conchide Claudiu Năsui.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: