25 de service-uri auto și doi asigurători, amendați cu aproape 3 milioane de euro pentru fixarea tarifelor de manoperă
025 de service-uri și 2 asigurători au fost amendate cu aproape 3 milioane de euro de Consiliul Concurenței, după ce, în urma unei investigații, s-a constatat că au stabilit tarife de manoperă.

25 dintre companiile sancționate sunt sau au fost membre ale rețelei de service-uri autorizate ale Auto Italia Impex SRL din România și desfășoară, printre altele, activități de întreținere și reparare a autovehiculelor, a informat Consiliul Concurenței.
Autoritatea de concurență a constatat, în urma unei investigații, că acestea și-au coordonat comportamentul comercial în vederea fixării și/sau uniformizării tarifelor de manoperă, a prețului pieselor de schimb, precum și a altor condiții comerciale, în relația cu anumite societăți de asigurare. În acest fel, acestea au eliminat concurența între ele.
Această înțelegere a fost consolidată prin implicarea societăților de asigurare Gothaer Asigurări-Reasigurări SA (actuala Allianz-Țiriac Unit Asigurări SA) și Uniqa Asigurări SA care, prin acțiunile lor, au susținut coordonarea comportamentului reparatorilor. Ca urmare, cele două societăți au fost sancționate cu amenzi în valoare de 6,7 milioane lei, restul sumei reprezentând amenzile aplicate reparatorilor auto care au luat parte la înțelegere.
Invesțigația a fost declanșată în urma unei cereri de clemență depusă de una dintre companii, care a primit imunitate la amendă pentru că a cooperat cu autoritatea de concurență în cadrul programului de clemență.
Toate firmele amendate și-au recunoscut fapta
Politica de clemenţă este un instrument prin care Consiliul Concurenței poate aplica un tratament favorabil companiilor implicate într-o înţelegere de tip cartel și care cooperează cu autoritatea de concurenţă în vederea descoperirii şi sancţionării acestor practici anticoncurenţiale.
Toate cele 27 de companii sancționate și-au recunoscut fapta și, prin urmare, au beneficiat de reduceri ale sancțiunilor.
Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancționare a autorității de concurență și execută amenzile.























































