Dacă la Timişoara, Mihai Măniuţiu a optat pentru Meteorul, la Cluj şi la Iaşi se joacă Vizita bătrânei doamne. Montată de Tompa Gábor, respectiv de Claudiu Goga. Piesa cea mai cunoscută, poate chiar şi cea mai împlinită scriere a dramaturgului elveţian. Mi-e greu să spun dacă revenirea în repertorii a textului cu pricina are vreo legătură cu detaliul că el tocmai împlineşte 60 de ani de când a fost scris. Ştiu, în schimb, să spun că, pentru ca tabloul dürrenmattian să fie complet, chiar în zilele în care am văzut spectacolul ieşean cu Vizita bătrânei doamne, Naţionalul bucureştean care nu doar că îşi împrospătează repertoriul cu noi producţii, ci le şi recuperează, le readuce în actualitate pe cele scoase temporar de pe afiş din cauze cum nu se poate mai obiective- cele ce ţin de consolidarea, practic de regândirea, de reclădirea ansamblului său arhitectonic-, a anunţat reluarea montării cu acelaşi titlu, montare semnată de Aleksandr Morfov. Spectacol de tip soap opera cu Maia Morgenstern şi Mircea Rusu în rolurile principale.

Oferta de spectacole cu scrierile lui Dürrenmatt e , aşadar, destul de consistentă. Mai important e că ea contează şi din punct de vedere valoric, o contribuţie esenţială în acest sens revenindu-i excelentului spectacol montat la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri ” din Iaşi de Claudiu Goga. Spectacol despre care cel mai simplu mi-ar fi să spun că e unul de factură clasică, solid articulat, de un realism robust. Aşa cum arareori ne mai e dat să vedem pe scenele noastre. Spectacol în care ordinea regizorală, mai exact, ordinea spectaculară, respectă, dar nu oricum , ci în cel mai minuţios mod cu putinţă, dar şi foarte creator, ordinea textuală. În care începutul din textul lui Dürrenmatt furnizează şi începutul montării, în care mijlocul partiturii e şi mijlocul reprezentaţiei, în care finalul lui Dürrenmatt e şi finalul pentru care optează,  cel puţin în datele lui esenţiale, şi cel propus de Claudiu Goga. Poate puţin prea sângeros. Sigur, câte ceva a mai fost amputat din partitură, ceea ce nu înseamnă însă nicidecum că regizorul i-ar fi afectat în vreun fel anume integritatea. Dimpotrivă.

Acest respect al lui Claudiu Goga faţă de ceea ce a scris Friedrich Dürrenmatt e dublat de remarcabilul, lăudabilul respect al directorului de scenă arătat actorilor şi  muncii lor. Nu, niciodată Claudiu Goga nu anulează în spectacolele sale, nu pune între paranteze funcţiile regizorului. Dar preferă să se manifeste simplu, temeinic, neagresiv.

Goga se încăpăţânează, chiar dacă aceasta îl costă şi l-a costat adesea, aducându-i cronici superficiale şi răutăcioase, neplăceri şi supărări, să facă teatru-teatru. Teatru cu idee şi teatru cu actori, cu roluri, cu personaje. Marele merit al directorului scenă din spectacolul de acum cu Vizita bătrânei doamne e că fiecare actor din distribuţie, indiferent că îi revine sarcina de fi un simplu cetăţean, un cetăţean oarecare al Güllenului, că trebuie să spună doar două-trei replici ori că pur şi simplu joacă un rol fără cuvinte (aşa cum li s-a cerut interpreţilor lui Toby şi Roby, bodyguarzii lui Claire Zachanassian,  Sorin Cimbru şi Radu Homiceanu, definiţi de didascalii drept indivizi „care mestecă gumă”) are un roluri adevărate şi are personaje asemenea. La fel cum au Gelu Zaharia, Constantin Avădanei, Nicolae Ionescu, Monica Bordeianu, Oana Sandu, Delu Lucaci, Adrian Marele, Antonella Cornici.  Ori, încă şi mai proeminent, Adi Carauleanu (Medicul), Horia Veriveş (Al doilea cetăţean), Dumitru Năstruşnicu (Poliţistul), Petronela Grigorescu (Primul Cetăţean, foarte bine conturat şi surprins cu minuţie în procesul de desprindere de umanitate, proces  ce îi este propriu nu numai lui, ci tuturor güllenezilor, proces devenit o temă forte a montării), Daniel Busuioc (Al patrulea cetăţean), Radu Ghilaş şi Oana Sandu (reporterii care fac reportaje edulcorate, cu scenarii prestabilite şi reacţii regizate) sau Puşa Darie (Prima femeie).

Realismul robust, aflat în specificul felului de a face teatru al lui Claudiu Goga, e dublat în cazul de faţă de un grotesc atroce, de un tragic desesperant în surprinderea anatomiei şi progresiei cărora regizorul se dovedeşte un maestru. E ceva cvasi-naturalist în începutul reprezentaţiei, în felul în care directorul de scenă, autorul decorului, Ştefan Caragiu şi semnatara costumelor, Lia Dogaru, surprind sărăcia vulgară, dar şi marcată de inconştienţa a locuitorilor din Güllen, Totul e o ruină, toate clădirile de odinioară poartă însemnele sărăciei. Oamenii sunt îmbrăcaţi în haine vechi, aproape în zdrenţe. Eclerajul contează enorm şi e foarte bine făcut. Nu doar şomerii, cei dependenţi de un simbolic ajutor de şomaj din care practic nu văd mai nimic căci, odată încasat, el nici măcar nu ajunge pentru achitarea datoriilor contractate la micuţul magazin al lui Alfred Ill. Ci şi notabilităţile, oameni cu funcţii. Şi cu salarii mici. De la Primar, pe care m-as fi aşteptat ca Doru Aftanasiu să îl joace cu un plus de nuanţe, la medic, de la poliţist la preot - foarte bun Cosmin Maxim în amestecul de lipsă de reacţii şi revolta disperată, neputincioasă, laşă de aproape de final- şi încheind cu Profesorul. Rol în care Constantin Puşcaşu semnează o adevărată creaţie. O demonstraţie asupra felului în care poţi străluci într-un rol secundar.  Iar dacă minutele de început ale reprezentaţiei sunt dominate de melanjul dintre realismul modern, riguros filtrat şi atroce, în partea a doua aproape că se instaurează o atmosferă de thriller.

Claudiu Goga dublează inteligent personajele vizibile cu invizibilul dar omniprezentul personaj care e aşteptarea. Marcată vizual de imensul coşciug aninat de un cârlig de dimensiuni asemănătoare. O aşteptare ce îl chinuie şi îi confirmă iminenţa morţii lui Alfred Ill. O aşteptare  care e în felul de a fi al lui Claire Zachanassian.

Aceasta din urmă a aşteptat 45 de ani. Timp destul pentru a-şi pregăti în detaliu răzbunarea. Răzbunarea şi actul de justiţie întârziată. Cea care şi-a făcut din judecătorul de odinioară propriul valet. Un rol bine punctat de Emil Coşeru. Vedem o Claire Zachanassian inflexibilă. Un om nu numai fizic făcut din proteze, apărute ca o necesitate după numeroase accidente. Ci protezat şi din punct de vedere uman şi sufletesc. Care ştie că şi sufletul are un preţ. Claire e o profesionistă a răzbunării, dar şi o profesionistă a aşteptării. Despre care are certitudinea că va da rezultate. Cunoaşte perfect oamenii şi limitele lor. E cinică peste poate. Mihaela Arsenescu Werner şi-a făcut magistral şi vocea, şi trupul personajului. Cum magistral joacă şi breşa în umanitate de doar două –trei minute.

Cu totul altfel e aşteptarea mai întâi bănuitoare, apoi chinuitoare, în fine împăcată a lui Alfred Ill. Un rol în care Teodor Corban e extraordinar. Un rol premium. Teodor Corban propune un Alfred Ill original, un Alfred Ill „de colecţie”, un Alfred Ill „ de antologie”.

Ar mai trebui oare să spun ceva în plus? Doar că dacă montarea nu ar fi avut o anume cădere de ritm, în secvenţele ce surprind trecerea zilelor şi derapajul sufletului, chiar totul ar fi fost fără cusur.


Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi- VIZITA BĂTRÂNEI DOAMNE de Friederich Dürrenmatt;

Regia artistică şi ilustraţia muzicală: Claudiu Goga;

Decor: Ştefan Caragiu;

Costume: Lia Dogaru;

Machiaj: Minela Popa;

Cu: Mihaela Arsenescu Werner, Emil Coşeru, Sorin Cimbru, Radu Homiceanu, Gelu Zaharia, Constantin Avădanei, Teodor Corban, Tatiana Ionesi, Andreea Boboc, Ionuţ Cornilă, Doru Aftanasiu, Brânduşa Aciobăniţei, Cosmin Maxim, Constantin Puşcaşu, Adi Carauleanu, Dumitru Năstruşnicu, Petronela Grigorescu, Horia Veriveş, Nicolae Ionescu, Daniel Busuioc, Monica Bordeianu, Radu Ghilaş, Oana Sandu, Delu Lucaci, Haruna Condurache, Adrian Marele, Puşa Darie, Antonella Cornici;

Copiii: Ilinca Carp, Ilinca Andreea Celmare, Robert Grigoraş, David Minca, Ioana Raluca Dulcescu;

Data reprezentaţiei: 29 octombrie 2015