Nouă motive pentru care Dan Brown este un scriitor important al vremurilor noastre

Nouă motive pentru care Dan Brown este un scriitor important al vremurilor noastre

Cărţile lui Dan Brown au fost traduse în peste 52 de limbi şi s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare FOTO telegraph.co.uk

Jurnaliştii de la Huffington Post consideră că Dan Brown este unul dintre cei mai buni scriitori ai zilelor noastre şi enumeră nouă motive pentru care volumele sale sunt pe placul a milioane de oameni din întreaga lume.

Ştiri pe aceeaşi temă

Succesul scriitorului Dan Brown se datorează în special tendinţei sale de a spune poveşti care să ne amintească că lumea este alcătuită din o mulţime de elemente, în afară de acelea pe care le putem vedea cu ochiul liber. Cărţile sale, pline de istorie, intrigă, coduri secrete, simboluri încifrate în picturi, biserici şi monumente sugerează că lucrurile pe care noi le luăm de-a gata sunt încărcate de sensuri ascunse. Brown ne arată că o pictură poate fi mai mult decât o lucrare artistică, iar faţada unei clădiri poate însemna mai mult decât o simplă decoraţie.  
 
Poate că simbolistica unei rămăşiţe arhitecturale nu ne va ajuta să ne plătim facturile, spune Gary Jansen de la Huffington Post, însă într-o societate în care poezia, mitul, religia şi filosofia devin tot mai demodate, în care 1 din 10 americani iau medicamente pentru depresie, în care cei mai mulţi dintre noi interacţionăm unidimensional, substituindu-ne prin Facebook şi Twitter, în care oamenii încă se întreabă „Care-i scopul vieţii?“, într-o astfel de societate, deci, ar trebui să ne pese. 
 
Când un autor reuşeşte să vândă atât de multe exemplare cum a făcut-o Dan Brown, este drept să considerăm că lucrările sale au o influenţă largă asupra societăţii. Mai jos regăsiţi nouă motive pentru care autorul american este o personalitate importantă în prezent. 
 
Accent pe Dante Alighieri - T.S. Eliot a scris cândva că „Dante şi Shakespeare împart lumea modernă între ei doi; nu există o a treia parte“. În vreme ce, în zilele noastre, oamenii sunt cât de cât familiarizaţi cu lucrările lui Shakespeare, majoritatea lor nu a citit niciodată operele italianului Dante Alighieri, scrise în secolul al XIV-lea. Cel mai recent roman al lui Brown, „Infernul“, inspirat din prima parte a „Divinei Comedii“ a lui Dante, le prezintă milioanelor de cititori din întreaga lume pe unul dintre cei mai importanţi scriitori ai tuturor vremurilor.
 
Alfabetizare culturală – povestirile lui Brown, încărcate cu ştiinţă, istorie, artă şi geografie, au adus la cunoştinţa oamenilor  diverse figuri, concepte şi locuri celebre din lume, precum Leonardo Da Vinci, Iisus, esoterismul lui Manly P. Hall, Vaticanul, Muzeul Louvre, francmasoneria şi multe altele. Romanul „Infernul“, de exemplu, orientează imaginaţia şi gândurile cititorilor spre familia Medici, Michelangelo şi Thomas Malthus, iar toate aceste subiecte informează publicul şi nu doar furnizează subiecte pentru discuţiile superficiale de la petreceri. 
 
Creşterea economiei - Potrivit publicaţiei „New York Times“, veniturile editorilor în 2012 au fost de 15 miliarde, comparativ cu cele 14 miliarde din 2011. Cărţile lui Brown se vând în milioane de exemplare, iar acest lucru se traduce printr-o popularizare a librăriilor şi a magazinelor online de cărţi. Iar probabilitatea ca, atunci când un client intră într-o librărie pentru o carte anume să mai cumpere şi altele, este foarte mare, acest lucru favorizând economia întregii Americi. 
 
Avantaje pentru turism – De la Roma şi Vatican, despre care se vorbeşte în volumul „Îngeri şi demoni“, la Paris, oraşul în care se petrece acţiunea romanului „Codul lui Da Vinci“,  la Washington, pentru „Simbolul pierdut“ şi la Florenţa, Veneţia şi Istanbul, locurile unde călătoresc personajele în „Infernul“, Dan Brown îşi localizează romanele în unele dintre cele mai frumoase şi intrigante oraşe ale lumii, iar asta reprezintă o mare veste pentru ramura turistică. După publicarea „Codului lui Da Vinci“ şi a „Simbolului pierdut“, un număr mare de trasee turistice au avut ca  destinaţie Franţa şi Statele Unite ale Americii. Cu siguranţă se va întâmpla acelaşi lucru în lunile următoare în Italia, ca urmare a lansării romanului „Infernul“.
 
Conştientizare la nivel mondial – Un motiv central în noul roman al lui Brown, „Infernul“ este suprapopularea. În vreme ce oamenii de ştiinţă, savanţii şi politicienii dezbat severitatea efectelor sale asupra lanţului trofic şi asupra rezervelor limitate de apă şi de mâncare, în societatea actuală sunt abordate mai des subiecte uşoare precum cea mai recentă dietă a vreunei celebrităţi. Brown explorează detaliat acest subiect, aducându-l, astfel, în atenţia publicului. 
 
Memento al simbolurilor – Simbolurile stau la baza tuturor cărţilor lui Dan Brown. În prezent, dincolo de semnele care, în primă fază, doar furnizează informaţii, simbolurile invocă răspunsuri emoţionale. Fie că este vorba despre un reper religios, o insignă a echipei de baseball preferate sau despre steagul unei ţări, simbolurile sunt o atracţie pentru o parte inefabilă din noi. Ele fac trimitere la nişte adevăruri esenţiale care există dincolo de noi. 
 
Readucerea în discuţie a dezbaterii dintre credinţă şi raţiune – La originea fiecărei cărţi semnate de Dan Brown stă tensiunea dintre ceea poate fi văzut şi ceea ce e nevăzut, dintre materialism şi spiritualitate, dintre ştiinţă şi religie. Tensiunea aceasta construieşte majoritatea podurilor. În vrmeurile în care oamenii nu puteau posta pe internet sub puterea anonimatului, aşa cum se întâmplă astăzi, dezbarerea era o cale de a afla ceea ce gândeau oamenii şi de ce aveau acele păreri. În timpul unei lansări de carte recentă, Dan Brown a povestit o întâmplare cu un preot care a venit şi i-a mulţumit pentru că a scris „Codul lui Da Vinci“, deoarece o impulsionat o mulţime de oameni din biserica acestuia să vorbească despre Dumnezeu. Cu timpul, cu cât indivizii vor învăţa să comunice mai respectuos unul cu celălalt, vor descoperi că, de obicei, vorbesc despre acelaşi lucru, însă folosesc cuvinte diferite. 
 
Inspiraţie pentru scriitori aspiranţi – Dan Brown nu a fost dintotdeauna un autor de succes. Născut în New Hampshire în 1964, acesta a fost atât muzician, cât şi profesor, iar în timpul liber scria.  A publicat prima carte în 1998, iar cu cinci ani mai târziu a înregistrat succesul fulminant cu „Codul lui Da Vinci“. El serveşte atât ca poveste de succes, cât şi ca sursă de inspiraţie pentru scriitorii începători. 
 
Publicarea cărţilor a devenit mai interesantă – Comparativ cu imaginile în mişcare, publicarea de cărţi poate părea sora învechită şi marginalizată, care nu se bucură de la fel de multă atenţie precum cea nou-apărută. Romanele lui Dan Brown, însă, schimbă această situaţie. Puţini autori strâng, asemenea lui, peste 2000 de invitaţi la lansările de carte, dintre care mulţi reprezentanţi ai presei. Astfel, activitatea editurilor este pusă în lumina reflectoarelor, aducându-ne aminte nouă, tuturor, „să ne mai deconectăm din când în când de la Facebook şi Twitter şi să ne pierdem în lectura unei cărţi bune“.  
 
 
 
 
Articole pe aceeaşi temă: 
 
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările