„Pălăria bănăţeană” sau umor şi un cal verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a treia ediţie a Festivalului de satiră şi umor „Pălăria bănăţeană” se va deschide sâmbătă, 23 mai, la ora 20.00, la Timişoara. La eveniment vor participa redactori Times New Roman, aforişti de la Belgrad, Paraćin, Surčin, Timişoara şi Variaş. Cu această ocazie va fi organizată şi o expoziţe de caricaturi a autorilor Nikola Otaš şi Sergiu Vasile, iar actorul Goran Pantin va recita versuri în limbile română şi sârbă.

„Pălăria bănăţeană” e un festival de satiră bilingv, sârbo-român, apărut în urmă cu doi ani, la Timişoara. Scopul organizatorilor a fost să popularizeze aforismul sârbesc în România şi să construiască o nouă punte de legătură între umoriştii de ambele părţi ale graniţei.

La prima ediţie a festivalului au fost prezenţi autori şi caricaturişti din Belgrad (Serbia), Zvornik, Bijeljina, Konjic (Bosnia), Timişoara şi Petroşani. „Succesul înregistrat a dus inevitabil la „lărgirea” manifestaţiei, care de anul trecut s-a mutat la berăria „Bierhaus” din Piaţa Unirii, cu sprijinul Uniunii Sârbilor din România şi al agenţiei Mozzart. Tot anul trecut, a început o colaborare fructuoasă cu redactorii celui mai popular portal satiric din România, Times New Roman, care vor participa şi la evenimentul de sămbâtă”, anunţă organizatorii.

Alături de ei vor fi prezenţi şi membri celui mai mare cerc aforistic din Serbia, BAK Belgrad, în frunte cu Aleksandar Cotric, precum şi autori locali. „Pălăria bănăţeană”, aflată în continue expansiune, îşi propune să dezmorţească frunţile tot mai încruntate ale oamenilor şi să le prezinte partea însorită a vieţii. Satira este un privilegiu, iar râsul o necesitate, mai explică organizatorii.

„Sigla festivalului este un cal verde, asociat adesea în folclorul românesc cu deşteptăciunea sau cuminţenia sârbilor. Vrem să demonstrăm că suntem nişte oameni deschişi, pozitivi, cu simţul umorului şi al autoironiei, dispuşi să exploreze noi şi noi târămuri ale satirei, în buna tradiţia a lui Caragiale şi Branislav Nusic”. La cea de-a treia ediţie a festivalului de satiră Pălăria bănăţană - Laloski Sesir vor participa redactori Times New Roman, aforişti de la Belgrad, Paraćin, Surčin, Timişoara şi Variaş, iar cu acest prilej va fi organizată şi o expoziţe de caricaturi a autorilor Nikola Otaš şi Sergiu Vasile, urmând ca actorul Goran Pantin să recite versuri în limbile română şi sârbă.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite