Prima autobiografie din literatura română: „Istoria vieţii mele“ de Teodor Vârnav

Prima autobiografie din literatura română: „Istoria vieţii mele“ de Teodor Vârnav

Teodor Vârnav a lăsat şi un manuscris cu satire şi poezii lirice, care s-a pierdut

„Istoria vieţii mele“ de Teodor Vârnav, boier din Moldova, a fost scrisă în 1845 şi este considerată prima opera autobiografică din literatura română. Volumul, cu o prefaţă semnată de Artur Gorovei şi o posfaţă de Laurenţiu Faifer, a apărut în această săptămână la Editura Polirom, în cadrul colecţiei „Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri“.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Prima ediţie din „Istoria vieţii mele“ de Teodor Vârnav a apărut la Editura Minerva, în 1908, sub îngrijirea lui Artur Gorovei. Cartea scrisă de Teodor Vârnav este una dintre puţinele mărturii despre limba română din al cincilea deceniu al secolului al-XIX-lea. A frecventat, în perioada 1813-1814, şcoala unui dascăl grec, pe nume Panaioti, la Bucureşti, dar şi-ar fi dorit să studieze mai mult. În carte, povesteşte cu regret despre aceste lucruri.

 „Povestea vieţii sale este, de fapt, povestea unor vremuri despre care astăzi ştim atît de puţine. Mama sa, Mărioara, provine dintr-o familie de boiernaşi destul de înstăriţi, din Moldova „Mare“, Kiruş, cu proprietăţi şi neamuri de-o parte şi de alta a Nistrului. Tatăl, Costache Vârnav, este din Floreşti, ţinutul Tecuci, tot boiernaş, dar nu atît de înstărit. (…) Ca în multe alte familii de mici boieri săraci, apelul la rudele bogate pentru creşterea şi învăţarea copiilor pare la îndemînă. Astfel, Teodor Vârnav povesteşte cu multă vervă şi pasiune experienţele sale prin casele diferitelor neamuri. Timp de zece ani, copilul Vârnav face turul Moldovei, ajungînd la un moment dat la Bucureşti, apoi la Sibiu, expediat, ca un colet, de la o rudă la alta. (...) Amintirile lui Teodor Vârnav sunt fantastice, pline de umor şi învăţăminte, scrise cu mult drag şi pasiune“, aprecia Constanţa Vintilă-Ghiţulescu în revista „Dilema veche“.     
 
„Teodor Vârnav, dintre toţi memorialiştii noştri, n-a fost numai primul în dată, dar şi întâiul şi unicul care şi-a mărturisit fără ruşine, dar şi fără cinism, ca pe fapte ce nu trebuie ascunse, toate relele pe care de obicei autorii de amintiri le ascund: furturile, mici şi mari, din copilărie şi adolescenţă, iar de la această vârstă tulbure, primele iubiri, fie chiar cele ancilare şi consecinţele lor, sanitare şi penale, neplăcute. Din acest punct de vedere Teodor Vârnav îmi aminteşte, mutatis mutandis, de marele memorialist englez Samuel Pepys“, scria criticul literar Şerban Cioculescu.
 
Teodor Vârnav s-a născut pe 1 martie 1801 la Floreşti, în ţinutul Tecuci. Amintirile, rămase în manuscris, au fost publicate, sub îngrijirea lui Artur Gorovei, mai întâi în „Gazeta săteanului“ şi apoi, în volum, în mai multe ediţii.

Gorovei nota că: „Istoria vietii lui Teodor Varnav umple un gol în literatura noastră, şi lucrarea aceasta are o valoare nepreţuită. Stilul lui Varnav este o icoană vie a gândirei şi a graiului unui moldovan cuminte de pe vremuri. Când vorbeşte despre lucruri vesele, râzi cu poftă, şi te înduioşezi când istoriseşte suferinţele pe care el însuşi le-a îndurat.Cărticica aceasta este o lucrare de seamă, din toate punctele de vedere, şi autorul ei trebuie sa fie pus în rândul fruntaşilor scriitorilor noştri de la începutul veacului al XIX-lea”. Pe lângă memorii, Teodor Vârnav a lăsat şi un manuscris cu satire şi poezii lirice, care s-a pierdut.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: