Mai e mult până departe: doar 5% din banii necesari s-au strâns pentru „Cuminţenia Pământului“. 74.000 de euro ar trebui să doneze românii pe zi

Mai e mult până departe: doar 5% din banii necesari s-au strâns pentru „Cuminţenia Pământului“. 74.000 de euro ar trebui să doneze românii pe zi

Maia Morgenstern (stânga), Corina Şuteu şi Mugur Isărescu au trecut de 300.000 de euro şi de 5% din suma totală

Campania naţională „Cuminţenia Pământului“ a strâns până vineri puţin peste 5% din totalul de 6 milioane de euro, sumă care trebuie adunată până la 30 septembrie, în cadrul subscripţiei publice. Mai exact, a fost strânsă suma de 306.773 de euro, informează organizatorii campaniei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Până la finalul campaniei mai sunt 77 de zile şi mai este nevoie de 5.693.227 de euro. Acest fapt înseamnă că suma care ar trebui să fie donată zilnic este de circa 74.000 de euro.

Sumele colectate până la 15 iulie sunt 306.773 de euro în total. Astfel, prin transfer bancar s-au strâns 165.868 de euro; 104.222 de euro pe site-ul brancusiealmeu.ro şi 36.683 de euro prin Emag.

Începând de săptămâna viitoare, publicul va avea la dispoziţie un număr unic prin care vor putea fi făcute donaţii prin SMS în campania naţională de achiziţionare a sculpturii ”Cuminţenia Pământului”.

Televiziunea Română a propus data de 18 septembrie pentru realizarea unui teledon menit să sprijine campania ”Cuminţenia Pământului”, ministerul Culturii urmând să dea un răspuns în aces sens.

Cei care se află în acest weekend la evenimentul Electric Castle, pot dona acolo, pe loc, folosind la bar brăţara primită de la organizatori.

În luna martie, Guvernul României a înaintat o ofertă de achiziţie care a fost acceptată de proprietarii operei, Paula Ionescu şi Alina Şerbănescu. Din suma de 11 milioane de euro, Guvernul României va plăti 5 milioane de euro, iar pentru restul ei Ministerul Culturii a lansat o subscripţie publică naţională.

Conturile sunt deschise până pe 30 septembrie.

În situaţia în care, la data de 31 octombrie 2016, statul român nu dobândeşte dreptul de proprietate liber de orice sarcini asupra sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, sumele colectate vor fi restituite donatorilor. În această situaţie, sumele vor fi restituite abia în 2017, Guvernul având la dispoziţie pentru elaborarea unei hotărâri în acest sens data de 31 decembrie 2016.

Opera ”Cuminţenia Pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuşi în 1907. Lucrarea a fost expusă pentru prima dată în 1910, la Bucureşti. Sculptura este clasată în categoria ”Tezaur” a Patrimoniului cultural naţional.

Citeşte şi: Ministerul Culturii recunoaşte: nu există un plan B pentru achiziţionarea „Cuminţeniei Pământului“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările