Cum ruinează Guvernul Romgaz. Câţi bani i-ar mai rămâne companiei după plata dărilor

Cum ruinează Guvernul Romgaz. Câţi bani i-ar mai rămâne companiei după plata dărilor

Plafonarea preţului gazelor la 68 lei/MWh, suprataxarea cu 2% din cifra de afaceri şi dividendele suplimentare plătite statului vor lăsa Romgaz fără bani de investiţii, în ciuda faptului că în 2017 profitul acesteia era de 40% din cifra de afaceri.

Directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru, a declarat miercuri, la Sibiu, că „din cauza plafonării preţului la gaze la 68 lei/MWh, estimăm un impact de minus 20-25% al cifrei de afaceri în acest an (indicator care a fost 4,9 miliarde de lei anul trecut). 
 
De asemenea, estimăm o scădere cu acelaşi procent a profitului, ceea ce înseamnă un minus de 420 milioane de lei la profit", a mai spus Volintiru, citat de Financial Intelligence.
 
"Preţurile practicate în cursul trimestrului patru din 2018 pentru gazele livrate către clienţi s-au situat în mod constant în jurul valorii de 81 de lei/MWh. Aceleaşi tendinţe s-au păstrat şi pentru gazele livrate în cursul lunii ianuarie până la această dată", arăta recent compania.
 
Potrivit calculelor „Adevărul”, raportat la profitul din anul 2017 (ultimele date financiare disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe), cele 420 milioane de lei înseamnă o reducere cu 22% a profitului, având în vedere că în urmă cu doi ani acesta a fost de 1,854 miliarde lei, respectiv 40,45% din cifra de afaceri de 4,585 miliarde lei. 
 
Dacă ne raportăm la aceeaşi cifră de afaceri, suprataxa de 2% impusă companiilor din energie, înseamnă 91,7 milioane de lei, adică o reducere totală a profitului de 511,7 milioane de lei.
 
În urmă cu două luni, Romgaz anunţa că statul i-a cerut să plătească 716 milioane de lei sub formă de dividende suplimentare, din care circa 501 milioane de lei s-au dus la stat, care deţine 70% din capitalul social al companiei.
 
Cumulate, pierderile generate de plafonarea preţului de gazele naturale, suprataxa de 2% şi dividendele (dacă vor rămâne la nivelul de anul trecut) ar însemna o scădere a profitului cu 1,228 miliarde de lei, respectiv o diminuare cu 66%.
 
Ca atare, pentru investiţii (în cazul în care va reuşi aceleaşi performanţe ca în 2017), Romgaz va rămâne cu numai 626 milioane de lei, puţin peste 131 milioane de euro la cursul actual. 
    

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: