În împrejurări pe care nu le cunosc prea bine, dar pe care le pot totuşi bănui, scriitorul Radu Aldulescu a fost scos afară din locuinţa în care a locuit ani în şir. USR nu-şi mai permite plătirea chiriei, şi astfel, unul dintre cei mai însemnaţi scriitori români contemporani a ajuns în stradă.

Nu discut aici decizia USR, nici părerea unora cărora le place artistul boem dar vor să traseze precis limitele idealismului; vreau să vorbesc despre un singur fapt. După o perioadă nebuloasă, am primit vestea că Aldulescu va merge la un schit. Şi atunci a crescut în mine speranţa.

Ştiu un poet maghiar care trăieşte şi locuieşte tot cu ajutorul bisericii. Şi el e un boem, un inadaptat, un Arlequin, cum ar spune gînditorul Béla Hamvas. Şi lui i s-ar putea aduce reproşuri: de ce nu a trăit ca un om normal, de ce nu a pus deoparte etc. Dar ar trebui să înţelegem că artistul niciodată nu este normal cu toate că mulţi (poate prea mulţi) ne prefacem că suntem.

Oricum, sunt deci cel puţin doi oameni ai bisericii care găzduiesc oameni care se află la ananghie. Îl cunoaştem şi pe Csaba Böjte, deci sunt cel puţin trei. Aşadar, nu sunt numai cei evlavioşi cu merţane ultimul răcnet, nici cei religioşi din fruntea partidelor, nici cei cu gust fin dar cu inimă rea, nici cei cu un dinte împotriva refugiaţilor. Mai găseşti la noi şi creştini adevăraţi.

Slavă Domnului.