Încă un retailer anunţă închiderea tuturor magazinelor din ţară
0Încă un retailer a anunţat luni închiderea tuturor magazinelor din ţară, ca urmare a intrării îân vigoare a celei de-a doua ordonanţe militare.
Este vorba despre retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin, care a precizat că măsura de închidere a magazinelor se aplică temporar, începând de luni.
„Ca urmare a Ordonanţei Militare transmisă în acest weekend, retailerul Leroy Merlin a decis să închidă temporar toate magazinele, atât pe cele aflate în centre comerciale, cât şi celelalte magazine, începând cu data de 23 martie, ca o măsură de prevenţie şi siguranţă împotriva răspândirii virusului COVID-19”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
Retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin, cu 17 magazine în România, şi-a majorat businessul de pe plan local cu peste 10% în 2019. Ca urmare, businessul a atins pragul de jumătate de miliard de euro. În prezent, magazine Leroy Merlin există în Suceava, Oradea, Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Constanţa şi alte oraşe.