Directorul general al Avioane Craiova a fost revocat din funcţie, la doar trei luni de la numire

Directorul general al Avioane Craiova a fost revocat din funcţie, la doar trei luni de la numire

Directorul general al companiei aeronautice Avioane Craiova, Ion-Cristian Drăjneanu, a fost revocat din funcţie de Consiliul de Administraţie, la trei luni de la numire, se arată într-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

”Consiliul de Administraţie decide încetarea acestui contract de mandat, începând cu data de 7 octombrie 2019 şi îl revocă din funcţia de director general pe Drăjneanu Ion-Cristian”, se arată într-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
 
Acesta a fost numit la conducerea companiei în luna iunie cu un mandat de un an.
 
”Consiliul de Administraţie îl numeşte în funcţia de director general al societăţii Avioane Craiova, începând cu data de 7 octombrie 2019, pentru o perioadă de un an, dar nu mai târziu de data finalizării procedurii de selecţie a directorului general potrivit OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă, dacă aceasta se va finaliza în interiorul acestui interval, pe Munteanu Victor”, mai arată raportul.
 
Compania are o capitalizare de 10,98 milioane lei şi circa 300 de angajaţi.
 
Avioane Craiova a realizat în primul semestru venituri totale de 7 milioane lei, la o pierdere de 8,26 milioane lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: