Trecuseră câteva zile după anunţul că Knotch, reţeaua de socializare din Silicon Valley, cofondată de o româncă, a atras o finanţare de 1,5 milioane de dolari, când Anda Gânscă mi-a răspuns la email. Îi solicitasem câteva rânduri nu neapărat despre tranzacţie (deşi nu pare o sumă impresionantă, este o reuşită pentru o platformă de socializare cu doar câteva zeci de mii de utilizatori, fără rezultate financiare şi un istoric de 18 luni), ci despre preţul vieţii personale pe care tinerii antreprenori ca ea sunt dispuşi să îl plătească atunci când intră în aventura riscantă a unui start-up. Anda, o clujeancă brunetă de 25 de ani care te priveşte tăios atunci când îţi vorbeşte, a început în aprilie 2012 Knotch – „un termometru al sentimentelor” utilizatorilor, după cum o descrie ea însăşi într-un articol recent din The New York Times.

Sus, jos, mai jos, foarte jos, sus

În mail, Anda Gânscă îmi trimite un link. E către un text cu titlul (traducere aproximativă) „Cum să ţii în frâu, ca antreprenor, sindromul maniaco-depresiv: cum să faci ca rollecoaster-ul să funcţioneze pentru tine”, publicat de Fourhourworkweek.com. Îmi spune că se regăseşte în totalitate în acest text.

Iar despre rollecoaster mi-a mai vorbit şi cu altă ocazie – se întâmpla anul trecut când am intervievat-o, chiar în locuinţa ei din San Francisco, pentru Forbes România, la scurt timp după lansarea Knotch. Îmi spunea atunci că toată experienţa ei seamănă cu un rollecoaster care urcă şi coboară şi care îi pune sănătatea în pericol. Tot atunci am aflat că dormea trei-patru ore pe noapte – cel mai probabil, lucrurile nu s-au schimbat – şi că a te implica atât de mult într-un start-up înseamnă renunţarea apoape în totalitate la viaţa personală. Şi ca situaţia să fie şi mai dificilă, America nu este paradisul socializării directe. (Poate nu întâmplător, toate marile reţele sociale s-au bucurat de succes mai întâi acolo). Acesta poate fi unul dintre motivele pentru care Anda nu excludea varianta ca, după o eventuală vânzare a Knotch, să se întoarcă în România tot ca antreprenoare.

Când s-a gândit să facă o reţea de socializare care să măsoare sentimentele utilizatorilor vizavi de o temă, Anda şi asociata sa Stephanie Volftsun au trăit şi ele euforia optimismului neinformat - prima fază a „curbei tranziţiei” despre care vorbesc cei de la Fourhourworkweek.com. E un moment când antreprenorii au o energie debordantă şi li se pare că absolut totul este posibil. Atunci se aflau în vârful rollecoaster-ului. Repede au ajuns în etapa pesimismului informat când frica este cea care te domină. Ulterior, s-au trezit în punctul critic al experienţei  lor: de acolo poţi doar să te prăbuşeşti sau să reîncepi să urci uşor către ceea ce se numeşte optimism informat.

Desen realizat de Vali Ivan

„Am trecut prin momente în care muntele acesta (e o metaforă pentru munca la Knotch), mereu mai înalt, m-a făcut să îngheţ, să plâng, să fug, să mă ascund”, îşi aminteşte de punctul de cotitură de care peste 90% din antreprenorii din Silicon Valley şi de oriunde nu reuşesc să treacă. Acum, după ce mai mulţi investitori au validat Knotch, deşi are doar câteva zeci de mii de utilizatori (Facebook numără peste 1,15 miliarde de membri, iar Twitter – 270 de milioane), Anda crede că se află în faza optimismului informat. Riscant e însă în continuare.  

Knotch a obţinut investiţia de 1,5 milioane de dolari de la mai mulţi investitori, în frunte cu Michael şi Xochi Birch, fondatorii reţelei sociale Bebo, alături de Avadis Tevanian (fost Chief Technology Officer la Apple), Lars Ramussen (un inginer de la Facebook care a contribuit la crearea Google Maps, pe vremea când lucra pentru motorul de căutare), firmele de venture capital Greylock şi Lightspeed sau StartX Fund, fondul de investiţii al Stanford, universitate pe care Anda a absolvit-o.  

„Anda, ai ADN de antreprenor”

Fiica unui om de afaceri din Cluj-Napoca, Gicu Gânscă (figurează în topul Forbes 500 cu o avere de 9 milioane de dolari), Anda a plecat la Stanford după terminarea liceului. Evident, vă gândiţi că avea toate condiţiile să aleagă o viaţă mai uşoară. „Când am ajuns la Stanford, eram speriată, copleşită şi nu mă simţeam bine primită. Am bătut atâta cale din Transilvania până la Stanford datorită unei conversaţii telefonice cu o membră a comisiei de admitere care m-a convins să aleg această universitate dintr-o multitudine care mă acceptaseră.  <<Anda, ai ADN de antreprenor>>, mi-a spus ea. Asta era tot ce voiam să aud pentru că toată viaţa am crezut că e adevărat”, povestea Anda Gânscă pentru Thedishdaily.com la mijlocul lui octombrie, cu puţin înainte ca start-up-ul să fie finanţat cu 1,5 milioane de dolari (investiţiile totale se ridică până acum la 1,9 milioane de dolari).

Stanford nu este nici pe departe cel mai confortabil loc din lume. Când am făcut interviul pentru Forbes anul trecut, Anda îmi spunea că au existat cazuri de studenţi în anul I care s-au sinucis din cauza presiunii. Universitatea californiană selectează elite din întreaga lume şi creează un mediu hipercompetitiv. Mulţi dintre cei admişi au fost cei mai buni din clasa lor de liceu. Ajunşi aici constată că sunt alţii mult mai buni decât ei. E un moment în care nu mai văd cale de scăpare: nu mai pot face faţă stresului, iar acasă nu se mai pot întoarce de teamă să nu dezamăgească, mai ales că, de multe ori, părinţii le finanţează cursurile. De aici vine drama şi, uneori, tragedia.

O altă româncă stabilită în California, Georgiana Comşa, proprietara agenţiei Silicon Valley PR (care are clienţi din tehnologie) îşi aminteşte că „au fost discuţii şi despre nişte copii care s-au sinucis acum câţiva ani şi vreo patru-cinci erau elevi la un liceu de aici din Palo Alto (oraşul în care locuieşte Georgiana)”. Studenţii şi elevii, supuşi presiunii şi prizonierii unor aşteptări nerealiste aleargă, la rândul lor, pe un rollecoaster primejdios.

„Primele câteva luni la Stanford au fost foarte grele: şocul cultural combinat cu dificultăţile legate de necunoaşterea limbii mă făceau să-mi doresc să mă întorc acasă în fiecare zi. Totul părea neprimitor, nou, mă simţeam singură”, continuă Anda în interviul pentru Thedishdaily.com.

Converşi de toate culorile

9 iulie 2012, San Francisco, California. Îl ajut pe Laszlo Raduly, colegul meu fotograf de la Forbes România, să urce luminile de studio pe scările unui bloc dintr-un cartier din San Francisco. Intrăm într-un hol. Pe jos îmi atrag atenţia mai multe perechi de converşi de toate culorile aşezaţi grijuliu, la distanţă egală unul de celălalt. Holul dă direct într-o cameră în care găsim un pat şi un şemineu. Camera are ataşată o bucătărioară cu ieşire pe un balcon de unde se vede în ceaţă şi de sus, ca din vârful unui deal, oraşul San Francisco. Anda locuieşte aici cu chirie, împreună cu priteneul ei, tot român. Azi, poartă sandale negre cu platforme, blugi negri şi o bluză roşie, tricotată, fără mâneci. La mâna stângă are două brăţări (una sigur din piele neagră) şi îşi ţine părul strâns în coc. Ne-am aşezat la măsuţa din bucătărioară pentru interviu. Când pronunţă cuvinte englezeşti, înţeleg cu greu. Are accent american. De exemplu, când spune „Twitter”, nu aud deloc t-ul şi o rog să repete. Vorbeşte despre Knotch ca despre ea însăşi. Mă convinge că face un lucru important, deşi pricep cu greu ce îi atrage pe utilizatorii reţelei sale care îşi exprimă opiniile „votând”, după caz, cu roşu sau cu albastru, dacă le place sau nu o temă, un subiect, un lucru.

Anda Gânscă pozând pentru Forbes România în iulie 2012

Chiar în acest noiembrie utilizatorilor Knotch li s-a propus să-şi exprime opiniile despre succesul sau insuccesul listării Twitter pe bursă. A reieşit că 68% au un sentiment pozitiv privind viitorul platformei de socializare, în vreme ce 29% au un sentiment negativ, iar 3% sunt neutri. Pare mai mult o joacă. Totuşi, investitorii care au pariat în total 1,9 milioane de dolari pe compania Andei Gânscă au aşteptări. În primul rând, trăim în epoca reţelelor sociale: Facebook valora la listare 100 de miliarde de dolari, Twitter este evaluat la 10-15 miliarde de dolari, iar Pinterest a atras o finanţare de 225 milioane de dolari. Aici este şi o mică problemă în sensul că unii analişti cred că aceste valori astronomice nesusţinute de rezultate financiare reprezintă preambulul unui bubble, aşa cum s-a întâmplat la sfârşitul anilor ’90. În cazul particular Knotch, serviciul său online se înscrie într-o preocupare amplă a cercetătorilor din companii, interesaţi să descopere sentimentele utilizatorilor faţă de diverse produse. O altă temă pusă pe tapet de Knotch a fost lansarea unui iPhone din aur. Părerile pro şi contra au fost împărţite perfect egal.

Unul dintre investitorii Andei, Avadis Tevanian, fost CTO Apple declară pentru The New York Times că Knotch furnizează date mai valoroase despre sentimentele utilizatorilor decât „datele nestructurate” care reies din alte reţele sociale. Tevanian spune că astfel Knotch poate deveni folositor pentru brand-uri, artişti sau chiar politcieni. Anda Gânscă crede că datele reţelei sale sunt instrumente pentru companiile de publicitate care vor să ajungă la clienţi cu reclamele potrivite, deşi nu are în plan să afişeze reclame în propriile aplicaţii (iniţial, Knotch a fost creat pentru iOS şi, de curând, a fost anunţată şi aplicaţia pentru web).

Fabrica de miliardari 

Dacă nu ar fi trecut prin campusul Stanford, probabil că i-ar fi fost mult mai greu să depăşească acel punct critic de unde se prăbuşesc peste 90% din antreprenori.  Stanford în sine este o fabrică de miliardari. Aici au absolvit fondatorii Google, Sergey Brin şi Larry Page sau Mike Krieger şi Kevin Systrom, fondatorii Instagram. Această fabrică de miliardari le oferă studenţilor cadrul în care îşi validează ideile, obţin finanţare repede şi conexiuni relevante. Fără toate aceste ingrediente, ideea că orice tânăr poate atinge culmile succesului antreprenorial rămâne în mare o poveste de adormit copiii. Reuters a analizat 88 de companii tehnologice care au atras investitori ajungând la concluzia că 70% din acestea aparţin, într-o măsură mai mare sau mai mică, unui grup de influenţă din Silicon Valley. Iar Stanford este unul dintre cele mai importante.

Efortul cel mare pentru orice aspirant la statutul de milionar/ miliardar este să intre într-un astfel de cerc de influenţă. Rugat de Reuters să dea un exemplu de antreprenor care dintr-un anonim a ajuns om de succes, celebrul investitor de capital de risc Ben Horowitz a pronunţat fără ezitare numele lui Christian Gheorghe, român care a emigrat în America în 1989. Pe Christian Gheorghe l-am cunsocut, poate e impropriu spus, într-un videointerviu din 2012.

Drumul său către Silicon Valley a fost puţin mai sinuos. Gheorghe are o faţă mare acoperită de o barbă tunsă scurt şi pare genul de om pe care nimic nu îl scoate din fire. Fiu de strungar, s-a angajat prima dată în Statele Unite ca şofer de limuzină la New York. Într-o cursă până la aeroport cunoaşte un om de afaceri pe nume Saxe căruia îi spune – discuţie de convenienţă - că este pasionat de programare. Pe atunci de-abia vorbea engleza. Saxe îl invită la un interviu de angajare şi încep împreună o afacere. Atunci a spart gheaţa. Acum, Gheorghe are propria companie de business analytics, Tidemark, cu sediul în Silicon Valley şi este finanţat de Greylock Partners (fond prezent şi la Knotch) şi Andreessen Horowitz.  

Anda a spart gheaţa chiar în acele luni în care totul la Stanford i se părea neprimitor, ostil, străin. Acolo a început Knotch (în cadrul acceleratorului StartX al cărui fond de investiţii i-a acordat şi prima finanţare). Diploma universităţii californiene – a absolvit în 2011 cursuri de economie şi relaţii internaţionale - a fost biletul de recomandare pentru un job la fondul de investiţii rusesc Skolkovo care avea în plan crearea unei clone a Silicon Valley lângă Moscova.

Atenţie, rollecoaster periculos!

Dacă ar fi ales să rămână angajata unui fond de investiţii sau a unei mari companii de consultanţă precum McKinsey care curtează studenţii de pe băncile facultăţii, ar fi fost cu siguranţă mai bine plătită. În dimineaţa zilei de 4 noiembrie când ştirea s-a răspândit în România şi a început să fie felicitată pe Facebook, Anda primeşte un mesaj de la un prieten care îşi exprimă speranţa că acum, după ce i-a fost validată afacerea, va avea mai mult timp pentru lecţiile de kiteboarding. „Haha, sunt unul dintre salariaţii cel mai prost plătiţi”, îi răspunde mai în glumă, mai în serios Anda, CEO Knotch.

Finaţarea recentă nu înseamnă salarii mai mari pentru cele două fondatoare, ci investiţii în dezvoltare pentru creşterea numărului de utilizatori. Fondurile de investiţii şi jucătorii strategici din Silicon Valley nu cumpără companii pentru rezultatele financiare, ci pentru potenţialul de creştere. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul listărilor la bursă – vă amintiţi de îngrijorările analiştilor pesimişti care se tem de iminenţa unui nou bubble.

Acum, când a ieşit din zona periculoasă a rollecoaster-ului, ar putea – dacă nu neapărat să ia mai multe cursuri de kiteboarding – să răsufle oarecum uşurată. Iniţial, intenţionam să facem un interviu pe Skype şi aş fi băgat mâna în foc că o să mi-l acorde. A fost prima dată când mi-a dat de înţeles că nu are timp fiind concentrată „100% pe deadline-urile de produs din acest an”. Ştie că, dacă nu este suficient de concentrată, suişurile şi coborâşurile stărilor mentale pot reîncepe. E un risc permanent.

Pentru unii foarte de succes, rollecoaster-ul devine un coşmar care îi urmăreşte toată viaţa. Francis Ford Coppola sau Ted Turner fac parte din categoria celor diagnosticaţi ca maniaco-depresivi sau bipolari.