Romgaz face primul pas pentru a cumpăra partea Exxon din Neptun Deep

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romgaz vrea să cumpere partea ExxonMobil
Romgaz vrea să cumpere partea ExxonMobil

Romgaz, companie deţinută de stat şi cel mai mare producător de gaze al ţării, a făcut marţi primul pas pentru a cumpăra partea pe care ExxonMobil vrea să o vândă din proiectul Neptun Deep de la Marea Neagră şi a convocat acţionarii pentru a angaja consultanţi.

Pe ordinea de zi a şedinţei acţionarilor din data de 11 martie se va afla, aşadar, un singur punct, respectiv „aprobarea achiziţionării de servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare externă a S.N.G.N. Romgaz S.A. pentru negocierea şi după caz achiziţia unei cote de participare de la ExxonMobil pe perimetrul offshore XIX Neptun Deep”.

Directorul companiei, Adrian Volintiru, anunţase în trecut că este interesat de un pachet de 10-20% din perimetrul Neptun, în condiţiile în care Exxon Mobil a anunţat că intenţionează să renunţe la cota sa de 50% din zăcământ.

Şi ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu spunea că Romgaz ar trebui să analizeze oportunitatea de a prelua participaţia ExxonMobil în proiectul Neptun din Marea Neagră, în cazul în care americanii se vor retrage.

Marţi, Ministerul Economiei a publicat un proiect prin care modifică Legea petrolului, astfel încât Guvernul să aibă posibilitatea să rezilieze acordul încheiat cu Exxon pentru exploatarea perimetrelor din Marea Neagră, din motive de „siguranţă naţională”.

Cu ajutorul acestui proiect, Guvernul poate bloca orice încercare a ExxonMobil de a vinde operaţiunile din Marea Neagră unei companii cu care guvernul nu este de acord, dând Executivului drept de veto pentru transferul de licenţă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite