Ştiri pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
J.M.G. Le Clézio
J.M.G. Le Clézio

Opera lui Albert Camus continuă să suscite interes chiar şi la 50 de ani după ce marele scriitor care a primit Nobelul pentru literatură, la 44 de ani, a murit într-un accident rutier.

Paris
50 de ani fără Camus

Romanele sale, scurte şi dense, s-au impus în cultura franceză şi universală. Astfel, „Străinul" (1942) a fost bestseller, în timp ce „Ciuma" (1947) şi „Căderea" (1956) au intrat în programa liceelor. După moartea lui Camus, în servieta sa au fost găsite 144 de pagini din „Primul om", romanul pe care i l-a dedicat mamei sale şi care a apărut de-abia în 1994.

Bucureşti
Fuga lui Le Clézio

„Cartea fugilor", o traducere în premieră din opera laureatului Premiului Nobel pentru literatură J.M.G. Le Clézio (foto), a apărut, recent, în colecţia „Biblioteca Polirom".

Antrenând cititorul în vârtejul unui ritm nebunesc şi al unei imaginaţii debordante, călătoria pe care o întreprinde în jurul lumii tânărul Hogan, un vietnamez de nouăsprezece ani din Lang Son, dezvăluie un univers ostil, împânzit de oraşe alienante.

Bucureşti
Eminescu şi India

Cu prilejul celebrării a 160 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, astăzi, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, va fi lansată o carte de referinţă dedicată marelui poet, „Eminescu şi India", de Amita Bhose, prezentată ca „cea mai amplă şi mai sistematică tratare a problemei relaţiilor dintre gândirea indiană şi opera lui Mihail Eminescu", de către orientalistul Sergiu Al-George.

Cartea conţine o prefaţă şi o postfaţă de profesor doctor docent Zoe Dumitrescu-Buşulenga, care creionează şi un portret al omului Amita Bhose, şi reproduce referatele personalităţilor istoriei literare ale momentului.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite