Cum poţi să faci bani de pe urma panourilor fotovoltaice montate la tine acasă

Cum poţi să faci bani de pe urma panourilor fotovoltaice montate la tine acasă

Orice român care deţine instalaţii de producere a energiei electrice în propria gospodărie şi care consumă mai puţin decât produce poate vinde surplusul distribuitorului său. În cele ce urmează vă prezentăm, pas cu pas, ce trebuie făcut, pentru a deveni prosumator.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a reglementat, la sfârşitul anului, modul în care se poate comercializa energia regenerabilă produsă în gospodării, rămasă după consumul propriu.
 
Ca atare, de la 1 ianuarie 2019, consumatorii casnici care şi-au instalat panouri solare sau mori de vânt (prosumatorii) pot furniza energie electrică în reţea, distribuitorii fiind obligaţi să o preia. 
 
Potrivit ANRE, definiţia prosumatorului este: Clientul final care deţine instalaţii de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice, care consumă şi care poate stoca şi vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în clădirea lui, inclusiv un bloc de apartamente, o zonă rezidenţială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în acelaşi sistem de distribuţie închis, cu condiţia ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie din surse regenerabile, aceste activităţi să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară.
 
 
În cele ce urmează vă prezentăm paşii de urmat pentru a produce energie electrică din resurse regenerabile şi modalitatea prin care surplusul poate fi vândut.
 
E nevoie de o centrală electrică de producere a energiei
 
În primul rând este nevoie de achiziţia unei centrale electrice de producere a energiei din surse regenerabile, cu putere electrică instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum. Această centrală poate fi un sistem de panouri fotovoltaice, o turbină eoliană etc.
 
Odată intrat în posesia centralei de producţie trebuie contactat operatorul de distribuţie din zona în care ai sau doreşti să o instalezi, pentru a realiza racordarea acesteia la reţeaua electrică.
 
Este absolut necesar ca alimentarea consumului propriu şi livrarea surplusului în reţeaua electrică să se realizeze prin acelaşi racord. 
Al treilea pas este legat de procesul de racordare, informaţiile legate de acest proces putând fi găsite pe paginile web ale distribuitorilor de energie.
 
Ce documente trebuie trimise distribuitorului
 
În cazul în care centrala este deja racordată la reţeaua distribuitorului, este nevoie să trimiţi către acesta o cerere de actualizare/emitere, după caz, a  certificatului de racordare, împreună cu o serie de informaţii/documente, precum:
 
informaţii privind echipamentele de măsurare a energiei electrice montate în instalaţiile de utilizare, altele decât cele aparţinând operatorului de distribuţie, şi caracteristicile acestora, respectiv: serie contor, tip contor, date tehnice;
 
pentru persoanele fizice, declaraţia pe proprie răspundere din care să rezulte că accesaţi/nu accesaţi programul privind instalarea sistemelor fotovoltaice pentru producerea de energie electrică în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, derulat prin Administraţia Fondului pentru Mediu;
 
pentru persoane juridice, certificatul constatator, în copie, emis de oficiul registrului comerţului, cu informaţii complete care să reflecte situaţia la zi a solicitantului, prin care se dovedeşte că persoana juridică nu desfăşoară ca activitate principală producerea de energie electrică.
 
 
Pe baza solicitării,  operatorul de distribuţie va achiziţiona şi monta contorul de măsurare a energiei electrice din punctul de delimitare între instalaţiile tale şi instalaţiile lui, dar şi contorul din instalaţia ta, dacă schema electrică a centralei conţine sistem de stocare a energiei produse care poate fi alimentat din reţea (valabil pentru persoanele juridice şi persoanele fizice care nu au accesat programul privind instalarea sistemelor fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu). 
 
Dacă sunt necesare mai multe contoare pentru măsurarea energiei electrice produse, costurile de achiziţie şi montaj a celui de-al doilea si urmatoarele sunt în sarcina ta, conform reglementării.
 
Important de ştiut că distribuitorul are la dispoziţie, pentru a răspunde acestei solicitări, un termen legal de 45 de zile de la înregistrare.
 
Cererea poate fi depusă la centrele de relaţii cu clienţii ale operatorilor de distributie din zona ta. Dupa obtinerea acestui certificat, se incheie etapa legata de comunicarea cu distribuitorul.
 
Demersuri pentru vânzarea efectivă a energiei
 
Dacă ai pornit la drum, probabil că până în acest punct ai semnat un contract de furnizare a energiei şi cu un furnizor de energie electrică. Este bine să fi făcut acest lucru, pentru că acum începe a doua etapă, în care vei comunica cu furnizorul, pentru a putea vinde efectiv energia livrată în reţea.
 
Conform Normelor de achiziţionare de către furnizori a energiei livrate de prosumatori în reţea este necesar să semnezi acum şi un contract de vânzare-cumpărare a energiei livrate. Contactează deci furnizorul cu care ai încheiat contract de furnizare a energiei electrice pentru locul de consum şi de producere unde ai centrala electrică.
 
Odată semnat de către ambele părţi, acest contract de vânzare-cumpărare a energiei este în vigoare: pe factura lunară va figura cantitatea de energie livrată în reţea. Preţul este reglementat de către autoritatea din domeniu la 0,223 lei/kWh.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: