Ministrul Energiei: Borza să restituie banii încasaţi pentru scoaterea din insolvenţă a Hidroelectrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, îi cere avocatului Remus Borza, şeful Euro Insol, care administrează insolvenţa Hidroelectrica, să restituie cele 2,2 milioane de euro încasate în 2013 pentru scoaterea din procedura de reorganizare judiciară a producătorului de energie, dacă vrea să primească bani şi pentru închiderea celei de-a doua insolvenţe a companiei.

„Domnul Borza a făcut o serie de lucruri bune pentru Hidroelectrica. Mi-aş dori să continue. Pentru a putea însă să acceptăm să fie discuţi noii termeni financiari ai colaborării, domnul Borza trebuie să accepte să restituie primul bonus. Nu putem accepta să dăm două bonusuri pentru acelaşi lucru: scoaterea din insolvenţă a Hidroelectrica", a declarat Nicolescu, potrivit Mediafax.

Hidroelectrica este în insolvenţă pentru a doua oară în mai puţin un an, după ce a trecut printr-o procedură similară în intervalul iunie 2012 - iunie 2013.

Euro Insol a încasat un onorariu de 2,2 milioane de euro pentru perioada iunie 20121- iunie 2013.

Borza declara săptămâna trecută că Hidroelectrica va ieşi din a doua insolvenţă în mai sau iunie 2015, iar dacă Departamentul pentru Energie nu îi aprobă un onorariu de aproape 1 milion de euro îşi depune mandatul de administrator.

Iniţial, Borza a cerut un onorariu de 2 milioane de euro pentru a închide a doua procedură de insolvenţă.

Nicolescu a declarat de mai multe ori că „nu i se pare în regulă“ ca Borza să primească două comisioane pentru acelaşi lucru.

Hidroelectrica este controlată de stat prin Departamentul pentru Energie. Producătorul de electricitate a înregistrat anul trecut afaceri de aproape 700 milioane euro, mai mari cu 28%, şi un profit net de 162 milioane de euro, de la pierderi de 114 milioane de euro în 2012.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite