FRAGMENT „Bastian“, romanul Dorei Pavel, a apărut în librării

FRAGMENT „Bastian“, romanul Dorei Pavel, a apărut în librării

Romanul „Bastian” de Dora Pavel, apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd” a Editurii Polirom. „Adevărul” prezintă în premieră un fragment din romanul disponibil şi în ediţie digitală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un client vinovat de un accident de maşină i se confesează, invocînd secretul profesional, unui tînăr avocat de succes, al cărui destin se va schimba radical din clipa aceea. Cu o structură şi aşa depresiv-melancolică, nemulţumit de „prestaţia” palidă a existenţei sale vulnerabile de pînă acum, juristul de douăzeci şi cinci de ani îşi va asuma acea faptă străină, care-l va ajuta să-şi clameze ferm propria filosofie de viaţă: „Sentimentul cel mai glorificat de omenire” – spune el – „e pe nedrept glorificat! Iubirea păleşte în faţa frisonului pe care ţi-l dă vinovăţia! Chiar şi-atunci cînd vinovăţia nu-i a ta”. Dincolo de vinovăţia de împrumut, din prezent, discursul protagonistului ne va revela o alta, profundă, lucidă, reală, care-l bîntuie încă de la naştere.

„Scrisul borderline al Dorei Pavel apare ca rezultatul fecund al unor interferenţe culturale cu literatura occidentală anglofonă. Aceste interferenţe situează ideatic thrillerele abisale şi metafizice ale romancierei sub zodia unor autori precum Ian McEwan, Patrick McGrath sau Joyce Carol Oates, care aparţin, la rîndul lor, galaxiei eclectice a neogoticului postmodern. Hiperconcentrată şi minimalistă, pe de o parte, iar pe de altă parte marcată adînc de sedimentări epice dense, cumulative, proza Dorei Pavel înglobează o formă particulară de neogotic. Un gotic hibridizat, ivit dintr-un psihism sumbru şi fragmentat, dar nu mai puţin unul rezidual, remodelat şi proiectat într-un nou organism paradoxal: ceea ce voi numi un neurogotic.” (Giovanni Magliocco, Università degli Studi di Bari Aldo Moro)

-FRAGMENT-

„ ... E povestea primului mort în carne şi oase pe care l-am văzut, ca puşti, eu şi Bastian. Mortul e-o fetiţă, spune avocatul, reproducînd întocmai vorbele mele. Locuieşte în apropiere de casa noastră, în microcartierul „subofiţerilor”. Fetiţa are patru ani, noi şase. N-o cunoaştem. Auzim şi noi c-a murit şi năvălim cu copiii din stradă s-o vedem. Vrem s-o vedem, chiar vrem, nu ne e teamă, alergăm alături de ceilalţi, ne oprim în micul hol în care ea zace întinsă, printre lumînări. A ars, ni se spune, de-asta a murit. Miroase a mort, simţim că miroase a mort, deşi nu ştim cum e mirosul de mort, expresia fetei e senină, culoarea vie, faţa şi palmele intacte, de porţelan. Nici urmă de arsură. Atunci, pe unde fusese descărnată? gîndim, şi simpla ei încremenire poate să însemne moartea?, şi asta ne paşte pe toţi?, şi, de regulă, acum, în copilărie, se moare?, şi adulţii din jurul nostru nu sînt decît puţinii privilegiaţi care au scăpat?, vom fi şi noi unii dintre ei? Vrem neapărat să fim unii dintre ei! Nişte supravieţuitori. Dinaintea defunctei, decidem pe loc că vom supravieţui, iar pentru asta vom fi precauţi, de-o precauţie rară. Nu ne vom mai amesteca printre copiii neastîmpăraţi. Copiii vioi trăiesc neglijent şi riscant. Noi nu vom mai fi ca ei, nu ne vom mai bucura de jocuri periculoase, noi nu mai vrem să riscăm. Privim amîndoi iarăşi înspre trupul firav, cu chip angelic. Îl văd pe Bastian cercetîndu-mă speriat. Ştiu ce gîndeşte, pentru că eu mereu gîndesc ce gîndeşte şi Bastian. Simţim dintr-odată că ni se-nmoaie picioarele... nu cumva... nu cumva noi îi pricinuiserăm sfîrşitul?, nu cumva noi?! Ne tragem înapoi cîţiva paşi, mai mult ca sigur că noi, cine altcineva? Ni se face frig şi tremurăm. Simţim o apăsare sîcîitoare în pîntec. Nimeni nu pare să ne dibuiască şi revenim lîngă sicriu. Ne pomenim frămîntîndu-ne buzele, cerîndu-i fetei iertare. Faţa răposatei ne răspunde, se luminează şi mai mult, ba chiar pare că eliberează un suspin din piept, jur că pieptul fetiţei se mişcă, poate fata e încă vie, aş vrea să strig, nu vedeţi, faceţi ceva, ce se-ntîmplă, grăbiţi-vă, ia uitaţi cum i se vălureşte toracele, şi ăsta-i momentul în care, temîndu-ne să nu fim descoperiţi, ne strecurăm printre picioarele adulţilor şi ieşim, şi, ajunşi afară, o luăm la goană, şi alergăm pe străzi, şi gonim mare parte din noapte, împleticindu-ne, izbindu-ne unul de altul şi de garduri, cu haitele de cîini după noi, pînă sîntem găsiţi amîndoi mustind de urină în foişorul din parc, tremurînd cu spasme din tot trupul, într-o stare care ni se agravează în următoarele zile, dar care dispare brusc cînd ni se spune că singura aflată în preajma micuţei în momentul fatidic fusese mama ei, care o clipă s-a întors cu spatele, iar fata a tras de pe sobă, peste ea, oala uriaşă cu rufele fierbînd.

Cînd mi se dă cuvîntul, îmi contrazic avocatul, le spun că vinovăţia mea de acum este reală, că nu am nevoie de clemenţă şi că pentru reuşita ispăşirii mele, dimpotrivă, mizez şi eu pe tratamentele cele mai dure, inumane. Vindecătoare.”  (Copyright: Editura Polirom)

Dora Pavel este licenţiată în Litere şi a lucrat în învăţămînt, în cercetare şi ca jurnalist radio. A publicat patru volume de versuri şi două de povestiri, precum şi trei cărţi de convorbiri cu scriitori români. Odată cu apariţia primului său roman, Agata murind (2003; ediţia a II-a, Polirom, 2004; ediţia a III-a revăzută, Polirom, 2014; tradus şi publicat la Editura Crealite din Madrid), roman distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, autoarea abandonează definitiv poezia şi proza scurtă, dedicîndu-se în exclusivitate romanului de ficţiune. A publicat, tot la Polirom, alte trei romane de succes, Captivul (2006; ediţia a II-a, 2017), Pudră (2010) şi Do Not Cross (2013; apărut în versiune spaniolă la Editura Dos Bigotes din Madrid, în 2018). A mai colaborat la elaborarea a două lucrări de referinţă: prima ediţie cu litere latine a Bibliei de la Blaj a lui Samuil Micu (1795), tipărită la Vatican în 2000, premiată de Academia Română, şi antologia Şcoala Ardeleană, vol. I-IV (apărută în 2018 în cunoscuta colecţie „Opere fundamentale”), distinsă cu Premiul „Perpessicius” al Muzeului Naţional al Literaturii Române. Dora Pavel revine acum la Polirom cu un nou roman, Bastian, cu acelaşi imaginar de tip gotic în reliefarea laturilor abisale, fragile ale psihicului uman.

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările