Dacă grota de la Lourdes ar putea vorbi...

Cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului, timp de câteva zile, inima creştină a Franţei va pulsa cu multă intensitate la Lourdes, prin rugăciunile miilor de bolnavi şi de fiinţe încercate de cele mai neaşteptate suferinţe, pelerini care vin aici din toate colţurile lumii, pentru a o invoca pe Fecioara Maria, aştepând dacă nu miracole, fie doar alinare sufletească şi sprijin din partea semenilor.

Fericitul Augustin spunea că „miracolele nu contrazic legile naturii, ci numai ceea ce credem noi că ştim despre aceste legi”. Miracolele care se petrec la Lourdes sunt înainte de toate umane: miracolul întâlnirii cu oameni care vin să se roage pentru oameni. Dacă grota de la Lourdes ar putea vorbi ne-ar ajuta să vedem că, mai presus de orice, Lourdes înseamnă a trăi acel sentiment extraordinar al solidarităţii umane. Mii de bolnavi trupeşti sunt însoţiţi de alte mii de bolnavi sufleteşti, mulţi tineri se mobilizează împotriva cumplitului fenomen (occidental dacă pot spune aşa...) al ignoranţei şi poartă la propriu tărgile suferinţei umane. Aceste momente nu se postează pe Facebook, nu sunt fotografii cool din vacanţe hot, ci rămân gravate în memoria miilor de oameni care cer şi primesc ajutor prin mijlocirea celei pe care o numim prin glasul înţeleptului părinte Teofil Părăian, „bucuria credincioşilor dreptmăritori”.

Răsfoind presa creştină franceză (extrem de numeroasă şi cu o ţinută editorială remarcabilă), am observat chipul Sfintei Marii strălucind cu discreţie pe toate coperţile, ca o invitaţie personală pentru a participa la acest mare praznic împărătesc, cinstit de întreaga creştinătate, ortodoxă şi catolică deopotrivă. Şi nu numai. Protestanţi, catolici chiar şi musulmani, oameni de toate etniile şi culorile se adună în impozantul sanctuar de la Lourdes pentru a o cinsti pe Maica Domnului: creştinii îi închină rugăciuni şi cântece de slavă, arabii o laudă, iar îngerii din ceruri o preamăresc. Dacă grota de la Lourdes ar putea vorbi ne-ar destăinui faptul că rugăciunile Orantei au o forţă uriaşă, că mijlocirile către Fiul său preaiubit nu rămân niciodată fără răspuns... iar numărul copleşitor de pelerini care vin an de an în acest ţinut al vindecărilor miraculoase sunt mărturii vii ale ajutorului primit de la Maica lui Dumnezeu, „cea neadormită întru rugăciuni”.     

Dacă grota de la Lourdes ar putea vorbi milioane de glasuri ar spune că este locul care le-a schimbat radical viaţa. Călăuziţi de Sfânta Maria, fiecare a avut o întâlnire personală cu Dumnezeu. Pe picioare sau în scaunul cu rotile, pelerini sau bolnavi, fiecare îşi aduce în acest loc fragilităţile, rănile şi rugăciunile personale. „Fericiţi cei ce vin la grotă cu mâinile goale, dar cu inimile pline de nădejde!”...

Dacă grota de la Lourdes ar putea vorbi ne-ar spune că acest loc aparţine de fapt lumii întregi, indiferent de naţionalitate sau de religie. Ne-ar spune că este un tărâm al fraternităţii unde orice întâlnire e posibilă, că aici se pot construi poduri (fie şi invizibile) între confesiuni, deoarece domneşte o atmosferă precum cea de la Rusalii: fiecare cântă în graiul matern, fără ca rugăciunile semenului să-l deranjeze. Dimpotrivă. Această universalitate a rugăciunii colective transgresează pietrele grotei, oamenii ajungând să trăiască pe deplin sentimentul profund al sacrului. 

De ce vin oamenii la Lourdes? Pentru că aici se resimte o extraordinară fertilitate spirituală. Pentru că este un loc unde domneşte pacea concretizată într-un sentiment colectiv de reconciliere, fiecare se arată semenului său aşa cum este, fără măşti sociale, fără convenţii mondene, fără prejudecăţi şi, mai ales, fără accese de mândrie. Pentru că aici s-a conturat un teritoriu simbolic al pacificării, ceea ce este o minune pentru o Franţă care, devenită peste noapte pământ multicultural, musteşte de conflicte sociale şi antagonisme de clasă.

Pentru că aici, contrar mitului trupului perfect şi parfumat promovat de publicitatea modernă, corpul suferind şi diform este acceptat, fiind vizibil la tot pasul, fără a fi judecat sau ridiculizat. Pentru că aici primeşti acea lecţie de viaţă care te ajută să vezi splendoarea corpului uman în tot ceea ce are mai imperfect. O lecţie asemeni unui vaccin contra actualei societăţi care exclude tot mai mult fragilitatea umană, căutând perfecţiunea plastificată, retuşată. Adevărul este că pentru a aprofunda misterele credinţei, avem nevoie nu numai de simţuri, ci de întregul corp, pentru că trupul nostru e templu al Duhului Sfânt care este în noi, pe care-L avem de la Dumnezeu, aşa cum spune Apostolul Pavel în „Epistola întâia către Corinteni” (6: 19).

De ce am ales să scriu tocmai despre Lourdes, când eu sunt de fapt ortodoxă? Pentru că trăiesc în Franţa, o ţară care şi-a pierdut foarte mult din tradiţia creştină şi mă bucură faptul că oamenii încă mai iau drumul pelerinajului pentru a se descoperi pe sine şi pe aproapele aflat în suferinţă. Pentru că îmi place ca atunci când deschid o revistă să văd şi altceva decât chipuri îmbălsămate de la atâta ipocrizie şi bunăstare de cinci stele. Pentru că în Fecioara Maria descopăr o figură maternă universală şi un exemplu de femeie „binecuvântată între femei” pentru totdeauna. O descopăr şi îmi propun să o urmez, mai ales în contextul actual în care, din prea multă nefericire, femeia şi-a pierdut inocenţa, graţia, vocaţia... 

Dacă grota de la Lourdes ar putea vorbi ne-ar ajuta să descoperim faptul că extraordinarul se regăseşte de fapt în lucrurile simple şi în oamenii normali şi smeriţi. Ştiu că e o banalitate ceea ce spun, dar uităm adesea de miracolele ascunse în simplitate preferând frivolitatea monden-mundană. Frumoasă zi în miez de august, această sărbătoare parcă ne îndeamnă să dăm anotimpul torid al păcatelor pe toamna rugăciunilor şi al faptelor bune, două gesturi invizibile dar care ne pot hrăni, infinit mai mult decât orice delicatese, sufletul bolnav cu roadele credinţei şi ale întrajutorării. Indiferent de altar, locaş sau de ţară, în această zi şi nu numai, ar trebui să ne străduim mai mult să căutăm lumina din afara grotei personale, a confortului tehnologic şi al certitudinilor lumeşti pentru a primi harul iubirii divine. Din partea mamei... din partea Fiului său preaiubit...