Cererea de anulare a mărcii româneşti de biciclete Pegas, respinsă de Tribunalul Bucureşti

Cererea de anulare a mărcii româneşti de biciclete Pegas, respinsă de Tribunalul Bucureşti

Foto: Arhivă Adevărul

Tribunalul Bucureşti a respins, miercuri, cererea companiei germane Pegasus de anulare a mărcii româneşti Pegas. Decizia nu este însă definitivă.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Respinge acţiunea în anularea mărcii naţionale PEGAS nr. 107091/M 2009 07012, ca neîntemeiată. Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contrafacere. Respinge acţiunea în contrafacere ca inadmisibilă. Cu apel în 30 de zile de la comunicare”, a transmis Tribunalul Bucureşti.
 
În luna martie a acestui an, germanii de la Pegasus au cerut în instanţă anularea certificatului eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) pentru legendara marca românească de biciclete Pegas, cu radierea acesteia din Registrul Naţional al Mărcilor.
 
Demersul în justiţie al Zeg Zweirad – Einkaufs – Genossenschaft EG, companie cu sediul la Koln,  a pornit de la o decizie finală a Oficiului European de Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 2017, prin care a fost stabilit că cele două mărci, Pegasus (Germania) şi Pegas (România), sunt similare şi nu pot coexista pe piaţa UE, pentru ca s-ar crea confuzie pentru clienţi, nota Profit.ro
 
În 2015, omul de afaceri Iulian Stanciu, şeful eMag.ro, prin intermediul companiei Network One Distribution, a preluat pachetul majoritar al producătorului local de biciclete Atelierele Pegas Bucureşti.
 
„Pegas are o istorie de aproape 50 de ani pe piaţa bicicletelor din România. A fost construit şi a evoluat în mod independent pe teritoriul României. Bicicleta Pegas a fost fabricată de către Uzina Mecanică Tohani, începând cu anul 1972, până în 2005, iar din 2011 Atelierele Pegas a preluat brandul (marca  înregistrată) şi a  început producţia de biciclete, bicicletele fiind  în piaţa, neîntrerupt, timp de 10 ani.
 
Pegasus are o istorie de aproape 40 de ani, pe piaţa bicicletelor din Germania, evoluând  în  mod independent pe piaţa din Germania şi, ulterior, în alte ţări”, a explicat Andrei Militaru, CEO Network One Distribution, în luna martie, precizând că, având  în  vedere istoria şi notorietatea brandurilor la nivel local, compania îşi exprimă încrederea că acest conflict va fi soluţionat în mod echitabil.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările