O carpetă de lână, darul lui Ceauşescu pentru Giulio Andreotti

Nicolae şi Elena Ceauşescu la bordul crucişătorului Andrea Doria, în timpul vizitei la Genova din mai 1973. FOTO: ARHIVELE NAŢIONALE

Calendarul vizitelor externe ale lui Nicolae Ceauşescu din 1973 a inclus în luna mai Italia. Mai fusese în această ţară şi înainte, dar acum ajungea pentru prima oară în calitate de şef al statului român.

Ceauşescu a plecat din ţară luni, 21 mai 1973 şi s-a înapoiat în patrie sâmbătă, 26 mai. În acest răstimp, a vizitat trei state: Italia, San Marino şi Vaticanul. Vizita oficială în Republica Italiană a durat propriu-zis numai două zile. Alte două, şeful statului român le-a rezervat unor vizite informale în oraşe industriale din nordul Peninsulei, precum Genova, Torino şi Milano. În ultimele două zile, Ceauşescu a mers la San Marino şi la Vatican.
Experienţa italiană n-a ieşit din tipare. Ca de obicei, neobositul şef de partid şi de stat român a mers, a discutat „la cel mai înalt nivel“ cu preşedintele Giovanni Leone şi premierul Giulio Andreotti, a ţinut discursuri, a participat la dejunuri şi dineuri date în onoarea sa şi a soţiei de felurite oficialităţi, a semnt în cărţi de onoare, a inclus în program şi câteva fabrici din nordul Italiei (la Genova, Torino şi Milano).

Reculegere la Altarul Patriei
Pe timpul şederii oficiale la Roma, soţii Ceauşescu au rezidat în apartamentele palatului Quirinale, preşedinţia Republicii Italiene. Programul oficial a început chiar în după-amiaza sosirii, şeful statului român primind pe şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în capitala Italiei. Apoi, s-a întâlnit într-un tete-a-tete cu preşedintele italian Giovanni Leone. A fost o întâlnire protocolară, unde nu s-au angajat discuţii concrete. Seara, gazdele italiene au oferit un dineu în onoarea musafirilor. S-a făcut schimb de cadouri şi decoraţii. Preşedintelui Leone i s-a oferit un serviciu de porţelan brâncovenesc de cafea, pentru 12 persoane şi o faţă de masă din pânză topită cu 12 şerveţele. De pe urma vizitei lui Ceauşescu în Italia, premierul Andreotti s-a ales cu o carpetă de lână şi un serviciu de porţelan brâncovenesc.
A doua zi dimineaţă, Ceauşescu a depus o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut (Altarul Patriei). Tot în 22 mai s-a consumat şi partea oficială, de substanţă a vizitei, când Ceauşescu şi delegaţia română au discutat iniţial cu preşedintele şi ministrul de Externe ai Italiei la Palatul Quirinale, iar după prânz, cu premierul.
Spre sfârşitul anilor ʼ60, Italia începuse să arate un oarecare interes pentru ţările din Europa de Est. Până să ajungă Ceauşescu în vizită oficială de stat la Roma, oficiali  italieni testaseră la Bucureşti disponibilităţile României spre o politică aparte în cadrul blocului estic. Din câteva încercări, au ajuns la concluzia că spaţiul de manevră al lui Ceauşescu în marile dosare ale politicii internaţionale era mult mai limitat decât îi plăcea lui Ceauşescu să lase a se înţelege, dar că România poate fi un partener comercial interesant. În acest sens i-a scris ministrul de Externe Aldo Moro preşedintelui Italiei chiar când se afla la Bucureşti în ianuarie 1971. În ciuda blocajului politic, contactele economice au continuat, ambele ţări având interese în această direcţie.

Vorbe multe, rezultate puţine
În timpul vizitei oficiale de stat în Italian, Ceauşescu a discutat cu preşedintele Leoni şi cu Giuseppe Medici, ministrul de Externe mai mult chestiuni economice, ţinând de relaţia bilaterală româno-italiană. Chestiunile politice le-a atacat în conversaţia cu premierul Andreotti. În privinţa economiei, Ceauşescu a urmărit să obţină de la italieni trei lucruri: promisiunea creşterii volumului schimburilor comerciale; facilităţi fiscale pentru exporturile româneşti în Peninsulă şi, totodată, sprijinul Italiei în negocierile cu Piaţa Comună; reglementarea mai avantajoasă a import-exportului produselor realizate în comun de întreprinderea aeronautică mixtă româno-italiană deschisă cu puţină vreme în urmă.
În 1973, volumul schimburilor comeciale dintre România şi Italia era de aproximativ 300 milioane de dolari. În goana-i după creşteri, Ceauşescu le-ar fi vrut aproape dublate, în mai puţin de doi ani! Atât preşedintele Leoni, cât şi ministrul Medici au răspuns politicos că şi italienii sunt interesaţi să vândă şi să cumpere din România. Dar preşedintele Italiei s-a scuzat în acelaşi timp, că n-are putere să impună firmelor italiene cu cine să facă afaceri. „Întrucât aici sunt şi consilierii, îmi permiteţi să vă amintesc că eu mă consider doar un tată bun pentru copiii mei, dar această dorinţă a mea de a continua dezvoltarea relaţiilor au posibilitatea să o aplice în forme concrete doar reprezentanţii politici, însă în privinţa unei contribuţii ideale, ca om de stat, ca umanist şi ca om de cultură, nu voi ezita să stimulez dezvoltarea relaţiilor dintre ţările noastre“.
Pentru ca speranţele să capete şi o formă juridică, Ceauşescu le-a spus gazdelor că ar dori ca în cursul vizitei să se semneze un acord comercial de lungă durată. Dar italienii nu s-au lăsat uşor convinşi: la capătul vizitei, delegaţia română a semnat numai Declaraţia şi Comunicatul comun, obişnuite cu asemenea prilejuri.
Promisiuni - da, scutiri de taxe - ba
Cealaltă cerere a lui Ceauşescu - facilităţile fiscale - a primit un răspuns diplomatic de la ministrul de Externe. Acesta l-a asigurat că la Roma va găsi mereu o uşă deschisă dar, în acelaşi timp, a amintit că Italia, ca parte a Comunităţii Economice Europene (CEE), trebuie să acţioneze similar celorlalte state din CEE. Ţările membre ale Pieţei Comune aveau o politică unitară faţă de terţi în privinţa comerţului exterior. Oricum, a mai spus Medici, Italia va pleda cauza României cât de mult va putea. Însă mai mult de o promisiune, Ceauşescu nu a putut obţine.
Referitor la de evitare a dublei impuneri dorite de Ceauşescu, ministrul Medici a spus că şi partea italiană ar fi interesată. Dubla impunere însemna că unele produse erau impozitate de două ori, atât în ţara exportatoare cât şi în cea importatoare. Italia, ţară cu economie de piaţă dar cu mari probleme de funcţionare a instituţiilor statului, evaziunea fiscală era o reală problemă, străină statelor socialiste unde firmele aparţineau statului. Astfel că oficialii italieni au cerut un răgaz, să mai studieze problema.
Ceauşescu a discutat probleme politice  cu preşedintele Leone şi cu premierul Giulio Andreotti, mărginindu-se la generalităţi. Primul-ministru l-a întrebat pe Ceauşescu ce crede despre Conferinţa pentru securitate europeană de la Helsinki, despre viitorul relaţiilor sovieto-chineze şi despre Coreea.

În „vizită de lucru“ la uzinele Fiat din Torino
După încheierea discuţiilor cu oficialii italieni, Ceauşescu s-a mai întâlnit cu reprezentanţi ai Partidului Comunist Italian şi cu socialiştii. Apoi, seara, a venit rândul părţii române să ofere un dineu. Pentru această acţiune de protocol a fost ales Grand Hotel din Roma. Pentru „trataţie“, protocolul a adus de la Bucureşti vinuri autohtone - alb de Obobeşti, producţie 1967, roşu de Sâmbureşti din 1969 şi şampanie de Jidvei, producţie 1966.
Miercuri dimineaţă, cuplul Ceauşescu a părăsit Roma. Conform dorinţei arătate şi cu alte prilejuri, a vrut să vadă câteva obiective industriale mai importante, astfel că i s-a organizat o vizită de două zile în nord, la Genova, Torino şi Milano. Cu acel prilej, a văzut „pe viu“ cum se fabrică autoturismele Fiat.
Din nordul Italiei, vineri, 25 mai 1973, Ceauşescu a ajuns şi în micul San Marino. A mai bifat, astfel, încă un stat de pe harta Europei.

Ceauşescu, intervievat de Alberto Moravia
Înainte ca Nicolae Ceauşescu să meargă în vreo ţară din Europa, oficiali cu rang mai mare sau mai mic veneau la Bucureşti pentru discuţii tehnice cu specialiştii. De regulă, îi primea şi şeful statului, care le „expunea“ vrerile. De pildă în 16 februarie, Nicolae Ceauşescu l-a primit pe Renato Lombardi, preşedintele Confederaţiei Generale a Industriei Italiene.
Tot în preambulul unei vizite, veneau la Bucureşti şi ziarişti de presă scrisă sau audio-vizuală din ţara unde urma să ajungă Ceauşescu. De pildă înainte să meargă la Roma şeful statului român a dat mai multe interviuri presei italiene. De pildă, în mai l-a primit pe Alberto Moravia. Considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori italieni ai secolului al XX-lea, Moravia a avut o îndelungată colaborare cu ziarul „Corriere della Sera“, ceea ce i-a permis să călătorească, pe spezele gazetei, în multe părţi ale lumii. A călătorit în URSS, China maoistă, Coreea şi Africa neagră, experienţe valorificate ulterior sub formă literară. Până să-l cunoască pe Ceauşescu, avea câteva titluri traduse şi în româneşte, precum „Povestiri din Roma“, „Indiferenţii“, „Mascarada“.
În discuţia cu liderul PCR, scriitorul italian s-a interesat mai puţin de relaţiile Italiei cu România, cât despre opiniile acestuia vizavi de Comunitatea Economică Europenă, rolul Chinei în lume şi relaţiile marii puteri asiatice cu Uniunea Sovietică, conflicul din Orientul Mijlociu, securitatea şi dezarmarea în Europa.