VIDEO Yuri Kordonsky aduce un „Romeo şi Julieta” modern la TNB

VIDEO Yuri Kordonsky aduce un „Romeo şi Julieta” modern la TNB

Ionuţ Toader şi Crina Semciuc sunt Romeo şi Julieta     FOTOGRAFII: Florin Ghioca / TNB

Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti pregăteşte premiera cu „Romeo şi Julieta”, după William Shakespeare, în viziunea dramaturgică şi în regia lui Yuri Kordonski, un spectacol care se anunţă deja evenimentul cultural obligatoriu de urmărit în această toamnă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Piesă a contrariilor izbitoare, a antagonismelor poetice şi a conflictelor devastatoare, „Romeo şi Julieta” invită publicul să mediteze asupra lumii de azi. Tragica poveste a îndrăgostiţilor din Verona, reprezentând două familii aflate într-o încleştare pe viaţă şi pe moarte, într-o societate dominată de ură şi de răzbunare, sufocată de violenţa atât de familiară vremurilor noastre, în care diferenţa dintre sexe aproape că s-a şters, se dovedeşte la fel de vie şi de acută ca la vremea scrierii sale.
 
Cu această nouă montare, Yuri Kordonski revine la TNB după 13 ani de la spectacolul de mare succes „Inimă de câine” după Bulgakov, avându-l pe Marius Manole în rolul câinelui vagabond Sarik, creaţie ce l-a propulsat în topul celor mai talentaţi tineri actori.
 
Între timp, în biografia artistică a regizorului rus stabilit în America s-au adăugat alte câteva spectacole importante pe scenele româneşti: „Unchiul Vania” de Cehov (Premiul UNITER 2002 pentru cea mai bună regie), „Căsătoria” de Gogol, „Crimă şi pedeapsă” după Dostoievski, precum şi „Îngropaţi-mă pe după plintă” după Pavel Sanaev, toate montate la Teatrul Bulandra din Bucureşti, răsplătite cu numeroase premii de interpretare. La Gala Premiilor UNITER, spectacolul „Ultima zi a tinereţii, după Tadeusz Konwicki, de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, a primit în anul 2012 Premiul pentru cel mai bun spectacol, iar în 2017, În adâncuri de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj - Premiul pentru cea mai bună regie.
 
 
Alte distincţii internaţionale pentru munca sa sunt Lumina de Aur (St. Petersburg), Premiul Uniunii Teatrelor Europene pentru cea mai bună montare, precum şi premii ale Ministerului Culturii din România. Începând cu anul 1989 a pus în scenă piese de teatru în peste 20 de ţări ale lumii, depăşind 40 de montări până în prezent.
 
Spectacolul „Romeo şi Julieta” promite o surpriză atât pentru spectatorii care se aşteaptă la o montare clasică a capodoperei shakespeariene, cât şi pentru ”fanii” regizorului rus, care îl vor descoperi în cu totul altă ipostază decât cea cunoscută din spectacolele regizate până acum în teatrele bucureştene. Regizorul împreună cu distribuţia deschid o excelentă perspectivă modernă asupra tragediei Romeo şi Julieta, lăsând viaţa şi energia debordantă a tinereţii să-şi afle nestingherit drumul spre inima spectatorilor de orice vârstă.
 
Din ampla distribuţie fac parte actorii: Marius Manole, Răzvan Vasilescu, Ioan Andrei Ionescu, Costina Cheyrouze, Florentina Ţilea, Lari Giorgescu, Victoria Dicu, Mihai Calotă, Ada Galeş, Emilian Mârnea, Rodica Ionescu, Cosmina Olariu, Eduard Adam, Florin Călbăjos. În rolurile titulare se regăsesc tinerii Crina Semciuc şi Ionuţ Toader.
 
Decorul poartă semnătura lui Dragoş Buhagiar, costumele le-a realizat împreună cu Ioana Smara Popescu, iar coregrafia îi aparţine lui Florin Fieroiu. Spectacol este nerecomandat copiilor sub 16 ani. Următoarele reprezentaţii vor avea loc în zilele de 10 şi 11 octombrie, de la ora 19.30, la Sala Studio.

 

 

citeste totul despre: