VIDEO Scurtmetrajele se văd printre cărţi, la librăria Humanitas de la Cişmigiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Librăria Humanitas
Librăria Humanitas

În luna septembrie, filmele scurte prind viaţă printre cărţi, într-o serie de proiecţii speciale, însoţite de dezbateri interactive. ShortsUP şi Librăria Humanitas Cişmigiu prezintă “Serile ShortsUP – scurtmetraje printre cărţi”, un proiect dedicat pasionaţilor de film scurt, dar şi celor interesaţi să exploreze fuziunea dintre cinema şi arte conexe filmului precum: muzică, scenografie şi literatură.

Proiecţiile încep vineri, 5 septembrie, de la ora 19.00, cu “Seara scurtmetrajului muzical”, un eveniment ce-şi propune să pună în discuţie relaţia dintre film şi muzică. Spectatorii vor viziona trei scurtmetraje în care coloana sonoră are rolul principal şi vor participa la dezbaterea stârnită în jurul filmelor, alături de Mihai Dobre, membru şi fondator al trupei Şuie Paparude, cea mai populară trupă de muzică electronică din România şi Iulia Rugină, regizor. Dezbaterile vor fi moderate de Alexandra Safriuc, selecţioner de film ShortsUP.

Seara scurtmetrajului muzical include producţia spaniolă Goana (r. Victor Carrey, Spania, 2011), o comedie despre coincidenţele insolite care transformă o zi banală într-un eveniment memorabil, dar şi scurtmetrajul Muzeul relaţiilor destrămate (r. Iulia Rugină, Bosnia-Herţegovina, 2009). Filmul regizoarei Iulia Rugină vorbeşte despre încercarea de a păstra amintirile frumoase după o despărţire furtunoasă. Programul e completat de animaţia Secretul Caracatiţei (r. Alin Adnan Vasile, România, 2014), realizată pentru piesa cu acelaşi nume a formaţiei Şuie Paparude.

Seria de proiecţii şi dezbateri ShortsUP continuă joi, 11 septembrie, cu o seară al cărei focus este scenografia, discuţia cu scenograful Helmut Stürmer fiind ilustrată cu imagini din colaborările din teatru şi film cu Silviu Purcărete şi marţi, 16 septembrie, când scurtmetrajele cu scenarii neconventinale sau imprevizibile sunt analizate împreună cu regizorul Igor Cobileanski.  

Fiecare proiecţie începe la ora 19:00, iar intrarea este liberă.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite