Afaceri de 81 de milioane de lei pentru CityGrill în prima jumătate a lui 2018
0Grupul City Grill, cel mai important brand românesc din industria restaurantelor, a înregistrat o creştere de 15% faţă de perioada similară a anului precedent, ajungând la o cifră de afaceri de 81 de milioane de lei.
Dinamica pozitivă din primul semestru al anului a fost determinată de contribuţia spaţiilor deschise anul trecut (Trattoria Buongiorno Centrul Istoric şi Trattoria Buongiorno Arena), precum şi investiţiile în amenajare şi introducerea de noi preparate în meniurile restaurantelor Pescăruş şi Hanu’ Berarilor.
Investiţii de 4,5 milioane de euro
Primele şase luni ale anului au fost marcate de investiţia în reamenajarea interiorului restaurantului Pescăruş, un proiect în valoare de 300.000 euro, şi de inceputul lucrărilor la un proiect major de construcţie a unui spaţiu adiţional restaurantului Hanu’ Berarilor –Casa Soare. Proiectul are un buget de 1.5 milioane de euro şi presupune construcţia unei săli de evenimente pentru 180 persoane, precum şi a unui spaţiu operaţional pentru bucătărie.
“Hanu’ Berarilor Casa Soare este un monument istoric clasă A, aceeaşi clasă ca Arcul de Triumf, de aceea orice lucrări de construcţie sau amenajare pe care le desfăşurăm la acest restaurant poartă o responsabilitate suplimentară. Fluxul de turişti străini atraşi de acest restaurant este în creştere şi ne aşteptăm ca în câţiva ani, Hanu’ Berarilor să fie la fel de popular cum este astăzi Caru’ cu Bere. Prin această investiţie, obiectivul nostru este ca Hanu’ Berarilor să poată acomoda evenimente de dimensiuni mari, iar spaţiul din cramă, ocupat momentan cu bucătăria, să devină spaţiu disponibil pentru clienţi” –declară Daniel Mischie, CEO Grupul City Grill.
Bugetul total pentru investiţii la nivelul acestui an este de 4,5 milioane euro, direcţionaţi către proiectele de amenajări şi operaţional, Academia City Grill şi proiectele de tehnologie.
Tehnologizarea restaurantelor, creştere sigură
Investiţiile şi preocuparea pentru introducerea tehnologiei în fluxurile operaţionale ale restaurantelor Grupului City Grill au făcut ca aplicaţia de fidelizare Out4Food, care permite acumularea a 10% din valoarea fiecărei note de plată pentru cumpărături viitoare să devină cel mai accesat şi performant sistem de fidelizare din industria hospitalităţii din România.
În primele şase luni, aproape 45% dintre vânzările grupului au trecut prin programul de fidelizare Out4food, iar numărul tranzacţiilor a crescut cu 18%. Numărul conturilor active a crescut cu 17%, iar retenţia în aplicaţie se situează la 99.56%.
“Aplicaţia Out4Food este folosită de un public foarte fidel, atras de întregul portofoliu de restaurante din Grupul City Grill. Sunt persoane care preferă în special bucătăriile tradiţional –românească şi italiană, dar care experimentează şi caută permanent reţete care să îi convingă să revină. Sunt deschişi către nou, conectaţi la tehnologie şi tendinţe şi cu o înclinaţie accentuată către o viaţă sănătoasă. Folosesc frecvent aplicaţii de fitness şi fac sport de câteva ori pe săptămână. Cei 3 factori fundamentali care îi atrag în restaurantele noastre sunt gustul preparatelor şi calitatea ingredientelor, standardul ridicat al serviciilor şi atmosfera din restaurante”–adaugă Daniel Mischie.
Comandă direct pe tabletă
Grupul City Grill a făcut anul acesta un nou pas către introducerea tehnologiei în restaurantele sale şi a implementat pilotul pentru comanda prin tabletă, direct către bucătărie, în restaurantul City Grill Băneasa. În următoarele luni, opţiunea va deveni disponibilă în toate restaurantele deschise sub brandul City Gril, dotate deja cu meniu digital, pe tabletă.
“Comanda prin tabletă este o noutate în România, de aceea suntem foarte atenţi la feedback-ul şi reacţiile clienţilor privind acest tip de abordare digitală. Clientul primeşte la masă tableta deja legată de sistem; navighează prin meniu, îşi compune meniul şi are posibilitatea să plaseze singur comanda, fără ajutorul ospătarului. Păstrăm însă, bineînţeles, posibilitatea să chemi ospatarul. Deocamdată suntem la început, încă testăm, încă modificăm fluxurile şi elementele de user experience, corectăm buguri şi ne gândim pe termen lung la eficientizare. Obiectivul principal este îmbunătăţirea asistării la masă, în sensul că ospătarul are mai mult timp pentru consilierea clienţilor la masă, pentru recomandări de preparate” –spune Daniel Mischie, CEO Grupul City Grill.
Grupul City Grill administrează în prezent 19 restaurante şi cafenele, deschise sub brandurile Caru’ Cu Bere, Hanu’ lui Manuc, Pescăruş, Hanul Berarilor, Trattoria Buongiorno, City Grill şi City Café.