Important e ca scrierile lor să se regăsească şi în repertoriile noastre.

Iată că, după ce Andreea Vulpe a pus în scenă la ArCuB, Barajul şi după ce Cristi Juncu a montat la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti The Night Alive, avem ocazia de a vedea pe Scena Mare a Teatrului Naţional din Târgu Mureş un foarte bun şi complex spectacol cu Navigatorul (The Seafarer). Montat de acelaşi Cristi Juncu care exploatează şi valorizează  în detaliu multiplele răsturnări de situaţii, bogăţia de teme şi de suprateme ca şi complexitatea omenească a personajelor din comedia tragică, remarcabil, dar şi fără false pudori lingvistice tradusă în româneşte de Bogdan Budeş.

Ca şi Barajul, ca şi The Night Alive, Navigatorul, o scriere de succes, datând din anul 2006, a lui Conor McPherson, se plasează într-o lume izolată. Acţiunea se petrece în Baldoyle, o suburbie a Dublinului, acolo unde îşi duc existenţa zilnică, egală cu ea însăşi, lipsită de surprize, marcată de certuri cotidiene şi de împăcări la fel de dese fraţii James şi Richard Harkin. Doi dezmoşteniţi ai sorţii, urmaşi ai celor din aceeaşi categorie umană cu care ne-a familiarizat literatura dramatică americană din anii ’50-60 ai secolului trecut.

James, poreclit Sharky, odinioară băiat frumos, până în urmă cu câţiva ani marinar, astăzi şomer, încearcă să scape de patima alcoolului. |Cea care l-a făcut să piardă totul. A pus un pariu cu sine însuşi, pariu pe care va avea certitudinea că l-a câştigat doar dacă va trece cu bine peste tentaţiile specifice din noaptea Ajunului de Crăciun. Atunci când se petrece acţiunea piesei care înseamnă o rescriere modernă, inteligentă, a mitului faustian. Ne reîntâlnim, aşadar, cu pactului cu Diavolul , Diavol întruchipat de neaşteptatul, straniul vizitator prezentat sub numele de Domnul Lockhart. Fratele mai mare, Richard, este deja o epavă în toată regula, are în el ceva beckettian, parcă ar descinde din lumea personajelor din Sfârşit de partidă. Este orb, şchiop, murdar, în aparenţă egoist, însă altminteri un suflet generos şi tandru. Un om care nu a ştiut, ca şi Sharky, cum să îşi administreze viaţa.

Comparabilă până la un punct chiar şi cu Aniversarea (Serata neprevăzută) a lui Harold Pinter, piesa  Navigatorul este o poveste de Crăciun scrisă puţin altfel. Decorul spectacolului semnat de Cosmin Ardeleanu, decor care citează o imagine evident preluată dintr-o carte de basme ca şi cele câteva minute de introducere din spectacol, potenţate de coregrafia lui Attila Bordás, sugerează admirabil asta. Îi vedem pe stăpânii casei în compania unor familiari, aşa cum sunt Ivan Curry şi Nicky Giblin, dar şi a straniului domn Lockhart, pregătindu-se să aştepte, vegheaţi de Sfânta Fecioara, vestea naşterii pruncului Iisus. Momentul se termină în cheie neaşteptată, într-un derapaj programat, cu funcţie premonitorie. 

De altminteri, sunt şi în text, şi în spectacol o multitudine de astfel de semne, bine plasate şi articulate de regia minuţioasă a lui Cristi Juncu. I-aş reproşa totuşi lui Cristi Juncu că nu a fost mai drastic în cenzurarea unor lungimi ale spectacolului, lungimi vizibile cu ochiul liber, dar şi în privinţa unor derapaje care se insinuează în jocul , per ansamblu, demn de toată laudă al tuturor celor şase actori din distribuţie. Începând cu Nicu Mihoc care semnează o veritabilă creaţie în rolul Richard Harkin. Alcoolic, capricios, ciufut, mereu acuzându-i pe cei din jur că ar fi  altfel, însingurat însă mereu dornic de atenţie şi de companie, ştiind să exploateze vulnerabilităţile fratelui său mai mic, spurcat la vorbă,  „citindu-i“  perfect pe cei care îî înconjoară, parcă jucând teatru, adulmecând şi intuind pericolul care îl paşte pe Sharky. Continuând cu interpretul lui Sharky, Theo Marton, expresiv îndeosebi în tăcerile provocate de neaşteptate de surpriza iminenţei decontului final cu care îl ameninţă dl. Lockahart. E clar, rechemarea lui Theo Marton în componenţa trupei „Liviu Rebreanu“ a Naţionalului din Târgu Mureş se dovedeşte foarte inspirată. La fel cum este şi cooptarea lui Richard Balint.  Care marchează impresionant demonismul, a esenţa de posedat de rău a domnului Lockhart. Dan Rădulescu marchează infantilismul bătrânicios, caracterizant pentru Ivan Curry în vreme ce Costin Gavază surprinde echilibrat oscilaţiile comportamentale ale lui Nicky Giblin. Actualul soţ al soţiei de odinioară a lui Sharky căruia însă nu i se pare deloc deplasat să vină în casa acestuia sub pretextul unei vizite făcute lui Richard. Câteva apariţii utile are Ale Ţifra în rolul simbolic, catalizator al faptelor, Maria.  

Teatrul Naţional din Târgu Mureş - NAVIGATORUL de Conan McPherson; Traducerea: Bogdan Budeş; Regia: Cristi Juncu; Scenografia şi video:  Cosmin Ardeleanu; Coregrafia: Attila Bordás; Cu: Theo Marton (James „Skarky“ Harkin), Nicu Mihoc (Richard Harkin), Dan Rădulescu (Ivan Curry), Costin Gavază (Nicky Giblin), Richard Balint (Mr. Lockhart), Ale Ţifrea (Maria); Data reprezentaţiei: 13 decembrie 2018