Florin Pogonaru (AOAR): Suntem suspectaţi că suntem infractori când facem afaceri

Florin Pogonaru (AOAR): Suntem suspectaţi că suntem infractori când facem afaceri

Florin Pogonaru susţine că imaginea mediului de afaceri este afectată de modul în care acţionează autorităţile

Legislaţia fiscală pleacă de la ideea că antreprenorii sunt bişniţari sau infractori este de părere preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru, care incriminează mai multe situaţii în care sunt puşi cei din clasa de busiess.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reprezentanţii AOAR au prezentat într-o conferinţă de presă şapte obstacole fiscale care le pun piedici oamenilor de afaceri. Florin Pogonaru a prezentat această problemă a mediului de afaceri atât din punctul de vedere al lucrurilor bune,cât şi a lucrurilor rele.

„Am două veşti privind mediul de afaceri. Una este bună şi alta proastă. Vestea bună este că în ultima perioadă în mediul de afaceri, mai ales la nivelul micilor antreprenori, se simte energie, se simte cumva credinţa că pentru a reuşi nu mai trebuie să ai nu ştiu ce legături la Primărie, la Guvern sau mai ştiu eu unde. Spiritul acesta s-a tradus într-un oarecare optimism. În mod clar este aşa ceva şi este un lucru îmbucurător. Vestea proastă este că inclusiv aceşti antreprenori când vor să facă afaceri sesizează că sunt imediat suspectaţi că sunt infractori. Sesizează că mentalitatea aceea că businessman-ul e bişniţar, că fură, s-a întărit în ultima vreme şi sub presiunea unor exemple nefericite“, a spus Florin Pogonaru.

Una din principalele probleme reclamate de oamenii de afaceri se referă la formularul 088 care vizează „procedura înregistrării  în scopuri de TVA“.

„Există o disperare generală pentru că s-au acumulat prea multe legi, prea multe dosare şi prea multe drumuri la ANAF“ a declarat Anca Vlad, vicepreşedintele AOAR.

Oamenii de afaceri susţin că la completarea formularului 088 există pericolul ca ANAf să considere că o anume companie prezintă anumite riscuri şi poate să-i anuleze din oficiu codul TVA. Şi asta pentru că „legislaţia fiscală sancţionează companiile care au pensionari printre administratori. A fost o practică în trecut când cei care voiau să eludeze plata TVA înscriau firmele pe numele unor pensionari sau boschetari“, a mai arătat Pogonaru.

Din acest motiv oamenii de afaceri preferă să evite să mai facă modificări în firmă.

„Această declaraţie trebuie completată pentru orice schimb de administrator şi sediu. Singura formă ca să te aperi e să nu faci nimic. Stai şi te rogi să nu crească chiriile“, a explicat Anca Vlad.

Oamenii de afaceri au mai acuzat autorităţile fiscale că birocraţia a ajuns la cel mai înalt nivel, în ceea ce priveşte rapoartele contabile.

„Acest impact al problemelor birocratice se vede la start-upuri şi la firme mici. E greu să angajeze atât de mulţi speciaslişti. Să nu greşeşti ai nevoie să angajezi mult personal de suport, neproductiv“, a mai adăugat Anca Vlad.

Oamenii de afacri au mai atras atenţia că pe lângă noul Cod Fiscal, periodic ANAF emite alte zeci de decizii pe care oamenii de afaceri trebuie să le aplice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările