Viaţa Sfântului Sava
Născut în 1175, Rasto Nemanjić a fost o personalitate de referinţă în identitatea naţională a sârbilor, atât prin activitatea sa ecleziastică, cât şi prin cea educativă.  Provenit din familia conducătoare a Serbiei, el a părăsit regatul Raška şi s-a retras la Muntele Athos unde a devenit călugăr, primind numele de Sava. Totodată, el a pus bazele mânăstirii Hilandar de la Muntele Athos şi a devenit ulterior arhimandrit de Salonic. După întoarcerea sa în Serbia, a devenit primul arhiepiscop al Serbiei. Sfântul Sava este cunoscut drept cel ce a pus bazele învăţământului în regiune, fiindu-i atribuite primele lucrări în acest domeniu. Ziua morţii sale, 27 ianuarie 1236, este comemorată anual atât ca sărbătoare religioasă cât şi ca zi a învăţământului în Serbia. 
 
Pe fondul Războiului cel Lung (1591-1606) dus între Imperiul Otoman şi Imperiul Habsburgic, în cadrul căruia putem încadra şi domnia voievodului român Mihai Viteazul, a existat şi o revoltă antiotomană sârbă. Cu această ocazie, răsculaţii au capturat o serie de oraşe din mâna turcilor. Simbolul ales de răsculaţi a fost Sfântul Sava, pe care l-au reprezentat pe steagurile arborate în timpul revoltei. După reprimarea acestei mişcări, marele vizir Sinan Paşa a ordonat ca sarcofagul cu moaştele Sfântului Sava, depuse la mânăstirea Mileševa, să fie aduse de un convoi militar la Belgrad, unde au fost incinerate în public pe platoul de la Vračar.
 
Iniţiativa construirii unei catedrale sârbe
Aproximativ la trei sute de ani distanţă, respectiv la nivelul sfârşitului de secol XIX, în condiţiile consolidării unui stat sârb independent, un grup de credincioşi ortodocşi a fondat „Societatea pentru Construcţia Catedralei Sfântului Sava”. Se urmărea ridicarea unei catedrale pe locul incinerării moaştelor sfântului. Iniţial, s-a intenţionat construcţia unei biserici în stilul tradiţional al bisericilor sârbeşti de pe valea Moravei. Ulterior, în contextul formării statului iugoslav şi al dimensiunii inter-religioase a acestuia, planul arhitectural a fost orientat către modelul unei biserici în stilul renaşterii bizantine, adoptând modelul catedralei Hagia Sofia de la Constantinopol. Acest lucru se plia şi pe idea construcţiei unui nou centru al ortodoxiei slave, după instaurarea bolşevismului în Rusia. 
 
Arhitectura renaşterii bizantine a reprezentat un stil răspândit în Balcani în secolul al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului al XX-lea. O renaşterea a spiritului Bizanţului a fost favorizată şi de regimul regelui sârb Aleksandar I Karađorđević, ce dorea să evidenţieze o moştenire a acestei civilizaţii în regiune. În acelaşi timp, Belgradul a devenit, după revoluţia bolşevică, şi un adăpost pentru arhitecţii ruşi refugiaţi aici, mulţi dintre ei absolvenţi ai Academiei de Arte frumoase din Viena. 
 
Războiul şi perioada comunistă
Deşi au fost ridicate primele ziduri ale construcţiei anterior izbucnirii celei de-a doua conflagraţii mondiale, ocupaţia germană din 1941 a lăsat Catedrala Sfântul Sava la stadiul de proiect. Fundaţiile acesteia au fost folosite ca depozit de muniţie, atât de către germani, cât şi de către partizanii lui Tito.
În anii ce au urmat războiului, ideologia regimului comunist şi situaţia financiară precară a Iugoslaviei au împiedicat continuarea lucrărilor. Clădirea neterminată a fost transformată în loc de joacă pentru copii. Biserica Ortodoxă Sârbă şi-a continuat însă eforturile pentru aprobarea continuării construcţiei, remarcabile fiind în acest sens cererile patriarhului German înaintate lui Josip Broz Tito. În cele din urmă, moartea lui Tito şi liberalizarea din anii 80 au determinat, în 1984, aprobarea proiectului de către preşedintele Serbiei, Dušan Čkrebić. Decizia sa a fost un punct de cotitură pentru o nouă abordare religioasă şi naţională în Serbia. 
 
La 12 mai 1985, 100.000 de persoane s-au adunat la Belgrad pentru a sărbători împreună cu patriarhul şi douăzeci de episcopi o liturghie la zidurile neterminate ale viitoarei catedrale.  Lucrările au demarat cu rapiditate în timpul regimului lui Slobodan Milošević, însă nu au fost finalizate, pe fondul situaţiei dificile marcate de criza economică şi dezmembrarea Iugoslaviei. 
 
Patriarhul Pavle s-a opus continuării lucrărilor
Finanţarea lucrărilor de edificare a catedralei a fost însoţită de numeroase probleme. Dacă în perioada interbelică, construcţia a fost susţinută de o asociaţie publică şi de donaţii din partea casei regale, după 1985 au fost organizate colecte publice. Bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei din 1999 au determinat pentru un timp oprirea lucrărilor de către însuşi patriarhul Pavle, cunoscut pentru asceza sa (opozant al lui Milošević, se pare că îşi cosea singur hainele şi se deplasa la muncă cu tramvaiul). Acesta considera că lucrările atât de costisitoare sunt nepotrivite atunci când oamenii se confruntă cu mari dificultăţi economice. 
 
După 2001, Zoran Đinđić, primul-ministru cu vederi pro-europene, a decis continuarea construcţiei cu fonduri guvernamentale. Din 2005, Poşta Serbiei a colectat fonduri prin vânzarea unor timbre de caritate în valoare de 10 dinari. Au existat numeroase donaţii din partea Greciei şi Rusiei. 
Deşi exteriorul catedralei era complet terminat în 2017, lucrările nu au fost finalizate la interior. Relaţiile apropiate ale preşedintelui Aleksander Vučić cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, au determinat continuarea lucrărilor din 2017 şi finalizarea lor în zilele noastre, cu fonduri primite din Rusia, prin intermediul companiei Gazprom.
 
Trăsături arhitecturale
Catedrala reprezintă un edificiu sub forma unei cruci greceşti, având toate braţele egale, conceptul sprijinindu-se puternic pe arhitectura Hagiei Sofia din Constantinopol. Există însă şi diferenţe între acestea, la nivel structural. Astfel, cupola Catedralei Sfântul Sava este cu aproximativ 10m mai înaltă faţă de Hagia Sofia. 
Cât priveşte materialele de construcţie alese pentru Catedrala Sfântului Sava, se remarcă folosirea, în principal, a marmurei albe greceşti de la Kavala. Cornişele au fost fabricate din granit roşu de la Balmoral, Finlanda.
La interior, autorii mozaicurilor sunt Nikolay Aleksandrovich Mujhin, cel care a compus frescele Catedralei lui Hristos Mântuitorul din Moscova, şi colegul său, Yevgeniy Nikolayevich Maksimov, din cadrul departamentului de pictură de la Academia Rusă de Arte din Moscova. 
Autorii lucrărilor interioare au conchis că, dat fiind spaţiul interior imens, singura variantă de decorare potrivită părea să fie întruchiparea Schimbării la Faţă a lui Isus, realizată din picturi şi decoruri aurite. Aura sfinţilor, ca mijloc de ilustrare a sacrului, urma să fie sporită prin iluminarea anumitor scene religioase, în conformitate cu calendarul bisericii. Totodată, catedrala avea să fie iluminată în tonuri calde sau reci, în funcţie de sărbătoarea religioasă. 
 
Impactul politic
Situaţia ultimilor ani din Serbia poate reprezenta pentru unii un paradox, statul oscilând între aspiraţia către vest, respectiv integrarea în Uniunea Europeană, şi orientarea către est, manifestată printr-o serie de simpatii filoruse. Având în vedere originile şi istoria statului, aceste lucruri nu ar trebui însă să ne surprindă. Evoluţia Serbiei de-a lungul ultimului secol, atât pe plan intern cât şi pe plan extern, a fost marcată de o politică ascendentă a Partidului Progresist Sârb şi a liderului acestuia Aleksander Vučić.
 
Liderul de la Belgrad s-a confruntat în ultimii ani cu o serie de proteste ale tinerilor în marile oraşe, aceştia criticând tendinţele sale autoritare. Vučić este considerat un om forte al Balcanilor, exercitând o mare autoritate asupra presei. În acelaşi timp, a fost criticat pentru metodele sale manipulative în relaţia cu vestul, astfel punându-şi masca de european în relaţia cu U.E., în timp ce pe plan intern şi în relaţiile cu Rusia rămâne un lider naţionalist. În acelaşi timp, Vučić a declarat că inaugurarea noii catedrale va avea loc în curând, iar sosirea preşedintelui rus Vladimir Putin este aşteptată la marea sa deschidere ce urmează să aibă loc.