Tarom, lăsată în aer de jocurile politice

Tarom, lăsată în aer de jocurile politice

Scandalul cu tentă politică de la Tarom lasă în aer toate problemele cotidiene ale companiei, nimeni fiind dispus să preia prerogativele de conducere, respectiv să-şi asume răspunderea şi să semneze documentele interne de zi cu zi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Surse din interior au declarat pentru „Adevărul” că atribuţiile de conducere nu pot fi delegate nimănui, având în vedere că directorul desemnat în locul Mădălinei Mezei a refuzat să preia funcţia.
 
Întrebate dacă există vreun director executiv sau director adjunct care să poată prelua atribuţiile directorului general până la numirea unuia nou de către Consiliul de Administraţie, sursele noastre au declarat:
 
„Problemele sunt foarte grave, pentru că nu se poate obţine niciun fel de aprobare, pentru niciun fel de acţiune. Nu există o persoană care să poată prelua atribuţiile directorului general. Procedural, s-ar fi putut dacă domnul Valentin Gvinda ar fi preluat funcţia şi ar fi delegat pe cineva ulterior în locul său. Însă, nepreluând mandatul, nu-şi poate delega atribuţiile”, au declarat sursele citate.
 
Potrivit acestora, în perioada imediat următoare, până când Consiliul de Administraţie va face o nouă numire, nu pot fi remise nici măcar informări sau comunicate, neavând cine să le avizeze.
 
„Suntem convinşi că, foarte curând, Consiliul de Administraţie al Tarom va face o altă nominalizare”, au declarat sursele citate.
 
Valentin Gvinda, desemnat săptămâna trecută director general al Tarom, după demiterea cu scandal a Mădălinei Mezei pentru că nu ar fi acceptat să reţină avioane la sol în ziua moţiunii, a transmis un email conducerii Tarom prin care anunţă că nu preia funcţia.
 
„Vă informez pe aceasta cale că, în urma unei scurte analize asupra stării generale a Tarom, am decis să nu semnez Contractul de Mandat.
 
Notificarea telefonică către preşedintele Tarom pe acest subiect a fost transmisa în data de 17.10.2019, iar azi a fost făcută informarea oficilă a CA cu prezentarea  motivelor care au stat la baza deciziei mele. Mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut, dar şi celor care au fost rezervaţi si chiar şi acelora care au fost împotriva numirii mele în poziţia de DG”, a scris Valentin Gvinda într-un mail trimis tuturor angajaţilor companiei.
 
Mădălina Mezei a fost demisă săptămâna trecută de ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, pentru că, potrivit spuselor lui Mezei, nu ar fi fost de acord să reţină la sol cinci avioane care aduceau din teritoriu la Bucureşti mai mulţi parlamentari în ziua moţiunii.
 
Ministrul Cuc a negat însă acest lucru, recunoscând doar că a întrebat ce parlamentari urmează a fi transportaţi spre Capitală.
 
În tot acest scandal, la început doar declarativ, a intervenit şi premierul demis Viorica Dăncilă, care a trimis Corpul de Control la Tarom.
 
Simultan, DNA s-a autosesizat, chemându-i luni dimineaţă la audieri pe Mădălina Mezei şi Răzvan Cuc.
 
În ce priveşte situaţia financiară a Tarom, exceptând anul 2018 când a înregistrat un mic profit, compania aeriană a avut 11 ani consecutivi de pierderi, care cumulau, potrivit datelor Curţii de Conturi, peste 2 miliarde de lei.
 
Potrivit Curţii de Conturi, doar în perioada 2012-2016 societatea a realizat pierderi contabile în cuantum total de 545.339.980 lei, iar la finele exerciţiului financiar 2016 pierderea reportată preliminată a fost de 2.091.103.000 lei. Printre cauzele care au dus la acest rezultat dezastruos se numără insuficienta implicare a managerilor şi cheltuielile de exploatare.
 
În februarie 2019, Tarom anunţa că a înregistrat în 2018 un profit de 10,897 milioane de lei, faţă de minus 33,269 milioane de lei în 2017, acesta fiind primul an de creştere după 10 ani de declin al afacerilor sale.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: