Wizz Air suspendă mai multe rute din cauza restricţiilor impuse de autorităţile române

Wizz Air suspendă mai multe rute din cauza restricţiilor impuse de autorităţile române

Wizz Air a anunţat azi că, din cauza restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile române, suspendă toate rutele dintre România şi alte cinci state.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Wizz Air a anunţat azi că, din cauza restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile române, suspendă toate rutele dintre România şi Suedia, Portugalia, Israel şi Emiratele Arabe Unite până pe 31 iulie inclusiv. Totodată, din cauza restricţiilor introduse de autorităţile austriece, zborurile dintre România şi Austria sunt suspendate până la aceeaşi dată”, a informat compania aeriană. 
 
Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informaţi automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil. Clienţii vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziţia de produse şi servicii Wizz Air.
 
Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – şi vor fi informaţi despre paşii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienţii vor putea primi doar 100% din suma achitată iniţial. Pasagerii care şi-au făcut rezervările prin intermediul agenţiilor de turism – inclusiv agenţiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenţia de unde şi-au cumpărat biletele. 
 
Wizz Air îşi cere scuze pentru inconvenientele pe care le pot produce aceste restricţii de călătorie clienţilor şi îi asigură că siguranţa şi binele pasagerilor şi ale echipajului rămân principalele priorităţi ale companiei.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările