„Spioana“, un nou bestseller de Paulo Coelho, din 10 octombrie în librării. Fragment, în avanpremieră

Paulo Coelho

La aproape un secol de la moartea lui Mata Hari, Paulo Coelho recompune, pornind de la documente de arhivă nepublicate, portretul captivant al uneia dintre cele mai enigmatice, curajoase şi independente femei din istorie. Cartea "Spioana", publicată de Humanitas Fiction, se află de astăzi, în librării.

O dansatoare care a şocat şi a fermecat publicul. O curtezană care a sfidat rigorile vremii. O spioană – poate cea mai faimoasă – care i-a subjugat pe puternicii zilei.

Înalta societate a adulat-o şi a detestat-o, ziarele au elogiat-o şi au condamnat-o.
Sub numele de Mata Hari a devenit un mit, iar arma ei a fost seducţia.
La începutul efervescentei Belle Époque, pe scenele de la Scala şi Olympia, Mata Hari aprinde imaginaţia contemporanilor săi. Are bărbaţii la picioare şi forţa de a-i manevra după plac: artişti, aristocraţi, diplomaţi şi oameni de stat sunt tot atâtea marionete în jocul ei periculos.
Dar zarurile sorţii nu cad de multe ori la fel, iar tânăra, aflată mereu într-o frenetică reinventare de sine, scapă din mâini frâiele propriei vieţi.

La aproape un secol de la moartea ei, Paulo Coelho recompune, pornind de la documente de arhivă nepublicate, portretul captivant al uneia dintre cele mai enigmatice, curajoase şi independente femei din istorie. De la copilăria într-un orăşel olandez, la viaţa traumatizantă alături de un ofiţer alcoolic în Java şi până la anii de glorie în capitala Franţei, Spioana e un puzzle fascinant şi o lecţie admirabilă despre echilibrul fragil dintre nonconformism şi luciditate.

Paulo Coelho s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse în 81 de limbi şi editate în peste 170 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 210 milioane de exemplare în întreaga lume, iar în România, de peste un million trei sute de mii de exemplare. Înainte să devină un adevărat fenomen literar, a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera. Deşi profund ataşat de Brazilia natală, romanele lui dezvoltă drame universale, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. Paulo Coelho este scriitorul cu cea mai mare comunitate online, având peste 30 de milioane de fani pe reţelele de socializare.
În 2009 a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai traduse cărţi (romanul Alchimistul).
I s-au decernat numeroase premii (printre care premiul german Bambi 2001, acordat personalităţii culturale a anului şi premiul italian Fregene pentru literatură) şi importante distincţii (Cavaler al Legiunii de Onoare, Franţa, 1999; Comandor al Ordinului Rio Branco, Brazilia, 1998 etc.). Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 2002.

Cărţi traduse în română: Jurnalul unui Mag (1987); Alchimistul (1988); Brida (1990); Walkiriile (1992); La râul Piedra am şezut şi-am plâns (1994); Al cincilea munte (1996); Manualul războinicului luminii (1997); Veronika se hotărăşte să moară (1998); Diavolul şi domnişoara
Prym (2000); Unsprezece minute (2003); Zahir (2005); Vrăjitoarea din Portobello (2006); Învingătorul este întotdeauna singur (2008); Aleph (2010); Manuscrisul găsit la Accra (2012); Adulter (2014); Spioana (2016).

Spioana, un pasionant roman biografic la baza căruia stau documente din Dosarul Mata Hari  întocmit de serviciile de informaţii britanice, apare în toamna lui 2016 aproape simultan în peste 35 de limbi, dintre care: engleză, portugheză, franceză, germană, italiană, ebraică, polonă, spaniolă, suedeză, arabă, turcă, norvegiană, etc. Ediţia în limba română, publicată de Editura Humanitas Fiction, în traducerea Siminei Popa, va fi disponibilă în librării începând cu 10 octombrie.

FRAGMENT

"Nevinovată? Poate că nu e cuvântul potrivit. N-am fost deloc nevinovată din momentul în
care am pus piciorul în oraşul acesta pe care îl iubesc atât de mult. Am crezut că îi voi putea
manipula pe cei care voiau să afle secrete de stat, am crezut că nemţii, francezii, englezii, spaniolii nu vor avea cum să-mi reziste tocmai mie – dar până la urmă eu am fost cea manipulată. Am scăpat de unele fapte rele pe care le-am comis, dar nu am avut altă vină decât aceea de a fi o femeie emancipată şi independentă într-o lume guvernată de bărbaţi. Am fost condamnată pentru spionaj, când eu n-am aflat de fapt decât bârfe de prin saloanele din înalta societate.
Da, eu am transformat bârfele acestea în „secrete“, pentru că voiam bani şi putere. Dar toţi cei care astăzi mă acuză ştiau că nu spuneam nimic nou.
Păcat că n-o să mai ştie nimeni altcineva. Paginile astea îşi vor găsi locul potrivit: o arhivă prăfuită, plină de dosarele altor procese, din care vor ieşi poate doar când urmaşul dumneavoastră, sau urmaşul urmaşului dumneavoastră, se va hotărî să mai elibereze rafturile şi să arunce hârţoagele vechi.
Până atunci numele meu va fi deja uitat; dar nu pentru asta scriu, ca să-şi amintească lumea de mine. Încerc de fapt să mă înţeleg pe mine însămi. De ce? Cum se poate ca o femeie care a obţinut tot ce a vrut, timp de atâţia ani, să fie condamnată la moarte pentru atat de puţin?
Ajunsă aici, mă gândesc la viaţa mea şi îmi dau seama că memoria e un rău care curge întotdeauna înapoi.
Amintirile sunt foarte capricioase, imagini ale unor lucruri pe care le-am trăit şi care ne pot încă sufoca doar cu un mic detaliu, un zgomot cât de neînsemnat. Urcă pană la celula mea miros de pâine proaspăt scoasă din cuptor şi îmi aminteşte de zilele în care umblam liberă prin cafenele; asta mă distruge mai tare decât frica de moarte şi singurătatea în care îmi duc zilele.
[…]
Sunt o femeie care s-a născut în epoca nepotrivită, şi nimic nu mai poate schimba lucrurile. Nu ştiu dacă lumea îşi va aminti de mine, dar dacă aşa va fi, mi-aş dori să mă ţină minte nu ca pe o victimă, ci ca pe o persoană care a luat hotărâri curajoase şi a plătit fără teamă preţul ce trebuia plătit.
[…]
Da, eram o prostituată – dacă prin asta se înţelege cineva care acceptă favoruri şi bijuterii
şi oferă la schimb afecţiune şi plăcere. Da, eram o mincinoasă, dar într-atât de spontană şi de
lipsită de control încât, de multe ori, uitam ce spusesem şi eram nevoită să consum foarte multă
energie mentală ca să dreg încurcăturile.
Nu-mi pot învinui părinţii pentru nimic, poate doar pentru faptul că m-am născut în oraşul nepotrivit, Leeuwarden, de care majoritatea concetăţenilor mei olandezi nici nu auziseră, unde nici odată nu se întâmpla absolut nimic şi fiecare zi care trecea era la fel cu cea de dinainte. Am descoperit că sunt o femeie frumoasă încă din adolescenţă, pentru că prietenele mele obişnuiau să mă imite.
În 1889, când norocul nu a mai surâs familiei mele – Adam a dat faliment, iar Antje s-a îmbolnăvit şi după doi ani a murit –, părinţii mei nu au vrut să am şi eu parte de neplăcerile prin
care treceau ei şi m-au trimis la o şcoală din alt oraş, Leiden, neclintiţi în hotărârea lor de a-mi
asigura cea mai aleasă educaţie şi de a mă pregăti pentru a ajunge educatoare de grădiniţă, timp în care urma să aştept să apară un soţ, un bărbat care să aibă grijă de mine. În ziua plecării, mama m-a chemat la ea şi mi-a dat un pacheţel cu seminţe:
— Să le iei cu tine, Margaretha.
Margaretha – Margaretha Zelle –, acesta era numele meu, nume pe care pur şi simplu îl detestam.
[…]
A pus seminţele într-un săculeţ pe care, cu câteva zile înainte, o văzusem că-l coase cu migală, deşi era bolnavă.
— Florile ne învaţă că nimic nu e veşnic; nici frumuseţea, nici ofilirea, pentru că vor da seminţe noi. Să-ţi aminteşti de asta atunci când vei simţi bucurie, durere sau tristeţe. Totul trece, îmbătrâneşte, moare şi renaşte.
Prin câte furtuni trebuia să trec până aveam să înţeleg asta?" (Copyright Humanitas Fiction)