Lidl inaugurează un nou magazin şi angajează urgent personal

Lidl inaugurează un nou magazin şi angajează urgent personal

Prezent în 30 de ţări din întreaga lume, aproximativ 10.500 de magazine, retailerul Lidl anunţă deschiderea unui nu magazin în România, unde va angaja urgent personal.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lidl a anunţat deschiderea unui magazin nou în Voluntari, judeţul Ilfov, pe data de 28 martie. Noua unitate este situată pe Strada Eroilor, Nr. 120. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea aproximativ 25 de noi locuri de muncă.
 
Procesul de execuţie a noului magazin se află în linie cu strategia de sustenabilitate care face parte din modelul de business Lidl, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcţiilor şi în conformitate cu normele de protecţie a mediului. Astfel, în continuarea demersurilor de dezvoltare durabilă asumate de companie, Lidl adoptă o serie de soluţii şi tehnologii moderne, care asigură standardele înalte de eficienţă energetică. De exemplu, în unitate sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezenţă şi sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalaţiile de ventilaţie. 
 
Noua unitate din Voluntari are o suprafaţă de vânzare de peste 1.300 m² şi dispune de aproximativ 135 de locuri de parcare. Orarul de funcţionare va fi de luni până sâmbătă, între 07:30 şi 22:00, iar duminică între 08:00 şi 20:00. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea aproximativ 25 de noi locuri de muncă.
 
Deschiderea unităţii din Voluntari, judeţul Ilfov, îi aşteaptă pe clienţi cu promoţii şi acţiuni speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar şi la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri şi altele. 
 
Inaugurarea acestui magazin continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preţ, într-o largă varietate de sortimente. Lidl promovează cu consecvenţă colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în reţea fiind produse în România. 
 
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piaţa de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 30 de ţări din întreaga lume şi în prezent operează aproximativ 10.500 de magazine şi peste 150 de centre logistice în 29 de ţări la nivel mondial.
În prezent, Lidl are aproximativ 260.000 de angajaţi, dintre care peste 6.000 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 240 de magazine şi 4 centre logistice. Dinamismul din activităţile de zi cu zi, rezultatele durabile şi corectitudinea în cooperarea profesională construiesc mediul de lucru pentru Lidl ca angajator, peste tot pe Glob.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: