Corneliu Coposu, modelul aristocratic al liderului politic deplin
0
Pe 11 noiembrie se împlinesc 25 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Corneliu Coposu. Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii "George Enescu", îi face un portret Seniorului, sub semnul mottoului semnat de Ştefan J. Fay: "...mor doar cei uitaţi".
Text de Andrei Dimitriu
România recentă, România ultimilor 50-60 de ani a avut puţini lideri de vocaţie în exerciţiul cotidian, lideri cu structură morală fermă asumată curajos, cu performanţă intelectuală consistentă şi cu biografii netulburate de compromisuri ideologice jenante.
Pentru o societate resemnată şi amorfă cum era societatea românească a acelor ani, doar astfel de personalităţi puteau fi modele de comportament civic, demn şi responsabil.
Corneliu Coposu a fost dintre rarisimele personalităţi care au marcat hotătâtor timpul istoric postdecembrist.
A fost un adevărat om de stat de dimensiune continentală, lider de vocaţie, de înaltă exigenţă morală, de rafinat şi înţelept patriotism.
Europenitatea structurală a preşedintelui C. Coposu, argumentată şi consecvent susţinută, a dat măsura interesului nostru civilizaţional într-o perioadă când balcano-asianismul era susţinut violent şi iresponsabil, politic şi cultural.
Meritele politice ale Seniorului Coposu sunt de largă notorietate, recunoscute şi acceptate şi au ctitorit esenţial într-o ţară care începea să se redescopere. Aş reţine doar două realizări istorice care îl aşază în galeria marilor oameni politici din România.
Aş aminti, în primul rând, rolul hotărâtor jucat de C. Coposu şi PNŢCD în formularea şi promovarea consecventă a celui mai important proiect ţară după cel al Marii Uniri, proiect care garanta interesele vitale de europenizare şi securitate ale României.
Preşedintele C. Coposu a preluat de la mentorul său, Iuliu Maniu – un providenţial om politic care anticipase în urmă cu 100 de ani nevoia imperativă a unei Europe unite pentru echilibrul mondial de putere – crezul cardinal că o Românie democrată, civilizată şi prosperă nu-şi poate găsi buna aşezare decât în Europa lumii libere. Balcano-asianismul nu putea fi obiectivul politic al unui popor liber şi responsabil.
De aceea, proiectul de ţară care salva România din structurile autoritariste estice era doar integrarea în organismele economice şi de securitate euro-atlantice NATO şi UE.
Avocat strălucit şi ambasador sagace a reuşit să impună în agenda publică, în ciuda unei opoziţii violente şi groteşti, proiectul vital ca România să se salveze din menghina unei Rusii nostalgice imperiale. A fost singura opţiune strategică prin care poporului român i se garanta libertate, democraţie şi securitate.
Şi meritul nepereche al Seniorului Coposu, al Preşedintelui Emil Constantinescu, al liderilor societăţii civile şi ai partidelor istorice din anii ’90 a fost acela că au avut abilităţi, înţelepciune şi argumente, astfel că au reuşit să convingă toată lumea politică să servească acest deziderat.
Cu totul remarcabil, dovedind excepţionalitatea strategului politic, este abilitatea cu care a reuşit să reconstruiască vehiculul politic pe care avea să îl conducă strălucit: PNŢCD.
Vizionar lucid şi pragmatic, Seniorul a făcut acel gest curajos din instinct politic, de a afilia PNŢCD – partid care era clandestin şi colocvial – la Uniunea Creştin Democrată, în 1987, când evident, era aproape imposibil să anticipezi evenimentele miraculoase din 1989.
Această lucrare riscantă şi cu şanse cvasinule să reuşească, dar care până la urmă a triumfat, traduce o vocaţie harică – i-aş zice – a Preşedintelui C. Coposu, unică în istoria noastră recentă.
Aceeaşi strălucită intuiţie şi abilitate pragmatică a dovedit C. Copsu atunci când, la 8 ianuarie 1990, a legalizat PNŢCD, profitând de confuzia acelui început de regim criptocomunist.
Foarte probabil, realizarea de suflet a Seniorului e legată de reconstrucţia partidului PNŢCD, partid modern, european, democrat, aşa cum cerea dorinţa testamentară a Martirului Naţional Iuliu Maniu. C. Coposu împreună cu congenerii şi tovarăşii de idei şi suferinţe au relizat acest proiect politic esenţial în evoluţia societăţii româneşti. Astăzi, mai necesar decât oricând.
Într-un interviu, spre sfârşitul vieţii, C. Coposu spunea: ”...totul este să supravieţuiască o atitudine”. Cred că într-o societate superficială, vulgar consumeristă, doar atitudinea corectă nu-i suficientă pentru contagiunea corpului social, dacă educaţia nu slujeşte ideea.
Cel mai util omagiu pe care ar trebui să îl aducem Seniorului Coposu – invocând din nou testamentul lui Iuliu Maniu – este de a resuscita partidul pe care el l-a creat miraculos.
A fost partidul cel mai european, cu istoria cea mai glorioasă şi morală, cu cel mai demn comportament politic, cel mai respectat, cel mai autentic românesc. În mlaştina tradiţiilor balcano-dâmboviţene, evident că nu-şi avea loc. Şi a fost demolat, cu tot felul de complicităţi...
În condiţiile geopolitice de azi, ale terorismului corectitudinii politice şi multiculturalismului, platformele politice conservatoare, puternice, promovând valorile şi principiile creştine, asimilând axiologia omologată în lumea civilizată, trebuie să aibe expresie politică viguroasă, solidară, refuzând ferm compromisurile.
România de astăzi, aflată într-un peisaj plin de vulnerabilităţi şi riscuri, trebuie să îşi proiecteze o strategie câştigătoare, inteligent argumentată şi susţinută.
Cred că un partid creştin-democrat cu forţa PNŢCD din timpul campaniei din 1996 ar fi foarte util ca România să dobândească statutul pe care-l merită.
”Naţiunile vrednice sunt eterne”, spunea C. Coposu şi adăuga ”doar efortul românesc demn şi dârz ne poate mântui de neputinţe”.
Cred că e momentul solidarităţii naţionale care să vindece România. (Noiembrie 2020, Andrei Dimitriu, director al Filarmonicii "George Enescu")
Se încarcă comentariile...
