Comisia Europeana va finanta 230 de proiecte de cooperare culturala in 2005

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeana a lansat, in cadrul Programului "Cultura 2000", solicitarea de proiecte pentru anul 2005, la care pot participa institutiile publice si private, organizatiile si tarile asociate la

Comisia Europeana a lansat, in cadrul Programului "Cultura 2000", solicitarea de proiecte pentru anul 2005, la care pot participa institutiile publice si private, organizatiile si tarile asociate la program care au ca obiect de activitate cultura. Potrivit lui Vladimir Simon, directorul Punctului de Contact Cultural al programului "Cultura 2000", prin acest program, la care Romania participa de trei ani, sunt finantate proiecte culturale realizate de preferinta in colaborare cu doua sau mai multe tari europene. Termenul-limita de depunere a dosarelor este de 15 octombrie, pentru proiecte anuale si 29 octombrie pentru proiecte multianuale. Dosarele de solicitare se transmit la Comisia Europeana, iar rezultatele evaluarii vor fi anuntate in aprilie 2005. Pentru 2005, vor fi finantate aproximativ 230 de proiecte. Comisia Europeana nu a stabilit in acest an un regim prioritar pentru un domeniu cultural sau altul, urmand sa fie finantate proiecte din toate domeniile: patrimoniu, arte vizuale, arte ale spectacolului, carti si lectura, traduceri de carte si proiecte cu terte tari. Comisia Europeana asigura 50% din valoarea totala a unui proiect anual si 60% din valoarea unui proiect multianual. Suma minima care poate fi solicitata este de 50.000 de euro. Vor fi preferate proiectele care au la baza cooperarea unui numar cat mai mare de institutii si organizatii din cele 31 de tari participante in program. Vladimir Simon a declarat ca, potrivit estimarilor, 2003 a fost primul an in care suma totala primita de organizatiile romanesti a fost mai mare decat cea pe care o da guvernul pentru ca tara noastra sa participe la program. Romania a dat 70.000 de euro si a primit pentru finantare de proiecte, de la Comisia Europeana, circa 900.000 de euro. Proiectele castigatoare pentru 2004 urmeaza a fi anuntate in cateva luni.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite