VIDEO Nobel pentru profetul din Gulag

1970 Aleksandr Isaievici Soljeniţîn (1918-2008) primeşte Nobelul literar, fiind primul scriitor rus care a denunţat ororile comise în lagărele sovietice. Autorul a fost recompensat „pentru forţa etică cu care a căutat să înfăptuiască tradiţiile esenţiale ale literaturii ruse“.

Aleksandr Soljeniţîn s-a născut în Kislovodsk la 11 decembrie 1918. Tatăl său moare pe frontul german în timpul Primului Război Mondial, cu şase luni înainte ca Alexandr să se nască.

Citiţi şi:

Ceauşescu, "Doctor Honoris Causa" al Universităţii din Nisa şi după 35 de ani

Este crescut de mama sa în Rostov, în vecinătatea râului Don, unde îşi petrece copilăria şi adolescenţa. În intenţia de a deveni scriitor, vrea să urmeze o pregătire literară, dar nu poate, în parte pentru că în Rostov nu există posibilităţi pentru asemenea studii, în parte pentru că mama sa e bolnavă şi nu dispune de mijloacele financiare pentru a-i putea asigura un trai la Moscova.

Prin urmare, se înscrie la Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii din Rostov. Acolo, nu numai că se remarcă ca un student foarte abil, ci acumulează un bagaj de cunoştinţe despre care va afirma mai târziu, în autobiografia sa, că i-a salvat viaţa în două
rânduri.

Singura pregătire literară pe care o primeşte constă într-o serie de cursuri prin corespondenţă luate între 1939 şi 1941, de la Institutul de istorie, filosofie şi literatură din Moscova.

Primele manuscrise secrete

Soljeniţîn absolvă facultatea cu câteva zile înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Datorită sănătăţii şubrede, este desemnat să conducă vehicule trase de cai.

Mai târziu, însă, datorită studiilor de matematică realizate, este transferat la o şcoală de artilerie, după absolvirea căreia luptă în prima linie în calitate de căpitan de artilerie, până când, în februarie 1945, este arestat în Prusia de Est.

Motivul arestării fusese descoperirea în corespondenţa sa cu un coleg de şcoală a unor remarci nerespectuoase cu privire la Stalin. I se găsesc de asemenea câteva ciorne pe care notase idei de povestiri şi reflecţii personale, considerate reacţionare.

Este condamnat la opt ani într-un lagăr de concentrare. În 1946, soarta îi este uşurată pentru prima dată datorită faptului că este matematician: este transferat din lagăr în grupul institutelor de cercetare ştiinţifică din cadrul Ministerului de Afaceri Interne. Din experienţa acumulată în această perioadă se va inspira în scrierea romanului „Primul cerc" (publicat abia în 1968).

În 1950, este transferat într-un lagăr special pentru deţinuţi politici din Kazahstan, unde lucrează ca miner şi zidar şi unde contractează o tumoare. În această perioadă, scrie pe ascuns nuvela „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici", ce avea să fie publicată abia în 1962.

Drumul exilului

O lună înaintea expirării sentinţei, Soljeniţîn este condamnat la exil pe viaţă în Kazahstan, unde rămâne până în 1956. Pe parcursul anilor de exil, predă matematica într-o şcoală primară, lucru care îi salvează iar existenţa, şi scrie pe ascuns.

Cancerul i se agravează, dar reuşeşte totuşi să se interneze într-o clinică din Tashkent, unde se vindecă. Este perioada în care lucrează în secret la romanul „Pavilionul canceroşilor", publicat abia în 1968. Nu numai că nu visează să fie vreodată publicat, dar nici măcar nu arată cuiva scrierile sale, de teama persecuţiei, a lui sau a celor ce le-ar fi citit.

Scrieri de sertar şi persecuţii

Într-un final, în 1961, această muncă în secret începe să îl împovăreze, aşa cum afirmă el însuşi într-o autobiografie, în principal datorită faptului că nu poate primi părerea oamenilor de pregătire literară. Un an mai târziu, găseşte un editor care îi publică nuvela „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici".

Totuşi, autorităţile opresc distribuirea acesteia sau a altora pe care Soljeniţîn a încercat să le publice în anii imediat următori. În timp ce KGB-ul îl persecută, lucrează în secret la cel mai subversiv roman al său - „Arhipelagul Gulag". Manuscrisul va fi ascuns de un prieten avocat al lui Soljeniţîn din Estonia.

În 1969, scriitorul este înlăturat din cadrul Uniunii Scriitorilor. I se acordă premiul Nobel în 1970, dar nu poate pleca în Suedia pentru a-l primi. Este adăpostit de violonistul Rostropovich până în 1974, când este arestat şi deportat în Germania de Vest. I se retrage cetăţenia rusă.

În Cologne, Soljeniţîn este adăpostit de scriitorul Heinrich Böll. Universitatea Stanford îl invită în America, unde va rămâne până în 1990, când îşi primeşte înapoi cetăţenia rusă. Îi sunt publicate masiv scrierile, în timp ce lucrează la ultima sa lucrare majoră „Roata roşie", o relatare cu privire la revoluţia rusă din 1917. Moare în Rusia, în august 2008, în urma unui atac
de cord.

Discursul de la Harvard

În timpul anilor petrecuţi în Statele Unite, Soljenitîn a devenit un critic acerb al culturii de masă americane, copleşită de „materialism vulgar" şi slabă din punct de vedere spiritual. Este faimoasă cuvântarea ţinută de scriitorul rus în 1978, la Universitatea Harvard.

"Dacă măcar ar exista un loc în care oamenii răi ar comite acte de cruzime şi dacă soluţia ar costa în a-i separa de restul oamenilor şi a-i înlătura... Dar hotarul între bine şi rău trece prin sufletul fiecărei fiinţe umane. Şi cine e dispus să distrugă măcar o bucăţică a sufletului său?"
Aleksandr Soljeniţîn
scriitor

"Un om căruia îi e cald îl poate înţelege cu adevărat pe unul căruia îi e frig?"
Aleksandr Soljeniţîn
scriitor

Arhipelagul Gulag
(fragment)

„Închisoarea începe din boxă, care, de fapt, este o ladă ori un dulap. Omul, abia smuls din libertate, aflat încă în vârtejul zbuciumului său interior, pregătit să lămurească, să discute, să lupte, îndată ce a făcut primul pas în temniţă, l-au şi înghesuit într-o cutie, uneori cu bec şi cu ceva pe care se poate aşeza, alteori întunecată şi unde nu se poate sta decât în picioare şi presat de uşă. Şi îl ţin aici câteva ceasuri, o zi, o zi şi o noapte. Ceasuri de totală incertitudine! Poate a fost zidit aici pentru tot restul zilelor? Niciodată în viaţă n-a mai întâlnit ceva asemănător, nu poate să-şi dea seama. Aceste prime ore trec în timp ce el continuă să ardă neostoitul zbucium sufletesc. Unii îşi pierd curajul, şi acesta este momentul să li se ia cel dintâi interogatoriu! Alţii se înfurie, cu atât mai bine, acum îl vor ofensa pe anchetator, vor comite o greşeală şi va fi mai uşor să-i potcoveşti pe acuzaţi.
Când nu aveau boxe de ajuns, procedau şi în felul următor. Pe Elena Strutinskaia, la NKDV-ul din Novocerkassk, au ţinut-o şase zile şi şase nopţi în coridor pe un taburet fără să se sprijine de ceva, fără să doarmă, fără să cadă ori să se ridice. Şase zile şi şase nopţi! Încercaţi dumneavoastră să staţi şi şase ore!" (traducere în română de Nicolae Iliescu)