Legea vânzării terenurilor agricole, criticată de petrolişti: Pot fi cumpărate doar pentru activităţi agricole

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sonda_petrol_apus

Legea vânzării terenurilor agricole este criticată de petrolişti, ROPEPCA cerând reexaminarea ei astfel încât terenurile să poată fi folosite şi în alt scop decât activităţile agricole.

„Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA) revine în atenţia publicului cu privire la legea care modifică condiţiile de vânzare şi de utilizare a terenurilor agricole, atrăgând atenţia la riscurile acestei legi de a bloca investiţiile”, arată ROPEPCA. 

Potrivit acesteia, „informaţiile circulate în spaţiul mediatic că legea limitează accesul străinilor în ţară”, nu sunt reale, legea adoptată reglementând că, dacă cei care care au drept de preempţiune pentru cumpărarea unui teren agricol scos la vânzare de proprietar (rude, arendaşi, vecini, tineri fermieri) nu îşi exercită dreptul de preempţiune, atunci terenul respectiv nu poate fi cumpărat decât de alţi fermieri, români sau străini, cu activitate în România. 

„Cu alte cuvinte, această lege interzice tuturor cetăţenilor, români şi străini, care nu sunt fermieri cu activitate în România în ultimii cinci ani să cumpere terenuri agricole. Dacă legea va intra în vigoare, doar fermierii actuali cu activitate agricolă în România vor mai putea cumpăra terenuri agricole. Noul act normativ ar face imposibil ca un român sau un cetăţean străin care nu are afaceri în agricultură să mai poată deveni proprietar de teren şi fermier.

Mai mult decât atât, odată cumpărat, terenul trebuie folosit numai pentru activităţi agricole. Astfel, companii româneşti cu alt obiect de activitate, dar care au nevoie de teren în extravilan pentru activitatea lor, cum sunt companiile petroliere, nu îl vor putea achiziţiona ori închiria pentru derularea de operaţiuni petroliere, conform legii adoptate”, arată petroliştii. 

Aceştia amintesc că legea adoptată va schimba complet modul în care acest drept este exercitat, ducând Statul în imposibilitatea de a exploata resursele în beneficiul consumatorului, dar va priva şi proprietarul privat de a dispune cum doreşte de proprietatea sa şi de posibilele beneficii financiare. 

„Atragem atenţia asupra faptului că nu numai companiile petroliere sunt afectate de această lege! Orice companie care nu desfăşoară activităţi agricole şi doreşte să investească în teren agricol se află în aceeaşi situaţie, inclusiv companii de logistică, de telecomunicaţii etc”, se arată în informarea asociaţiei.

ROPEPCA reiterează faptul că relansarea economiei în perioada lăsată în urmă de pandemia de coronavirus poate fi atinsă numai prin stimularea investiţiilor majore.

„Pentru a stimula investiţiile, legiferarea trebuie să ţintească spre echilibru. 

Astfel, având în vedere decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de a respinge, săptămâna trecută sesizarea privind neconstituţionalitatea legii adoptate, considrăm imperios necesară re-examinarea legii în Parlament, astfel încât să fie eliminate impedimentele aduse noilor investiţii atât în agricultură, cât şi în alte sectoare de activitate”, precizează sursa citată. 

Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră („ROPEPCA”) a fost înfiinţată în 2012, membrii săi deţinând în prezent cea mai mare parte a acordurilor de concesiune petrolieră pentru perimetrele de dezvoltare şi producţie onshore din România, cumulând pentru anii 2014-2018 investiţii de peste 24 miliarde lei, contribuţii la bugetul de stat de 50 miliarde lei şi crearea şi menţinerea a 14.000 de locuri de muncă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite