Scandal în jurul filmului “După dealuri” de Cristian Mungiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În preajma premierei româneşti a filmului "După dealuri", care va fi pe 25 octombrie, Tatiana Niculescu Bran, autoarea volumelor "Spovedanie la Tanacu" și "Cartea Judecătorilor" după care s-a inspirat filmul, îl acuză pe Cristian Mungiu de nerespectarea acordului dintre ei.

După ce, pe data de 9 octombrie, Tatiana Niculescu Bran publica pe site-ul contributors.ro o scrisoare deschisă adresată lui Cristian Mungiu în care îl acuza că trece sub tăcere faptul că filmul "După dealuri" e inspirat după cărţile ei, autoarea revine pe acelaşi site cu detalii suplimentare despre înţelegerea dintre cei doi şi nerespectarea ei. "Numeroasele reacții ale cititorilor m-au convins că povestea trebuie spusă până la capăt." - îşi justifică Tatiana Niculescu Bran reluarea subiectului.

Un "Acord" între autoare şi regizor

După cum povesteşte Tatiana Niculescu Bran, înţelegerea dintre cei doi se bazează pe un "Acord", dar ale cărui clauze lasă portiţe pentru nerespectarea lui: "În octombrie 2011, după câteva discuții preliminare, Cristian Mungiu îmi propunea un scenariu de film inspirat de/din romanele despre cazul Tanacu. Am citit scenariul, mi-a plăcut, am făcut unele observații și sugestii și am fost de acord, fără să mă consult cu vreun avocat, să semnăm un așa-numit Acord prin care eu îi recunoșteam paternitatea scenariului, iar el se angaja să menționeze în toate acțiunile de promoare a filmului, în țară și în străinătate, sursa de inspirație. În document, declaram că nu am și nu voi avea pretenții de natură financiară. Respectivul Acord nu prevedea niciun fel de eventuale sancțiuni în cazul în care una dintre părți nu și-ar fi respectat angajamentele."

Tatiana Niculescu Bran scrie că Mungiu nu a respectat acordul şi nu a precizat în acţiunile de promovare a filmului sursa lui de inspiraţie. "În februarie, am citit într-un comunicat de presă că Sundance Selects achiziționase drepturile de difuzare a filmului în SUA și că filmul era prezentat ca fiind "based on a true story", în buna tradiție cinematografică a câștigătorului Palme d'Or, Cristian Mungiu. Nicăieri, în comunicat și în articolele apărute pe câteva bloguri americane, nu se făcea vreo referire la sursa reală a scenariului. Zilele treceau și informația cuprinsă în Acord nu apărea nicăieri. I-am semnalat regizorului această stranie omisiune. M-a asigurat că e o scăpare a celor care redactaseră știrea. Dar, în perioada următoare, sursa de inspirație a scenariului nu apărea nici pe site-ul Mobrafilms, nici pe cel al coproducătorilor, nici în declarații de presă. Peste tot se spunea că filmul are la bază o poveste adevărată și atât." - scrie Tatiana Niculescu Bran. Astfel, relaţia dintre cei doi s-a degradat: "Timp de câteva săptămâni, care aveau să se facă luni, am purtat o corespondență umilitoare pentru mine, în care îi aminteam de angajamentele luate prin Acord și îmi semnalam nedumerirea față de omisiunile repetate."

Intră în scenă avocaţii

După o vreme, de problema dintre cei doi au ajuns să se ocupe avocaţii: "În luna iunie, regizorul primea o notificare judecătorească prin care i se cerea să prezinte dovezi ale bunei sale credințe în respectarea Acordului și, de asemenea, era invitat la o întâlnire amiabilă care să ducă la respectarea angajamentelor luate. Avocații mei îi propuneau și schimbarea Acordului prin introducerea de sancțiuni în cazul în care una dintre părți nu-și îndeplinea obligațiile. Schimbarea termenilor înțelegerii ar fi însemnat, din partea regizorului, și acceptarea statutului juridic real al filmului său, acela de operă derivată. La întâlnire s-a prezentat avocata lui Cristian Mungiu, care m-a acuzat că vreau să profit de succesul clientului ei și să obțin bani. Se considera că obligațiile Acordului au fost respectate și nu e nimic de modificat. Am rămas perplexă. Exista deja un dosar al corespondenței mele cu regizorul și dovada omisiunilor și a felului în care se făcuseră modificări pe diverse site-uri pe măsură ce insistasem să respecte Acordul. După întrevederea cu avocata sa, i-am trimis lui Cristian Mungiu un mesaj în care am subliniat, din nou, că nu urmăresc niciun fel de câștiguri financiare." - povesteşte Tatiana Niculescu Bran.

Autoarea volumului "Spovedanie la Tanacu" preciezează totuşi la sfîrşitul textului ei că, în prezent, ca urmare a discuţiilor dintre avocaţi şi a scrisorii deschide din 9 octombrie, situaţia s-a remediat şi că acum "regizorul și-a amintit, în interviuri și conferințe de presă, să menționeze și chiar să insiste asupra sursei de inspirație a filmului."

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite