Ce era turismul atomic practicat de americani în anii 1950. Bikini, bombe nucleare şi promovarea Las Vegasului
0
Testele atomice au atras ca nimic altceva populaţia curioasă şi au fost o sursă de inspiraţie pentru cultura anilor 1950.
Bombele nucleare au devenit cunoscute în Statele Unite când armata le-a folosit în 1945, pentru a încheia Cel de-al Doilea Război Mondial. La acea vreme, era clar pentru toată lumea că cel care avea acces la armele nucleare beneficia de cel mai mare respect în politica mondială şi diplomaţie.
Guvernul american şi-a propus să testeze puterea atomică prin obiecte de zi cu zi şi, timp de un deceniu, Nevada a făcut peste 1000 de astfel de teste. Adică declanşau câte o bombă la câteva săptămâni, iar fumul rezultat, acea ciupercă albă, putea fi văzut şi admirat chiar din San Francisco.
Festivităţile atomice
America adoră să comercializeze orice şi să facă ca totul să pară strălucitor, uimitor, iar puternicele şi imensele bombe nu făceau excepţie – luau ochii oricui, fără doar şi poate. Anii '50 au fost cei mai prolifici pentru Las Vegas, dar şi cei mai înspăimântători. Însă teama efectelor bombelor detonate nu era singura reacţie a americanilor. Vegas devenea uşor-uşor destinaţia preferată a turiştilor nucleari.
Citeşte aici mai multe despre acest subiect!