Brutalitate şi ritual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un spectacol în care trei surori nu reuşesc să plece la Moscova, împart palme şi manevrează arme. Teatrul Naţional din Timişoara iese din condiţia mediocrităţii prin administrare de şocuri. Ultimul dintre ele a fost spectacolul cu „Trei surori” de Cehov.

 Se ştie, samovarul este un element indispensabil în montările cu piesele lui Cehov: în jurul lui oamenii se plictisesc şi se bucură, se plictisesc şi suferă, se plictisesc şi spun că se plictisesc.

În versiunea regizorală semnată de Ada Lupu, samovarul lipseşte şi toată lumea bea vodcă. Ceea ce se vede: personajele sunt într-o permanentă agitaţie, fug mereu şi tropăie, uneori cad, – în dezordine civilii, în cadenţă – militarii. Şi relaţiile dintre personaje sunt deplasate înspre un indice de brutalitate accentuat: ca să se facă ascultată, Olga, sora cea mare (Paula Maria Frunzetti), distribuie palme, iar când n-o face e greu să-ţi dai seama că e pe scenă; Irina, sora cea mică (Claudia Ieremia), dă semnele unor contradictorii trăiri profunde, dar pune mâna pe armă când nu mai vede nici o soluţie paşnică, Maşa (Alina Rusu) e într-o evidentă şi agresivă tulburare hormonală.

Cea mai spectaculoasă mutaţie se petrece cu personajul lui Verşinin (Ion Rizea): colonelul palavragiu terorizat de soţie intră în scenă în chip de mascul alfa, dominator şi brutal, un militar umblând cu cizmele printre sentimente; o manta lungă de piele neagră acoperă o uniformă de aceeaşi culoare şi din acelaşi material, sugestia indusă de filme operează fără greş. El e un invadator, dar casa celor trei surori este o cetate cucerită cu uşurinţă şi discursurile lui despre viitor nu sunt decât un procedeu printre altele.

Şi în pofida maturităţii interpretului falia schizoidă se vede foarte bine: aparenţa creează un personaj, vorbele altul. Nu reiese dacă Verşinin crede sau nu în ce spune, că se foloseşte de câteva clişee umaniste pentru a le stăpâni pe aceste gâşte provinciale.

Doica (Mihaela Murgu) nu e o slujnică lipsită de apărare, ci o femeie în plină putere, cam hoaţă, Kulîghin, soţul Maşei (Cătălin Ursu), o marionetă caraghioasă, Solionîi (Damian Oancea) este un fost Verşinin, care a făcut greşeala să se îndrăgostească, coerent în toate manifestările sale, iar baronul Tuznebach (Ioan Strugaru) – victima tuturor.  Poate că acesta este adevărul personajelor mascat iscusit prin vorbe, dar acest joc dublu apare doar aleatoriu în spectacol.

Emoţia nu se încheagă

Visul plecării la Moscova a încetat de mult să mai fie o motivaţie, e doar un descântec, un ritual, însoţit de geamantanele goale mereu mutate dintr-un loc în altul şi de care se împiedică toată lumea – excelentă idee a scenografiei semnate de Velica Panduru. O asemenea viziune care tran-spune în toposurile altei realităţi şi ale altei cunoaşteri despre om sugestiile lui Cehov este posibilă şi, poate, utilă unui contact direct cu opera unui clasic.

Dar ceea ce-i lipseşte spectacolului este curajul în aplicarea consecventă a propriilor propuneri. Textul opune o rezistenţă neaşteptată: dacă ei toţi sunt la fel de brutali şi de lipsiţi de scrupule, de ce o detestă atât de mult pe Nataşa (Ana Maria Cojocaru), care nu pare mai profund desfrânată decât Maşa?

Dacă Olga dă palme surorilor ei, de ce nu s-ar purta Nataşa urât cu slugile? Sunt întrebări pisăloage, dar sunt născute din realităţile spectacolului, din caracterul fragmentar al dinamicii scenice (liantul dintre scene există prin muzică nu şi prin jocul actorilor, care par că joacă mereu prima scenă), în pofida faptului că toată lumea se mişcă tot timpul, acţiunea înaintează lent, momentele-cheie nu ies în relief, emoţia nu se încheagă. 

Lectura nouă a unei opere clasice este un demers perfect îndreptăţit şi cred că ceea ce i s-ar putea reproşa Adei Lupu nu este curajul viziunii, ci faptul că nu a dezvoltat propriile idei până la capăt. Capătul, în această situaţie fiind, un spectacol al celor trei surori care nu reuşesc să plece la Moscova deşi nimeni şi nimic nu le împiedică.

Info

Trei surori de A.P. Cehov
Traducere şi versiune scenică: Ada Lupu, Codruţa Popov şi Ciprian Marinescu
Distribuţia: Victor Manovici, Ana Maria Cojocaru, Paula Maria Frunzetti, Alina Reus, Claudia Ieremia, Cătălin Ursu, Ion Rizea, Ioan Strugaru, Damian Oancea, Traian Buzoianu, Doru Iosif, Benone Viziteu, Vladimir Jurăscu, Mihaela Murgu
Scenografia: Velica Panduru
Muzica: Dan Simion
Regia: Ada Lupu

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite