În satele din România se găseşte o farmacie la trei săli de „păcănele“

În satele din România se găseşte o farmacie la trei săli de „păcănele“

Aproape 100.000 de români sunt dependenţi de păcănele FOTO Adevărul

Deşi satele României se golesc, iar numărul farmaciilor scade odată cu populaţia, agenţiile de pariuri şi sălile de „păcănele“ înfloresc.

În satele din România au ajuns să funcţioneze de trei ori mai multe agenţii de pariuri şi jocuri de noroc decât farmacii, iar acest lucru ar putea afecta comunităţile rurale, arată o analiză realizată de preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei, publicată în Ziarul Financiar.

Casele de pariuri au înregistrat o evoluţie uluitoare în ţara noastră. Dacă în anul 1996 exista o singură casă de pariuri în România, iar în 2001 existau 61 de unităţi, în anul 2017 numărul lor se ridica la 3.700.

În schimb, a existat o evoluţie interesantă după anul 2015, moment la care existau peste 30.000 de unităţi de jocuri de noroc la nivel urban şi 13.000 la nivel rural. Începând cu acest an, însă, orăşenii s-au „plictisit“ de jocurile de noroc, arată statistica, astfel că aproape 3.500 de unităţi s-au închis.

În schimb, la sate, sălile de „păcănele“ au continuat să se înmulţească, arată analiza preşedintelui INS. Astfel, numărul unităţilor de jocuri de noroc a crescut până la peste 15.000, până în anul 2018, o majorare de peste 14%. În acelaşi timp, populaţia de la sate a scăzut de la 9,1 milioane de persoane la 8,9 milioane de persoane.

În schimb, în mediul rural s-a redus semnificativ numărul de farmacii. Între anii 2015-2018, sub 100 de farmacii au dispărut, la oraşe, numărul loc ajungând la 6.079. De cealaltă parte, la sate scăderea este mai abruptă, de la 4.675 de unităţi la 4.466 de unităţi. De subliniat este faptul că numărul farmaciilor se micşorează mai rapid decât populaţia, subliniază preşedintele INS.

„Întrebarea firească“, susţine Tudorel Andrei, este cât de mult se poate dezvolta practica jocurilor de noroc şi cât de mult va afecta valorile persoanelor, mai ales a celor din colectivităţi de dimensiuni mici specifice mediului rural.

Aproape 100.000 de români dependenţi de păcănele

Creşterea numărului de săli de „păcănele“ poate fi explicat prin faptul că foarte mulţi români sunt dependenţi de jocuri de noroc. Această problemă îi afectează pe aproximativ 100.000 de români, potrivit unui studiu comandat de principalii operatori de jocuri de noroc din ţară, în 2016. Potrivit unui studiu, 13% din tinerii români în vârstă de 15 ani au jucat cel puţin o dată jocuri de noroc, respectiv 6% joacă frecvent (2-4 ori/lună sau mai frecvent).

„Casele de pariuri arată că suntem un popor care visează doar bani şi care vrea să se îmbogăţească rapid. Este o piaţă incredibil de mare, iar dacă nu ar exista profit, unităţile s-ar închide. Doar că ele se înmulţesc pe zi ce trece şi produc din ce în ce mai mulţi bani. Asta arată un singur lucru: avem nevoie de bani cât mai rapid şi doar aşa putem spera că vine norocul peste noi. Ăsta e modelul din societate. Toţi vor să ajungă ca Gigi Becali”, explica recent sociologul Vladimir Ionoş, pentru Libertatea.

Problema a trezit şi atenţia parlamentarilor, care au propus crearea unor spaţii speciale pentru sălile de jocuri de noroc, dar numai la nivelul Capitalei. De asemenea, aceştia au propus interzicerea funcţionării sălilor de jocuri de noroc „la mai puţin de 200 de m de instituţiile de învăţământ, spaţii destinate procesului de învăţământ, cămine, internate, cantine, baze şi complexe cultural-sportive, bisericilor, spaţii de joacă pentru copii, parcuri, instituţii publice, unităţi de sănătate publică şi spitale”.

Ideea însă nu este nici pe placul industriei şi nici al statului, asta pentru că jocurile de noroc sunt taxate semnificativ şi aduc bani buni la buget. Potrivit Oficiului Naţional al Jocurilor de Noroc, citat de Digi24.ro, taxele încasate de statul român în 2017 au fost de 1,314 miliarde lei. Aproape dublu faţă de cele încasate în anul 2013, 700 milioane lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: