Acuzaţii: Guvernul nu a bugetat nici o majorare de pensii

Acuzaţii: Guvernul nu a bugetat nici o majorare de pensii

Deputatul PNL, Dan Vîlceanu, acuză Guvernul că minte că spune că a bugetat majorarea de pensii de la 1 septembrie, explicând că în ritmul în care cresc în prezent cheltuielile cu pensiile suma din buget nu ajunge nici dacă punctul de pensie nu creşte.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cum se vede din execuţia bugetului de asigurări sociale la patru luni, cheltuielile sunt deja 23.574 milioane. Suma bugetată la cheltuieli, pentru întregul an, este 68.761 milioane. Practic, în primele patru luni s-a cheltuit deja 34,28% din suma bugetată. Dacă se păstrează acelaşi ritm până la finalul anului, şi fără să crească punctul de pensie în septembrie, ar fi necesare peste 71.000 milioane de lei. Este mai mult decât au prevazut în buget dăncilul de la Muncă şi pudelul de la Finanţe”, acuză Dan Vîlceanu.

Astfel, el susţine că promisa majorare a punctului de pensie din septembrie nu este prevăzută în buget şi că „în ciuda faptului că i-am avertizat că Legea bugetului a fost construită pe cifre false, au făcut un buget care poate duce România in criză”.

Vîlceanu mai spune că majorarea punctului de pensie în septembrie nu este posibilă fără o rectificare bugetară semnificativă şi împrumuturi masive.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: