Industria care angajează urgent 4.000 de persoane

Industria care angajează urgent 4.000 de persoane

Deficitul de forţă de muncă devine din ce în ce mai accentuat, la nivel naţional, pe de o parte din cauza îmbătrânirii populaţiei, iar pe de alta din cauza migraţiei.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a susţinut recent că cele peste 4.000 de locuri de muncă din industria berii generează şi altele în domenii conexe, precum industria ambalajelor, a transporturilor, utilităţilor, în zona de marketing şi publicitate, iar scopul activităţii este de a folosi în întregime materia primă din ţară.
 
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ministrul a subliniat că industria berii constituie un exemplu prin faptul că procesează intern materiile prime din agricultura românească şi creează un lanţ valoric cu efecte economice pozitive. În fabricarea berii, hameiul şi orzoaica provin din surse autohtone într-o proporţie considerabilă de 70%.
 
"Cele peste 4.000 de locuri de muncă din industria berii generează şi altele în domenii conexe, precum industria ambalajelor, a transporturilor, utilităţilor, în zona de marketing şi publicitate, scopul activităţii fiind acela de a folosi în întregime materia primă din ţară", a afirmat ministrul Petre Daea.
 
De altfel, în cadrul discuţiilor, au fost abordate teme precum acordarea de sprijin pentru materia primă utilizată la producerea berii, înfiinţarea de noi plantaţii de hamei, legislaţia privind produsele de protecţia plantelor omologate şi utilizate pentru hamei.
 
Petre Daea a menţionat, în context, că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sprijină parteneriatul între fermierii români şi berari, în folosul dezvoltării acestei ramuri importante a industriei alimentare.
 
Întâlnirea ministrului Petre Daea cu reprezentanţii Asociaţiei Berarii României s-a desfăşurat la sediul Ministerului Agriculturii.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: