Şefii din ANAF trebuie să promită în scris că strâng bani

Şefii din ANAF trebuie să promită în scris că strâng bani

Şefa ANAF, Mirela Călugăreanu FOTO Mediafax

Şefii din Fisc vor fi obligaţi să se angajeze în scris că vor aduce la buget, până la finele anului, sumele trasate prin planul de colectare, scrie profit.ro. Noua preşedintă a ANAF, Mirela Călugăreanu, pregăteşte această măsură ca parte a unui plan mai amplu pentru a aduce suficiente venituri la buget.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din informaţiile profit.ro, angajamentele semnate de şefii ANAF nu conţin şi eventualele sancţiuni pentru cazurile în care, inclusiv din motive care nu le pot fi imputate, cum ar fi o evoluţie sub aşteptări a economiei, nu vor respecta ce au promis.

Practica obişnuită până acum era ca fiecare să comunice sumele estimate pe care le va încasa. Acum, însă, aceştia trebuie să-şi asume în scris sumele acestea ca o certitudine a încasărilor.

ANAF a anunţat că în iunie a îndeplinit planul

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a anunţat că şi-a îndeplinit programul de colectare stabilit prin legea bugetului, în luna iunie, când a reuşit să colecteze venituri bugetare în sumă de 23,10 miliarde de lei. Această performanţă vine după un dezastru la colectare în ultimele luni, care au dus la schimbarea şefei Fiscului.

Începând cu data de 3 iunie, Mirela Călugăreanu este noua şefă ANAF, după ce ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a demis-o pe Mihaela Triculescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: