Angajații Ford și Dacia organizează ample proteste

0
Publicat:

Angajații Ford se vor alătura protestului organizat de angajații Dacia pe 17 noiembrie, a anunțat miercuri Blocul Național Sindical, enumerând principalele revendicări ale acestora.

Protest al angajaților Dacia Mioveni Foto Arhiva Adevărul
Protest al angajaților Dacia Mioveni Foto Arhiva Adevărul

„Sindicatul Ford Automobile Craiova, afiliat la Blocul Național Sindical, anunță că se alătură protestului organizat de angajații fabricii Dacia Pitești. Sindicatul Ford va pune la dispoziția celor interesați autocare pentru transportul la mitingul la care sunt așteptați peste 5.000 de oameni”, a anunțat miercuri BNS.

Principalele nemulțumiri sunt legate de nerespectarea promisiunilor guvernamentale privind modificarea legislației muncii. Angajații celor două companii producătoare auto sunt nemulțumiți și de lipsa măsurilor de plafonare a facturilor la energie.

Manifestația va avea loc între orele 13:00 și 14:00, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor din Mioveni, în data de 17 noiembrie 2022”, precizează sindicatul.

Nemulțumirile angajaților Dacia Mioveni

Anterior, salariații de la Dacia declaraseră pentru „Adevărul” că Guvernul nu a luat nicio măsură pentru a proteja locurile de muncă.

„Protestăm pentru că guvernanții nu au luat nicio măsură pentru a proteja și susține locurile de muncă. Protestul nostru este legat și de faptul că dorim plafonarea facturilor la utilități. În ceea ce privește legislația muncii, avem multe propuneri de modificări. Însă cererea principală aici este aceea de a putea face contracte colective de muncă la nivel sectorial și național. Din păcate, România este singura țară membră a Uniunii Europene care nu are un contract la nivel național. Printr-un asemenea contract colectiv, s-ar stabili niște drepturi minimale ce ar fi garantate, precum plata orelor suplimentare sau numărul minim de 21 de zile de concediu anual, așa cum era până în 2011. Sunt companii în România ce nu respectă aceste drepturi. Contractul colectiv de muncă la nivel național ar acoperi toate ramurile”, a declarat pentru „Adevărul” Viorel Ungureanu, liderul Sindicatului Automobile Dacia.

Sindicatul Automobile Dacia este unul dintre cele mai mari din România, având peste 14.000 de membri și numărând atât salariații uzinei de la Mioveni, cât și angajați de la zecile de companii producătoare de componente auto de pe platforma de la Mioveni și din județul Argeș.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite