Orhan Pamuk rupe tăcerea pentru prima oară după puciul din Turcia: „Sunt extrem de furios, Turcia se îndreaptă către un regim al terorii“

Orhan Pamuk rupe tăcerea pentru prima oară după puciul din Turcia: „Sunt extrem de furios, Turcia se îndreaptă către un regim al terorii“

Orhan Pamuk, (64 de ani), laureat al Premiului Nobel pentru literatură

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 2006, a denunţat duminică arestarea unui jurnalist influent din Turcia, susţinând într-un articol publicat în Italia că patria sa începe să capete accentele sumbre ale unui "regim de teroare".

Ştiri pe aceeaşi temă

Este prima luare de poziţie a scriitorului turc, autor al mai multor volume în care descrie întâlnirea dintre tradiţiile turce şi cele europene, după tentativa de lovitură de stat din luna iulie şi după două luni de arestări masive, cărora le-au căzut victime scriitori şi jurnalişti.

"Sunt extrem de furios, îmi exprim cele mai virulente critici împotriva arestării scriitorului Ahmet Altan, una dintre cele mai importante condeie ale jurnalismului turc, precum şi a arestării fratelui său, Mehmet Altan, cadru universitar şi economist de renume ", a scris Pamuk în articolul publicat în La Repubblica şi preluat de Agence France Presse (AFP).

”În Turcia, suntem pe cale, încetul cu încetul, să închidem în celule toate persoanele care îşi permit să exprime critici chiar şi minimale ale acţiunilor guvernului...pe baza celei mai puternice uri”, a precizat, în termen extrem de clari, Pamuk.

"Din păcate, liberatea de gândire nu mai există. Suntem pe punctul de a ne îndepărta cu toată viteza de un stat de drept către un regim al terorii”,

adaugă scriitorul, cerând ca toţi scriitorii şi jurnaliştii să fie eliberaţi ”cât de repede”, înainte de a se înfăţişa în faţa justiţiei, dacă e nevoie.

Orhan Pamuk, un critic de-al lui Erdogan şi înaintea tentativei de lovituri de stat din iulie, nu s-a exprimat până acum public în privinţa ultimelor evenimente de la Ankara.

Agenţia de presă pro-guvernamentală Anadolu a anunţat că Ahmet Altan, una dintre figurile emblematice ale jurnalismului turc, şi fratele său Mehmet au fost arestaţi în cadrul anchetei care vizează tentativa de lovitură de stat atribuită de autorităţi predicatorului Fethullah Gülen.

Potrivit cotidianului Hürriyet, cei doi vor răspunde pentru atitudinea pe care au avut-o imediat după puci la postul de televiziune  Can Erzincan TV, considerat gulenist şi închis, în timpul unei emisiuni moderate de Nazli Ilicak, încarcerată şi ea la finalului lunii iulie.

Intervenţia drastică a lui Orhan Pamuk vine după ce alţi doi scriitori turci, Burhan Sönmez şi Elif Shafak au luat frecvent poziţie în ultimele luni. Burhan Sönmez, autorul volumului ”Istanbul, Istanbul”, care  locuieşte astăzi în Turcia, după ce, vreme de un deceniu, a fost nevoit să trăiască în exil, a spus, într-un interviu pentru News.ro, că Turcia fost scena unei confruntări între două forţe pro-Islam: regimul lui Erdogan şi mişcarea lui Fethullah Gulen, care ar sta în spatele tentativei de a răsturna, pe cale militară, regimul de la Ankara. Chiar şi aşa, în contextul în care

Erdogan foloseşte eşecul puciştilor în avantajul instaurării unui regim autoriar, un ”one-man-state” asemenea unui sultan, în deplin acord cu politicile sale religioase, scriitorul spune că va rămâne în Turcia, pentru a lupta pentru democraţie, toleranţă şi libertate.

Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), cel care se află la putere în Turcia, guvernează în urma votului popular, în vreme ce membrii mişcării Gülen, care ar putea fi implicaţi în tentativa de lovitură de stat, nu sunt aleşi şi vor să guverneze în spatele uşilor, crede scriitoarea turcă Elif Shafak. Shafak e convinsă că, oricât de criticabil ar fi regimul Erdogan, o răsturnare militară a acestuia nu foloseşte democraţiei.

”Pentru mine, morala poveştii este că puterea corupe şi lupta pentru putere corupe în egală măsură”, este lectura pe care scriitoarea o face evenimentelor care tulbură Turcia de câteva zile şi care i se arată ca o ”lume kafkiană”, în care nu există camere pentru indivizi.

”Tentativa de lovitură de stat a fost o tragedie teribilă care a cauzat sute de morţi şi a înrăutăţit totul. Într-o singură noapte, Turcia s-a întors 20 de ani în trecut. Asta va lăsa răni adânci în societate, care nu se vor vindeca decenii de acum încolo. Ultimul lucru de care Turcia are nevoie este o dictatură militară”, spune, cu fermitate, Elif Shafak,

într-un interviu acordat cotidianului The WorldPost.

Operaţiunea aceasta de identificare a duşmanului duce la monstruozităţi şi la adevărate drame individuale, aşa cum se descrie scriitoarea: ”Problema este că unii sunt complet inocenţi şi nu au nicio idee despre ce se petrece. Iar asta este înfricoşător. Toţi sunt puşi în aceeaşi oală. În vremuri tulburi din punct de vedere politic, nuanţele se pierd cu uşurinţă. ”Eşti unul dintre noi sau unul dintre ei?”. Aceasta este singura întrebare care e în aer. Cine e ”noi” şi cine ”ei” nu putem nici măcar să ne întrebăm. Ne adăpostim într-o lume kafkiană”.

Organizaţia PEN International, care militează pentru dreptul la liberă exprimare al scriitorilor şi jurnaliştilor din întreaga lume, a lansat un apel pentru eliberarea scriitoarei şi lingvistei Necmiye Alpay, arestată de autorităţile turce în 31 august, sub acuzaţia că ar fi membru al unei organizaţii teroriste care urmăreşte destabilizarea unităţii statului. Necmiye Alpay este acuzată în investigaţia care o vizează şi pe Asli Erdoğan, o altă scriitoare arestată, apropiată de cotidianul Özgür Gündem, închis de autorităţile de la Ankara.

Orhan Pamuk, născut pe 7 iunie 1952, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în anul 2006, este unul dintre cei mai renumiţi scriitori turci contemporani. Operele sale au fost traduse în peste 40 de limbi şi publicate în peste 100 de ţări.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările