UE avertizează România în privinţa dezmăţului bugetar şi cere contramăsuri până-n octombrie 3

România este cea mai expusă ţară din Uniunea Europeană la o întrerupere masivă pe termen lung a aprovizionării cu gaze naturale prin Ucraina, iar noi nu am scos o silabă despre cum vom fi afectaţi după construcţia Nord Stream 2.

Conflictele comerciale sunt în centrul agendei publice internaţionale, ducând în penumbră, ai zice, conflicte militare şi alte rele. Ruptura între Administraţia Trump şi aliaţi la reuniunea G-7 este grăitoare în acest sens. Asistăm la o erodare a multilateralismului în relaţiile comerciale internaţionale (vezi şi textul meu „Ordinea mondială încotro?“).

Este clar că avem o problemă atunci când domnia legii şi interesul naţional nu mai contează dacă cineva care vrea să facă afaceri în ţara asta trebuie să ajungă la marele jupân în birou pentru a-l face să înţeleagă rostul unei investiţii de zeci de miliarde de euro.

INTERVIU / Piesele de puzzle ale politicii europene se reconfigurează chiar sub ochii noştri. Anticipând schimbările fundamentale care se vor produce în economiile ţărilor din UE, statele membre implicate în construcţia de proiecte de infrastructură energetică încearcă să obţină o poziţie cât mai avantajoasă în perspectiva perioadei de tranziţie ce se va finaliza cu decarbonizarea economiilor.

Iată-ne la jumătate de an. Un an care se presupunea, ba chiar se dorea - dacă nu cumva încă „se doreşte” - a fi unul „de glorie”. Pe de o parte, pentru că trebuia să sărbătorim Centenarul României. Pe de altă parte, pentru că, după trei ani de creştere continuă - record european privind viteza de creştere, România trebuia să fi acumulat destulă energie pentru a-şi transforma creşterea în dezvoltare economică.

Punctul de start al lui N. Barr atunci când vorbeşte despre statul bunăstării (welfare state), este cum putem maximiza utilitatea umană, luând în calcul gusturile lor, tehnologia actuală şi resursele limitate. În acest scop, sunt economii de prim rang şi economii de rang secund (second-best).

Proiectul de lege privind operaţiunile de producţie la mare adâncime a gazelor din Marea Neagră este departe de a fi lămurit. La ultima şedinţă a Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, actul normativ a suferit două modificări esenţiale. Schimbările aduse fac ca România să rişte să-şi alunge investitorii şi să dea cu piciorul unui proiect care ar aduce la buget zeci de miliarde de euro.

Să spunem că am un prieten. Să spunem că omul a muncit ceva peste un deceniu în străinătate, că a acumulat cunoştinţe tehnice şi antreprenoriale, dar, mai ales, că a acumulat capital.

Cadrul fiscal de care depind producătorii din Marea Neagră să îşi fundamenteze decizia de investiţie este sub un mare semn de incertitudine. Negocierile dintre statul român şi cei de la Exxon, Black Sea Oil&Gas, Romgaz, LukOil şi OMV Petrom privind reglementările Legii Offshore au ajuns într-un impas. Cum s-a întâmplat acest lucru şi de ce este important ca părţile să lămurească toate aceste aspecte până la 30 iunie?

Pentru România, paraşuta de siguranţă a fost în ultimii ani ritmul susţinut de creştere economică. Avansul considerabil al PIB înregistrat până în prezent putea fi de data asta o „moştenire“ valoroasă care să stea la baza unei dezvoltări durabile.

Urmărind haosul discursurilor politice şi duelurile politicianiste televizate din ultima vreme, simt nevoia să punctez ceea ce mi se pare esenţial în problema pensiilor, fie ele „private“ sau „de la stat“: banii din pensii NU sunt bani publici!

1,9 milioane de contracte de muncă, reprezentând 30% din total, nu au fost majorate după revoluţia fiscală, iar salariile nete în cazul acestora au scăzut.

După criză, existau două direcţii prin care economiile europene să iasă din „groapa“ unor măsuri propuse de apostolii austerităţii - #wageledgrowth şi #profitledgrowth. România a optat pentru strategia #wageledgrowth din cîteva motive simple, clare şi cunoscute de toată lumea.

În loc să stimuleze investiţiile şi să urmărească eficienţa sistemului energetic, ANRE pregăteşte o pomană electorală înainte de alegerile din 2019. Reducerea ratei rentabilităţii pentru distribuitorii de gaze naturale şi de energie electrică va avea ca efect scăderea preţului la consumatorul final. Problema este că vom plăti mai puţini bani pentru un produs mai ieftin şi la fel de prost, dacă nu chiar mai prost.

Au intrat sau n-au intrat banii în timpul guvernului tehnocrat? În urma lansării raportului SAR pe anul 2018 şi a popularizării tabelului de mai jos de către fostul PM Dacian Cioloş, s-a redeschis subiectul „Guvernului 0“ şi a grelei moşteniri a guvernului tehnocrat în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, blocajele administrative şi, în general, gestionarea acestui sector. Să clarificăm.

Pentru guvernanţii români este mai comod să băltească în cartierul rău-famat al Uniunii Europene format din statele anti-europene decât să îşi dorească să ne mute în clubul select al zonei euro. La cum se mişcă lucrurile în România, moneda unică începe să devină un vis interzis. De ce este o veste proastă pentru noi acest lucru?