Iubirea lui J.R.R. Tolkien pentru soţia sa, Edith. „Aproape toate căsătoriile, chiar şi cele fericite, sunt greşeli“

John Ronald Reuel Tolkien, scriitorul care ne-a dăruit celebrul roman „Stăpânul inelelor”, a avut o căsătorie lungă şi fericită, cu Edith Bratt, de care s-a îndrăgostit încă de când erau adolescenţi. Aflat în tranşeele Primului Război Mondial, Tolkien a creat un cod secret pentru a putea comunica prin scrisori cu ea, evitând cenzura poştală a armatei britanice.

Chiar şi pe piatra funerară a acesteia, scriitorul a avut grijă să îşi declare dragostea.

John Tolkien şi Edith Bratt s-au întâlnit în 1908, pe când cel care avea să scrie „Stăpânul Inelelor” avea 16 ani. Tolkien, fratele său şi Edith erau toţi trei orfani, ajungând să locuiască împreună, într-un internat din Edgbaston.

Cei doi s-au înţeles perfect din prima clipă, făcând plimbări lungi împreună şi purtând conversaţii până seara târziu. Problemele au început să apară însă la un an distanţă, când Tolkien nu reuşea să îşi ia examenele, iar tutorele său, părintele Xavier Morgan, considera că fata cu care se vedea ar fi fost problema, cu atât mai mult cu cât era vorba de o protestantă cu trei ani mai în vârstă decât protejatul său catolic.

I-a interzis lui Tolkien să o mai vadă, iar acesta s-a supus, întrerupând orice fel de formă de comunicare cu Edith. I-a trimis o singură scrisoare pe care însă părintele Morgan a găsit-o, ameninţându-l că va avea grijă să pună capăt carierei sale academice. Astfel, vreme de cinci ani, cei doi nu au vorbit, iar între timp, tânăra s-a mutat în Cheltenham alături de nişte prieteni de familie.

Cererea în căsătorie, printr-o scrisoare

În seara în care a împlinit 21 de ani însă, John Tolkien i-a trimis o scrisoare în care îi declara că iubirea pentru ea nu pălise şi a cerut-o în căsătorie. Răspunsul a fost unul neaşteptat: Edith (foto: dreapta) era deja logodită cu un alt bărbat, pe nume George Field, fratele unui prieten apropiat de-al său. Edith a completat însă, scriindu-i că a acceptat cererea lui Field doar pentru că nu era convinsă că Tolkien o mai iubea, dat fiind că nu mai vorbiseră deloc.

Cinci ani mai târziu, pe 8 ianuarie 1913, Tolkien lua trenul spre Cheltenham, întâlnindu-se cu Edith în gară. Au petrecut întreaga zi împreună, iar la final, Edith îi accepta cererea în căsătorie. Ulterior, i-a scris lui George Field, rupând logodna.

La finalul lunii ianuarie, în Birmingham, avea loc logodna oficială a celor doi. La insistenţele lui John Tolkien, Edith s-a convertit la catolicism, iar trei ani mai târziu s-au căsătorit la biserica catolică „Fecioara Maria” din Warwick.

La scurt timp însă, Tolkien a fost chemat pe front, în Franţa, înrolat ca locotenent secund al Armatei Britanice. Cât timp soţul său a fost în război, cei doi au ţinut legătura, comunicând prin scrisori codate, din cauza cenzurii poştale a armatei. După ce a descifrat codul, Edith a putut ştii mereu locaţia soţului său. 

Tolkien a revenit din război din pricina unor probleme de sănătate precum febra de tranşee- infecţie cauzată de bacteria Bartonella quintana transmisă de păduchi-, sau depresie cauzată de veştile că prietenii săi mureau unul după altul pe front. Simptomele apăreau şi dispăreau între 1917 şi 1918, iar armata îl considera „suficient recuperat” pentru a servi în tabere, deşi, în 1917, tocmai i se născuse primul copil. În ciuda problemelor de sănătate, Tolkien avea să fie promovat temporar, la rangul de locotenent pe 6 ianuarie 1918, conform josephkaminski.org.Până la finalul anului, războiul se sfârşea, iar Tolkien se întorcea la Edith şi la copilul lor.

Căsătoria fericită în viziunea scriitorului

John şi Edith au fost căsătoriţi 55 de ani, iar scriitorul i-a rămas devotat mereu, scriindu-i poeme de dragoste şi pomenind-o adesea în corespondenţa către prieteni.

Totuşi, tributul cel mai faimos pentru mireasa lui rămâne transpunerea poveştii lor de dragoste în mitologia Pământului de mijloc, în povestea dintre Beren şi Luthien. „Era (şi ştia că era) Luthien a mea”, scria autorul despre soţia lui.

Edith a murit pe 29 noiembrie 1971, iar Tolkien a gravat pe mormântul său personajului „Luthien”. Tolkien a murit aproape doi ani mai târziu, pe 2 septembrie 1973, iar pe mormântul său a fost gravat numele „Beren”, iubirea lui „Luthien”. Tolkien, scrisese povestea lui Beren şi Luthien, în 1917, dintre un bărbat muritor şi o fiinţă nemuritoare elf.

                                                                                        John şi Edith Tolkien (Sursa: tumblr.com)

Într-o scrisoare către unul dintre fiii săi, Christopher,- citată în de editorul Christopher Carpenter în ”The Letters of J.R.R. Tolkien”, scriitorul explica faptul că o căsătorie fericită nu este ceva natural sau care ţine de noroc, ci mai degrabă un act al voinţei.

„Bărbaţii nu sunt monogami…Bărbaţii, pur şi simpu, nu sunt, prin natura lor animală. Monogamia (deşi a fost de mult timp fundamentală pentru ideile noastre moştenite) e pentru noi, bărbaţii, o „etică…în acord cu credinţa şi nu cu trupul”…Doar un bărbat foarte înţelept, la finalul vieţii, ar putea face o judecată clară cu privire la persoana cu care, dintre toate şansele posibile, ar fi trebuit să se căsătorească! Aproape toate căsătoriile, chiar şi cele fericite, sunt greşeli: în sensul în care cel mai probabil (într-o lume mai perfectă şi chiar, cu puţin mai multă grijă, în aceasta imperfectă), ambii parteneri ar fi putut găsi parteneri mai potriviţi. Dar adevăratul <<suflet pereche>> e cel cu care te căsătoreşti de fapt. În această lume decăzută, avem ca singuri ghizi, prudenţa, înţelepciunea (rară la tinereţe, prea târzie în vârstă), o inimă curată şi o fidelitate a voinţei”- Tolkien către fiul său.