"Viaţa tăcută a naturii", povestea picturii româneşti într-un album semnat de Doina Păuleanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din albumul "Viaţa tăcută a naturii", de Doina Păuleanu
Imagine din albumul "Viaţa tăcută a naturii", de Doina Păuleanu

Marţi, de la ora 17.00, la Galeria SENSO a avut loc lansarea volumului “Viaţa tăcută a naturii – Flori, fructe, delicatese şi obiecte în pictura modernă românească 1846 - 1916” de Doina Păuleanu, binecunoscut critic de artă, director al Muzeului de Artă Constanţa.

Cartea – prima monografie a genului publicată în România- este editată în condiţii grafice deosebite de Editura Monitorul Oficial şi abordează perioada 1846 – 1916.

Este vorba despre o istorie a naturii moarte în pictura românească de la data primelor lucrări cu acest motiv până la anul morţii lui Ştefan Luchian, al cărui centenar îl comemorăm în acest an.

Albumul este:

Rezultatul unei remarcabile activităţi de documentare, dar, in acelaşi timp, un răsfăţ vizual însoţit de comentariul uneia dintre cele mai avizate voci în domeniu. În cele 312 pagini sunt reproduse peste 180 de ilustraţii ale tablourilor care se află atât în muzeele de artă – Muzeul Naţional de Artă al României, muzeele din Constanţa, Galaţi, Iaşi, Piatra-Neamţ, Suceava, Cluj-Napoca, Arad, Timişoara, Craiova, Braşov, Muzeul Municipiului Bucureşti, cât şi in colecţii private reprezentative din ţară

Cartea cuprinde ilustraţii din muzee şi colecţii importante ale ţării şi tratează în capitole speciale creaţii ale marilor noştri pictori din perioada menţionată: Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Ştefan Luchian precum şi opera altor ”mici” maeştri care au activat în acele vremuri, elevi ai Şcolilor de Arte Frumoase din Bucureşti, Iaşi, Munchen, Paris.

La lansare au participat Anca Ivaşcu, Redactor Şef  al Editurii ”Monitorul Oficial”, Andrei Pleşu şi Pavel Şuşară, critic de artă ş.a. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite