ANAF, cu ochii pe dentiști: Majoritatea nu au case de marcat. Am găsit un mare grad de neconformare
0Există un mare grad de neconformare la declarare în cazul medicilor stomatologi, respectiv că 80% dintre aceştia nu declară integral veniturile obţinute, a afirmat preşedintele ANAF, Lucian Heiuş.
„Am încheiat un proiect pe fonduri europene de conformare voluntară la declarare la persoane fizice şi de acolo s-au pornit acele acţiuni de prevenţie pentru cei care lucrează în domeniul înfrumuseţării, pentru profesorii care dau meditaţii şi pentru cei care închiriază locuinţe. Şi din analizele pe care le-am făcut, repet ieri fiind finalizarea acelui proiect, am constatat că lucrurile s-au îmbunătăţit. A crescut practic conformarea pe aceste domenii şi am luat decizia să extindem acest mecanism. În sensul în care s-au făcut nişte ghiduri pentru aceste profesii, s-au trimis scrisori ţintite în anumite judeţe.
Vom trimite anul viitor scrisori pe acele trei domenii de activitate care au fost prinse în acest program şi în alte judeţe şi vom extinde şi la alte categorii de profesii. Iar din analizele noastre, da, a reieşit că există un mare grad de neconformare la declarare în cazul medicilor stomatologi. Şi vom încerca să îi conştientizăm pe cei care practică această meserie că este important să aibă casă de marcat, să înregistreze fiscal toate sumele de bani pe care ei le obţin în urma profesiei dumnealor, să îşi declare corect impozitele şi taxele să le plătească. Cum vom face acest lucru? Vom face nişte ghiduri speciale, vom trimite scrisori nu ştiu dacă spre toate, dar către majoritatea cabinetelor de stomatologie din România pentru că eu cred foarte mult în prevenţie", a spus Heiuş.
Întrebat care este nivelul de neconformare estimat, el a precizat că aproximativ 80% dintre cabinetele stomatologice nu declară integral veniturile obţinute.
Şeful Fiscului a adăugat că, că în cazul în care ulterior campaniei de informare nu se va observa o creştere a gradului de conformare voluntară, există posibilitatea ca instituţia să meargă în controale.
Pe lângă medicii stomatologi, ANAF vrea să determine o creştere a gradului de conformare voluntară şi în cazul cabinetelor de înfrumuseţare.
„Aici avem şi suntem în fază finală de a semna un protocol cu câteva asociaţii mari ale industriei, ale firmelor care lucrează în acest domeniu şi care sunt cumva foarte nemulţumiţi de faptul că ei activează de 15 - 20 de ani în domeniu, au 5 - 6 puncte de lucru, au 30 - 40 de oameni angajaţi, cu carte de muncă, le plătesc toate impozitele şi taxele, plătesc poate chirii pentru spaţiile unde îşi desfăşoară activitatea şi ei ne sesizează că există o concurenţă neloială în acest sens şi vom semna aceste protocoale de colaborare cu aceste asociaţii.
Şi ei ne-au promis că ne vor informa şi ne vor da informaţii sigure unde se desfăşoară şi cine practică cumva această meserie fără să fie autorizat sau fără să fie fiscalizat. Eu cred foarte mult în aceste colaborări pe care Fiscul din România trebuie să le aibă cu contribuabilii oneşti care sunt concuraţi neloial pe piaţă de cei care nu-şi plătesc impozitele şi taxele", a declarat Ovidiu Heiuş.