Cum trăiau evreii în vremea lui Isus Cristos

Cum trăiau evreii în vremea lui Isus Cristos

O dilemă care are şanse să revină în minţile noastre în această perioadă a anului în care celebrăm cu fast cel mai important moment din istoria religiei creştine, Învierea Domnului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deci, cum trăiau? Într-o ţară săracă, în care individul era preocupat în primul rând de obţinerea mijloacelor de supravieţuire, dar şi de înfrumuseţare a vieţii. Ca şi astăşi, şi atunci omul trebuia să înveţe o meserie, să facă comerţ şi chiar să călătorească într-o lume mult mai nesigură decât cea prezentă, de cele mai multe multe ori străbătând la picior distanţe semnificative parcurse de obicei în câteva zile.

Una peste alta, „acoperişul de deasupra capului” şi „pâinea cea de toate zilele” erau dezideratele în jurul cărora se construia viaţa evreului de rând, aşa cum reiese din volumul „Viaţa de zi cu zi în vremea lui Iisus”, semnat de teologul Mihai Valentin Vladimirescu şi lansat recent de editura ieşeană Polirom.

Mihai Valentin Vladimirescu este profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, specialist în domeniul lucrărilor biblice şi traducător al mai multor lucări de specialitate din limbile engleză şi franceză.

În societatea ebraică un rol aparte îl juca şi religia. Deşi existau săraci şi bogaţi, oameni liberi, dar şi sclavi, în faţa lui Dumnezeu, unica divinitate acceptată - o excepţie în lumea antică despre care vorbim, toţi erau egali. Şi toţi aveau să răspundă, într-o bună zi, pentru faptele şi credinţa lor!

Dar în acest material nu vom pune accentul pe relaţia omului cu Dumnezeu. Aşadar, evreul de rând, ne spune lucrarea amintită mai sus, îşi construia singur locuinţa, ajutat de cele mai multe ori de rude sau de prieteni, îşi confecţiona singur hainele şi îşi cocea pâinea în casă.

Pâinea era de altfel mâncarea de bază a evreului de rând, lucru întâlnit în întreaga lume mediteraneană în aceeaşi perioadă. Pentru iudei pâinea şi alte produse din cereale, în primul rând însă grîul şi orzul, constituiau mai bine de jumătate de procente din regimul caloric de fiecare zi. Tocmai de aceea, evreii arătau pâinii nu doar  o importanţă deosebită, dar şi un respect cu totul ieşit din comun, ei neconcepând decât frângerea pâinii, iar nu tăierea ei sau aruncarea firimiturilor de pâine mai mari decât o măslină. Cu excepţia sărbătorile pascale iudaice, omul de rând consuma pâine dospită. Doar de Sărbătoarea Paştelui evreiesc  se consuma pâine nedospită.

Pe lângă pâine, evreii mai consumau vin şi ulei. Pe vremea lui Isus în Palestina exista vin roşu, alb, limpede şi negru. Cele mai noi de un an nu erau considerate potrivite consumului, ca şi cele ce depăşeau patru ani vechime, în lipsa tehnicilor de conservare sau pasteurizare cunoscute azi. Pe atunci vinul era consumat la fiecare masă, în amestec cu apa. Şi asta din două motive. Pe de o parte, fiindcă apa evita ingerarea unor cantităţi mari de alcool, pe de alta, alcoolul din vin purifica apa, neexistând ca azi staţii de epurare a apei. În ciuda consumului de vin, inclusiv la principalele sărbători ebraice, beţia era interzisă în societatea evreiască, „moştenire” preluată înclusiv de creştini. Vinul putea fi folosit şi ca medicament, împreună cu uleiul, fie pentru tratarea rănilor sau a infecţiilor, fie pentru bolile de inimă, de stomac sau împotriva dizenteriei.   

Din dieta evreilor nu lipseau nici legumele şi fructele, chiar dacă proporţia acestora era redusă. Cele mai cunoscute, care apar dealtfel şi în Sfânta Scriptură, sunt măslinele, smochinele şi strugurii. Pe lângă acestea îşi mai fac loc rodiile, nucile, migdalele, fisticul.

Atunci când carnea intervinea în alimentaţia evreilor accentul cădea pe ovine, caprine şi bovine, dar acest lucru se întâmpla destul de rar. Peştele reprezenta mai degrabă o sursă de hrană mai uşor de procurat pentru evreul de rând, fiind de departe cel mai consumat aliment de origine animală din Palestina acelor timpuri.

Ca şi în multe gospodării ţărăneşti de astăzi, ilustrează volumul „Viaţa de zi cu zi în vremea lui Iisus”, gospodarul păstra cele mai bune dintre animalele din bătătură, pentru sărbători, fie ele cu caracter religios sau familial. Evreii preparau şi ei fripturi, în special din carne de miel, care se servea alături de o mâncare de linte. Mai des însă evreii preferau să fiarbă carnea, până când se obţinea fie o supă foarte concentrată, fie un fel de tocană. Acesteia i se putea adăuga condimente sau ierburi aromate, precum ceapa, usturoiul sau prazul.

Evreii bogaţi cunoşteau şi delicii gastronomice, precum cele provenite din vânat, unde căprioara, potârnichea sau prepeliţele jucau cel mai important rol. Laptele, untul, brânza sau oul erau tot apanajul claselor bogate.

În replică, evreu de rând se ferea să consume carne de cămilă sau de măgar, oricât de sărac ar fi fost. Nu acelaşi tratament era aplicat lăcustelor, insecte binecunoscute tuturor de când vărul lui Isus Cristos, Ioan Botezătorul, le va folosit constant în dieta sa. Se pare că în epocă erau cunoscute circa opt sute de tipuri de lăcuste sălbatice, care de regulă erau gătite rapid, în apă sărată, având un gust apropiat de cel al creveţilor.   

Să mai spunem şi că în vremea lui Isus, pentru munca lor evreii erau plătiţi uneori în monede. Cele mai cunoscute erau siclul sau şekelul şi talantul. Cu un siclu de aur puteai cumpăra un bou sau două tone de grâne. Unii cercetători au considerat această monedă drept cea în care a fost plătită trădarea lui Iuda Iscarioteanul, care ar fi primit în schimbul vânzării Mântuitorului 30 de sicli, adică 120 de dinari, sumă ce echivala cu salariul pe patru luni al unui muncitor evreu.

A consemnat Alexandru Catalan.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: