Istoriile lui Alex Ştefănescu: Profesorul de numismatică al lui Nichita Stănescu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nichita Stănescu se mândrea, ca un copil, cu colecţia lui de monede vechi. Mi-a arătat şi mie, la un moment dat, câteva piese rare, greceşti şi romane, pe care urma să le dea, după fanteziste negocieri, în schimbul altora, cu semne stranii şi suspecte pe ele, unor colecţionari lipsiţi de spirit ludic şi dornici de câştig.

La unele monede, oricum, nu ar fi renunţat pentru nimic în lume, le scotea din când în când din dulap, le ţinea în palmă şi le privea cu adoraţie.

Dar cine îi insuflase această pasiune pentru numismatică? Un bun prieten al lui, Ion Donoiu, medic militar şi mare numismat, autor printre altele al unei cărţi foarte preţuite de cunoscători,  Monede geto-dacice şi efigii romane (Bucureşti, Ed. Militară, 1980).

image

Ion Donoiu împreună cu două dintre tinerele venite de la Ploieşti

Mi-am dorit întotdeauna să-l cunosc pe Ion Donoiu (care nu nu numai că l-a iniţiat pe Nichita Stănescu în numismatică, dar i-a şi dăruit primele monede din colecţie), fără să întreprind însă ceva anume în acest scop. Şi iată că întâmplarea a regizat nu demult o întâlnire. În 2013 mă aflam la Ploieşti, unde se sărbătorea împlinirea a optzeci de ani de la naşterea lui Nichita Stănescu,  şi cineva mi-a făcut cunoştinţă cu Ion Donoiu (care venise împreună cu soţia lui, Viorica Donoiu).  L-am privit cu atenţie şi emoţie pe unul dintre marii prieteni ai lui Nichita Stănescu: avea acea iluminare interioară  pe care o au toţi iubitorii de poezie.

Ştiind că locuiesc la ţară, într-o casă cu livadă, Ion Donoiu mi-a promis că o să-mi dăruiască un exemplar de Sequoiadendron Giganteum, adus cu şase ani în urmă el tocmai din California, într-un mic tub de material plastic transparent de mărimea unei eprubete, şi plantat în propria lui grădină, la Domneşti, în judeţul Argeş.

Am crezut că promisiunea este expresia unui entuziasm de moment şi că va fi uitată. Dar Ion Donoiu s-a ţinut de cuvânt. În ziua de 12 noiembrie 2014, împreună cu scriitori, profesori şi elevi de liceu din Ploieşti  (un autobuz întreg!), a descins acasă la mine, ca să-mi aducă secquoia. Planta nu mai avea doar zece cm, ca atunci când o cumpărase din America, ci un metru şaizeci„. A fost un moment de neuitat.  Ion Donoiu a plantat arborele cu mâna lui şi l-a botezat „Nichita Stănescu”. Tinerii au format un careu şi au recitat versuri ale marelui poet.

După plecarea lor, am deschis o enciclopedie şi am citit:

Aceşti uriaşi ai regnului vegetal se găsesc în număr mare în California. Sequoia Gigantea face parte dintr-o specie de gimnospermă care poate trăi mii de ani, iar la maturitate poate ajunge la 145 de metri înălţime, cu circumferinţa tulpinii de până la 38 de metri. Pe platforma netezită a unui ciot de Sequoia Gigantea, cu un diametru de 16 metri, pot staţiona comod până la 12 limuzine, ori se poate improviza un ring de dans, pe care, alături de orchestră, încap 30 de perechi de dansatori. Recordul oficial al mărimii este deţinut de un sequoia gigant, numit «General Sherman», ce se găseşte în Parcul Naţional Sequoia din California. Are o înălţime de 83,8 m şi o circumferinţă de 31,3 m la bază şi (cu posibila excepţie a unei reţele subterane de fungi) este cel mai mare organism existent în momentul de faţă pe Pământ. Grosimea lui este de mai bine de zece ori mai mare decât cea a unei balene albastre. La cei 1486 metri cubi estimaţi el conţine suficient material lemnos cât să se poată construi din el 40 de case cu câte 5 camere fiecare. Despre scoarţa sa exterioară se spune că are mai mult de 1,30 m grosime.

Acum, când ninge şi e frig, mă gândesc cu îngrijorare la arborele adus în dar de Ion Donoiu. Ies din când în când în curte şi îl cercetez. Arată perfect, cu ramurile ninse. Încă dinainte de venirea frigului i-am învelit tulpina din partea jos cu turbă şi i-am pus un tutore, ca să nu-l aplece vântul. Deşi măreţia e înscrisă în genele lui, are ace lungi şi delicat-mătăsoase, cum nu au alte conifere. Această delicateţe care va rezista mii de ani mi-o aminteşte pe aceea a poeziei lui Nichita Stănescu. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite