Quo vadis, Polonia? Spre următorul Nobel

Acesta e sloganul prezenţei poloneze la Bookfest 2014. Nu-i aşa că e simplu şi clar, arătând o ţară care ştie ce vrea? S-a vorbit, la noi, despre tot felul de “modele” economice şi sociale. În materie culturală, ar trebui să medităm un pic asupra modelului polonez.

La Bookfest vor fi prezenţi, în primul rând, scriitorii polonezi. Printre ei, Janusz Leon Wiśniewski, al cărui roman Singurătate pe net a fost deja tradus în vreo 12 limbi şi ecranizat în Polonia. Sau Paweł Huelle, căruia îi apare în limba română volumul de povestiri Eram singur şi fericit. Va fi la Bucureşti şi Dorota Masłowska, cu volumul Albă ca Zăpada şi roşu bolşevic (care a stârnit controverse în Polonia şi a devenit bestseller), dar şi cu trupa sa de electro-punk, cu care va concerta într-un club. Va fi prezentă şi Małgorzata Rejmer, o tânără scriitoare din noua şcoală a reportajului literar polonez formată “în umbra” lui Ryszard Kapuściński. Apariţia cărţii sale Bucureşti. Praf şi sânge ar trebui să fie un eveniment în România, pentru că este o foarte interesantă investigaţie a realităţilor româneşti de după 1989. Aparent, nu spune nimic cu adevărat nou despre noi, dar perspectiva sa e diferită de a noastră: privirea plină de empatie asupra societăţii româneşti ar trebui să ne dea de gândit asupra felului în care ne vedem noi înşine, trecând adesea nepăsători pe lângă probleme importante.

Institutul Polonez a organizat însă şi alte evenimente conexe. De pildă, avanpremiera filmului Wałęsa de Andrzej Wajda, în prezenţa doamnei Danuta Wałęsa. Plus conferinţe, spectacole-lectură, o expoziţie de ilustraţii de carte, proiecţii de filme documentare despre cei patru laureaţi Nobel de până acum ai literaturii poloneze.

Mi se pare important însă că unele dintre evenimente atrag atenţia asupra preocupării care există în Polonia pentru promovarea cărţii şi lecturii. De pildă, campania “Polonia le citeşte copiilor” va fi prezentată de iniţiatoarea ei, Irena Koźmińska. O campanie de succes, în cadrul căreia scriitorii au colindat ţara pentru a le citi copiilor. Vor fi şi alţi reprezentanţi ai instituţiilor culturale poloneze, inclusiv ministrul polonez al Culturii şi Patrimoniul Naţional, Bogdan Zdrojewski, aflat în România pentru prima dată în mandatul său început acum 7 ani. (De ce pentru prima dată? Întreb doar...).

Participarea la Bookfest arată, la scară redusă, ceea ce Polonia a reuşit să creeze şi România nu: instituţii culturale serioase şi consecvente, care pun în practică politici coerente pentru promovarea cărţii şi a lecturii. Institutul Polonez e foarte activ nu doar la Bucureşti, ci în toate capitalele. (Aşa a fost şi Institutul Cultural Român, dar politica proastă şi oportunistă de la noi l-a pus pe butuci). Institutul Cărţii funcţionează foarte bine. Piaţa de carte din Polonia e de zece ori mai mare ca la noi (deşi populaţia ţării e doar de două ori mai mare). Să fie o întâmplare că preşedintele Federaţiei Europene a Editorilor e polonez? (Piotr Marciszuk, prezent şi el la Bucureşti).

Mă gândesc că, dacă tot se întâlnesc cu această ocazie, ministrul Culturii din România ar trebui să-i solicite omologului său polonez o echipă de consultanţi care să croiască un plan de politici culturale pentru România inspirat din succesele poloneze. De la o vreme, se discută la noi despre felul în care Polonia înţelege să se comporte ca o putere regională (de pildă, în legătură cu situaţia din Ucraina sau în problema strategiei energetice comune a UE). Mi se pare limpede că Polonia îşi permite să facă asta nu doar pentru că e o ţară mare, cu o economie care n-a fost afectată de criză, ci şi pentru că s-a îngrijit de ceea ce se numeşte soft power: impactul său cultural în străinătate e tot mai puternic, ceea ce o face vizibilă şi credibilă. De aceea, prezenţa sa la Bookfest 2014 ca ţară invitată mi se pare extrem de interesantă pentru noi. Avem multe de învăţat de la Polonia. Numai să vrem.